Chiar și multor străini, nu doar armenilor, credincioșilor sau celor de altă religie, numele lui Mechitar (1676-1749) nu le este nicidecum necunoscut. S-a născut în Sebaste, Sivas-ul de astăzi, botezat cu numele de „Manuk”, adică „Pruncul Isus”. În urma unor persecuții a părăsit țărmurile natale și a poposit la Veneția. A venit din Modone, din Peloponez. S-a stabilit împreună cu ucenicii săi la San Lazzaro degli Armeni, pe atunci o insulă abandonată, fostă „Lazzaretto”, care avea să devină leagănul ordinului său, unde călugărul și „vartapedul” sau învățătorul, au trăit petrecându-și viața împreună cu primii săi discipoli între rugăciune și redactarea unor opere originale, cât și a unor traduceri.

Tânărul călugăr, care la vârsta de 15 ani intrase în mănăstirea Surb Nshan (Sfântul Semn), ia numele cu care este cunoscut și astăzi, Mechitar, care înseamnă „mângâietor”. Ajunge în magicul oraș Veneția, unde este întâmpinat cu căldură de autorități, în primul rând de Dogele Giovanni II Corner. Aici găsește ospitalitate la Biserica San Martino, din cartierul Castello, înainte de a se stabili în 1717 la San Lazzaro degli Armeni.

Veneția traversa ultimele sale decenii de independență, ruptă de Napoleon Buonaparte sau Bonaparte, dacă vrem să-i scriem numele în franceză, după cum îi plăcea lui. Orașul a mai găzduit o comunitate armeană care, înaintea sosirii mechitariștilor, se reunea nu departe de San Marco, în Biserica Santa Croce, o biserică îngrijită și astăzi de discipolii lui Mechitar și care pe vremea călugărului care a fost mai târziu fondator și superior al Comunității, era condusă de cuviosul vardapet Chaçhatur Arakelian.

În aceste câteva rânduri nu voi relua viața Fondatorului care și-a slujit poporul și alte popoare prin cultură și credință.

Prea multe au fost darurile sale poporului armean, cum ar fi Dicționarul din 1749 în a cărui introducere scria:

„În smerenie îți donez,

poporul meu armean,

ca ofrandă de dragoste, rodul acestor ani lungi de muncă.

Aș vrea să mă dezbrac de meritele mele

Pentru a ți le da

Și tuturor acelora

Care se găsesc în starea ta;

pentru că ceea ce este al meu este și al tău,

și ce este al tău,

este și al meu.

De aceea ca să te servesc, pentru mine este o mândrie,

mai ales pentru că

aceasta este împlinirea

vocației mele și al fraților mei;

pentru că de la început,

împreună cu mine,

și Congregația noastră

este destinată slujirii

lucrurilor poporului armean

și a slavei lui Hristos

Dumnezeul nostru, binecuvântat în vecii vecilor”[1].

Ar fi frumos să reparcurgem, cel puțin în mare, etapele fundamentale ale vieții acestui Slujitor al lui Dumnezeu a cărui cultură și har a iradiat și coloniile armene din Transilvania.

Cu toate acestea, mă voi limita să observ că anul acesta pe 8 septembrie s-a redeschis la Veneția procesul de beatificare și canonizare, care a avut loc în două momente importante, anume: dimineață, celebrarea Divinei Liturghii în Biserica San Lazzaro și apoi, după masă, în prezența Patriarhului Veneției, a Preafericirii Sale Francesco Moraglia, în Biserica San Martino din Veneția a fost pronunțată formula de jurământ prescrisă pentru a continua procesul pentru beatificare. La această parte au participat I.P.S. Arhiepiscopul Levon Boghos Zekiyan, Arhieparh al armenilor catolici și al Constantinopolului, pr. Benedict Ejeh, decanul Facultății de Drept Canonic, în calitate de delegat episcopal, pr. Pierpaolo Dal Corso, notar al Curiei și profesor la aceeași facultate, promotor de justiție, doctorii Vartan și Aram Giacomelli, notarii cauzei Valentinei Vartuhi Karakhanian, numeroși membri ai Congregației armene, precum și preoți, prieteni și credincioși italieni și armeni.Foto: Congregația Părinților Mechitariști

Liturghia de marți dimineață a fost oficiată de Excelența Sa Mons. Levon Boghos Zekiyan, asistat la altar de unii Părinți Mechitaristi, precum Pr. Părinte Vardapet Hamazasp Kechichian, P.Anton Grigorian, P. Narek Dadurian, Diaconul Emanuel, Prezenți la slujbă au fost și Pr. Serafino Jamourlian, Pr. Vahan Ohanian, și alți părinți, novici și studenți ai Ordinului Mechitarist. Erau de faţa Abatele din Praglia (Padova) dom Stefano Visintin, pr. Alessandro Carollo, decanul Studiului Teologic “Laurentianum”. Foarte apreciată a fost prezenţa celor doi reprezentanţi ai Bisericii Apostolice Armene (Sfântul Etchmiadzin) şi a Casei din Cilicia.

Ansamblul coral “Edesse” dirijat de către Justine Rapaccioli, şi compus din Părinţi armeni mechitarişti au  cântat Sf. Liturghie. La slujbă au fost prezenți și doi reprezentanți ai Bisericii Apostolice Armene.

