Ceremonial militar religios desfășurat la Oradea – Ziua Armatei Române

Ceremonial militar religios desfășurat la Oradea – Ziua Armatei Române
Un ceremonial militar religios a avut loc, ieri, la Oradea, pentru a marca împlinirea a 76 de ani de la acţiunile de eliberare a teritoriului naţional purtate de Armata României în cel de-al Doilea Război Mondial în perioada 23 august – 25 octombrie 1944 şi Ziua Armatei Române.

Ziua de 25 octombrie a fost declarată Ziua Armatei în 1959. Pe 25 octombrie 1944 armata română a eliberat orașul Carei, ultima localitate din Transilvania de Nord eliberată de sub ocupația maghiară. Eliberarea orașului Carei a coincis cu ziua de naștere a regelui Mihai, acesta împlinind, pe 25 octombrie 1944, vârsta de 23 de ani. Ca sărbătoare oficială, celebrarea Zilei Armatei Române pe 25 octombrie a fost instituită în 1 octombrie 1959, prin decret al Marii Adunări Naționale. La acea vreme purta numele de ”Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române” și era denumită ca ”sărbătoare militară și populară”. La fel ca în fiecare an, ieri au fost organizate în toată ţara manifestări pentru a marca această zi. Autorităţile s-au asigurat că sunt respectate toate măsurile impuse de situaţia actuală, astfel că participanţii au stat la distanţă şi au purtat măşti, inclusiv militarii şi oficialii prezenţi. La Oradea,  evenimentele au debutat la ora 12.00, la Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie.

La ceremonia militară şi religioasă au fost prezente cadre militare active, în rezervă şi în retragere, şefi sau reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, prefectul Dumitru Ţiplea, preşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan, primarul Florin Birta.  Evenimentul a debutat cu întâmpinarea oficialităţilor, salutarea drapelului de luptă şi intonarea imnului de stat.

A urmat un Te Deum oficiat de preoţii din cadrul garnizoanei după care au fost rostite alocuţiuni privind însemnătatea evenimentului.  Apoi a avut loc festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la Statuia Ostaşului Român.

Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare şi onorul muzicii militare.

Sursa: www.crisana.ro

Sursa foto:www.ebihoreanul.ro

Despre autor

...

Publicatii

ian.0 Posts
feb.0 Posts
mart.0 Posts
apr.0 Posts
mai0 Posts
iun.0 Posts
iul.0 Posts
aug.0 Posts
sept.0 Posts