Reuniunea Mariană
Ca în fiecare început de an, lăsăm ca speranța să poată spune ultimul cuvânt.
Reuniunea Mariană, marea familie a acelor care dincolo de norii negri ai vieții văd speranța că Dumnezeu le creează și le recreează pe toate bune, își propune un nou țel spre care să tindă viața și rugăciunile lor în anul care se întrevede.
În timpul în care, această pandemie numită „o doamnă care face rău” de către Papa Francisc, ne îndepărtează de tot ceea ce înseamnă comuniune, intimitate, familie, prin încercarea sa de a ne îndepărta de însăși natura umană, dornică de afecțiune pentru a se putea realiza, suntem invitați să regăsim modul just de a ne trăi vocația de celebranți al misterului vieții călăuzite de Dumnezeu pe efemera cale.
În acest sens am dori să ne ancorăm pe imaginea, pe icoana Fecioarei Maria din casa noastră. Spre exemplu pe „Eleousa”, sau „Doamna tandreții”, și să facem în așa fel încât icoana să devină biserica din casa noastră!
Casa este locul cel mai tainic, cel mai intim al omului. Acolo este omul cu ai lui, locul în care el se întâlnește cu lumea lui și cu Dumnezeu. Acolo își găsește locul și icoana.
Privindu-o, noi nu rămânem la icoană, noi privim dincolo de icoană. Icoana este rugăciune sau, mai degrabă, Liturghie. Icoană fără Liturghie nu se poate, cum nici Liturghie fără icoană. Icoana este cea în fața căreia stăm și ne rugăm lui Dumnezeu, în fața căreia ne plecăm genunchii atunci când suntem triști, când suntem necăjiți, când ne-apasă durerea. Icoana este cea în fața căreia ne plecăm atunci când suntem cuprinși de bucurie. Însă, atunci când am păcătuit, greu privim o icoană. Dar nu numai o icoană, căci noi toți suntem tot atâtea icoane smerite ale lui Dumnezeu. Și atunci, când ai greșit, îți este greu să privești în ochii prietenului sau prietenei, în ochii soțului sau soției, în ochii copilului, sau copilul în ochii părinților; privești în jos sau în lături, te uiți într-o parte sau în alta. De ce? Pentru că are loc această întâlnire. Iar întâlnirea cu icoana se realizează în rugăciune. Nici nu se poate altfel.
Citind cu atenţie Vechiul Testament, constatăm că prima icoană (chip) a lui Dumnezeu a făurit-o El Însuşi, atunci când, ca încununare a creaţiei, l-a creat pe om. „Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul (gr. κατ’ εἰκόνα) şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul! Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” . E vorba nu despre o icoană zugrăvită, ci despre o icoană vie, după chipul Dumnezeului celui viu, în care, pe lângă darul vieţii, Dumnezeu a suflat „suflare de viaţă”, suflare din suflarea Sa.
Părinţi ca Irineu, Clement al Alexandriei, Atanasie cel Mare, Grigorie de Nysa, Maxim Mărturisitorul, Grigorie Palama, teologi ca Origene, au prelungit învăţătura Sf. Apostol Pavel, legând tema „Cristos – chip al lui Dumnezeu”, cu tema Genezei „omul – după chipul lui Dumnezeu”. Ei au reuşit să clarifice faptul că arhetipul omului este Cristos, Logosul întrupat. Cristos reprezintă Chipul lui Dumnezeu, iar omul chipul lui Cristos; prin urmare omul este chip al Chipului.
Purtând în sine chipul lui Dumnezeu, fiind o icoană a Lui, omul tinde implicit spre îndumnezeire. Creat ca chip al lui Dumnezeu, omul trebuie să devină tot mai asemenea Lui, să se umple tot mai mult de Dumnezeu, să-L facă tot mai vizibil în fiinţa sa pe Dumnezeu. Cu cât cineva este mai sfânt, cu atât reprezintă o icoană mai autentică a lui Dumnezeu, descoperă lumii ceva din Dumnezeu. Transfigurarea la care este chemată natura umană, inclusiv trupul, ne-a fost vestită şi preînchipuită în Schimbarea la Faţă a lui Isus pe muntele Tabor: „Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”.
Tot acest itinerar al creștinului poate fi ajutat de cei deja ajunși, mai ales de cea deja ajunsă, de Preacurata Maică a Mântuitorului, prin prezența ei în icoana din casa noastră.
Să încercăm să găsim un moment de liniște în ziua noastră; poate aprindem o lumânare ca să ne ajute să intrăm într-un climat de rugăciune, poate prin recitarea unui psalm, cel care ne inspiră cel mai mult, orice pentru a înălța inimile spre Chipul Vieții.
Să trăim astfel încât să ne transformăm tot mai mult în adevărate chipuri ale lui Dumnezeu, să devenim tot mai mult icoane!
Pr. Traian Dobrată
Spiritual al Reuniunii Mariane