De asemenea, a fost prezent și un reprezentant al municipalității din Veneția cu fâșia tricoloră, adicā domnul Simone Venturini, şi în numele domnului Primar Luigi Brugnaro, domnul locotenent colonel Emanuiele Spiller,  credincioși și prieteni ai Părinților Mechitariști, între care și „patriarhul” nostru Dr. Surren Gregorio Zovighian, Dr. Prof. Univ.Alberto Peratoner,  reprezentanți ai Casei Armene, doamna Marina Mavian, domnul Daniel Temresian și alți prieteni.

Este semnificativ faptul că Liturghia a fost celebrată în ziua Nașterii Maicii Domnului. La 8 septembrie, de fapt, nu doar Bisericile bizantine și cele latine sărbătoresc nașterea Mariei, Maica Domnului, ci și Biserica Armenească. Aceasta este una dintre cele douăsprezece mari sărbători bizantine, ilustrată într-o icoană prețioasă numită a „celor douăsprezece sărbători”. De fapt, ea este prima dintre cele douăsprezece sărbători pe care o întâlnim în calendarul liturgic bizantin care începe la 1 septembrie.

Este o sărbătoare legată de Nașterea Mântuitorului nostru Isus Hristos.  Troparul sărbătorii începe cu aceleași cuvinte folosite pentru Nașterea lui Hristos: „Nașterea Ta, Maica Domnului ….”.

Acest praznic este numit de români și vorbitorii limbii române „Santa Maria Piccola” (Sfântă Mărie Mică) pentru a o distinge de „Santa Maria Grande” (Sfântă Mărie Mare) care cade pe 15 august.

Amintim că Servitorul lui Dumnezeu Mechitar din Sebaste a scris și imnuri sacre în limba armeană, dintre care șase au fost traduse de către profesorul Giuseppe Frasson, în 1977[2].

Îmi place să citez un verset:

„Cu o voce plângătoare, te rog,

cea mai înțeleaptă mare regină,

ești un far de lumină mereu plină,

roagă-te pentru mine, cea mai sfântă.

Doamne, miluiește …”[3].

<<Prezidând sărbătoarea, patriarhul Moraglia a reamintit istoria și viața abatelui Mechitar, născut ca Manuk la 7 februarie 1676 în Sebaste, în Anatolia Centrală. Celebrarea a avut loc în biserica San Martino, deoarece este situată chiar lângă biserica Mechitar și unde frații săi s-au stabilit inițial când au sosit pentru prima dată la Veneția în 1715. Mai târziu, în 1717 au luat stăpânire San Lazzaro, împreună cu congregația mechitaristă care fusese deja fondată în 1700 la Constantinopol, făcând – a spus Patriarhul Moraglia – „o sinteză originală între Regula Sfântului Benedict, o tradiție monahală, liturgică și spirituală veche a Bisericii Armene și unele elemente ale instituțiilor moderne de perfecțiune a Bisericii Latine cu o constituție post-tridentină”.

Moraglia subliniază că întârzierea cauzei beatificării „nu numai că nu a întunecat, ci a făcut mai strălucitoare și actuală faima de sfințenie al lui Mechitar”, considerat ca „un fel de  al doilea iluminator” al națiunii precum Grigore, care în secolul al IV-lea l-a convertit pe regele Trdat și pe tot poporul.

Patriarhul Moraglia reamintește de carisma lui Mechitar care include studiul Evangheliei și iubirea pentru Isus Hristos și Fecioara Maria, activitatea pastorală, cu o atenție deosebită asupra poporului armean, promovarea umană prin educație, precum și ecumenismul și dialogul între Biserici, pentru că – explică Patriarhul – „Abatele a avut întotdeauna la inimă unitatea Bisericii în termeni pe care îi putem considera cu adevărat precursori ai spiritului ecumenic” care s-a dezvoltat după Conciliul Vatican al II-lea.

Despre Mechitar, Patriarhul Moraglia vrea să sublinieze devotamentul deosebit față de Fecioara Maria, pe care a văzut-o în extaz în 1692, în timp ce se ruga în schitul insulei Sevan și căreia i se va încredința în totalitate>>[4].

Suntem recunoscători Providenței, Bisericii Catolice din Veneția, pentru marele dar de a putea începe recunoașterea acestei figuri în care viața culturală, religioasă și mistică nu au fost niciodată divizate.

Giuseppe Munarini

[1] In 1700-2000. 300 anni di luce e di servizio. Abate Mechitar, San Lazzaro degli Armeni, Venezia, 2000.

[2] Sei Inni sacri di Mechitar di Sebaste. In onore della SS: Vergine e di S. Antonio  Abate. Traducere în italiană sub îngrijirea lui Giuseppe Frasson. Cu ocazia celui de al treilea centenar al nașterii lui Mechitar 1676-1976, Venezia-S, Lazzaro 1977.

[3] Inno di lode e di supplica alla Santissmima Madre di Dio, în Sei Inni sacri di Mechitar di Sebaste. In onore della SS: Vergine e di S. Antonio  Abate. Traducere italiană îngrijită de Giuseppe Frasson, op. cit., p. 15.

[4] Andrea Gagliarducci,  Venezia riapre l’iter per la beatificazione dell’Abate armeno Mechitar, în “Acistampa”, 9.XI. 2020; cfr. și Alberto Peratoner, Ripartita, a Venezia, la causa verso Mechitar beato e santo în GENTE VENETA n. 32, 11 septembrie 2020.