La invitația Episcopului Diecezei de Oradea, E.S. László Böcskei, a avut loc la Oradea în data de 19 mai o întâlnire a celor patru Episcopi romano-catolici din Ardeal, Banat, Crișana/Partium și Maramureș, cu scopul de a consolida comuniunea frățească și a analiza împreună diferitele gânduri de viitor. Cel mai nou membru al acestei comunități de păstori este dr. Gergely Kovács, Arhiepiscopul de Alba Iulia, care s-a întâlnit cu confrații diecezelor învecinate pentru prima dată de când a fost consacrat episcop la 22 februarie a.c. Alături de gazdă au mai participat: Episcopul de Timișoara, E.S. Iosif Csaba Pál și Episcopul de Satu Mare, E.S. Eugen Schönberger. Participanții la întâlnire au fost onorați și de prezența Episcopului greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, care a vizitat pentru scurt timp Palatul Episcopal.
Arhiepiscopul dr. Gergely Kovács a relatat portalului de știri RomKat.ro: „Toți Episcopii au considerat că este importantă o astfel de întâlnire, deoarece se pot aborda probleme comune și se poate găsi o soluție împreună, întrucât viața Diecezelor nu este similară numai în credință și geografic, ci și din punct de vedere lingvistic și național, existând, de asemenea, o serie de probleme comune care trec de granițele diecezelor și care trebuie abordate în mod unitar. Această întâlnire nu a fost o ședință de consiliu formală, ci mai degrabă una de analiză comună, toți participanții contribuind cu idei, păreri, astfel că discuțiile au avut loc într-o atmosferă cordială, pozitivă, care este punctul de deschidere pentru un alt capitol de speranță în colaborări viitoare. Aceasta este o primă abordare, deciziile de anvergură fiind așteptate la întâlnirile următoare.”
Gazda întâlnirii, E.S. Episcopul László Böcskei a declarat: „Mă bucur că Episcopii au răspuns invitației de a ne întâlni, iar după această lungă perioadă de izolare, când săptămâni – chiar luni întregi – am fost departe unul de celălalt, în sfârșit ne-am putut întâlni personal și am avut prilejul de a ne împărtăși gândurile, experiențele și impresiile pe care le-am avut în trecut. Arhiepiscopul de Alba Iulia este cel mai nou-numit dintre noi, motiv pentru care am considerat că este bine să ne întâlnim cu cei patru Episcopi, să încercăm să abordăm subiectele comune, care ne preocupă pe toți și care ar trebui menționate ca o cauză comună a celor patru dieceze. Am discutat despre formarea preoților, despre rolul Bisericii astăzi, canale de comunicare, probleme de educație religioasă și multe altele. De fapt, nu ne-am întâlnit pentru a decide ceva, ci am încercat să creăm o ocazie de a ne gândi împreună la multe lucruri pentru viitor și să planificăm astfel viața diecezelor noastre. A fost bine să experimentăm fraternitatea dintre Episcopi. Sper foarte mult, că aceste întâlniri vor continua și mă bucură faptul, că vom rămâne în legătură pentru a ne îndeplini mai bine misiunea și pentru a răspunde cât mai mult provocărilor de astăzi.”
Episcopul Diecezei de Timișoara, E.S. Iosif Csaba Pál a considerat, de asemenea, important ca Episcopii să se întâlnească într-un astfel de cadru, care fusese planificat la Alba Iulia cu ocazia consacrării episcopale din luna februarie, dar care din cauza carantinei provocate de epidemie nu a fost posibil până acum. Totodată, printre subiectele discutate și Episcopul Pál a evidențiat problemele educației preoțești și formarea diaconilor permanenți. Episcopul Diecezei de Satu Mare, E. S. Eugen Schönberger a subliniat importanța esențială a unei astfel de întâlniri personale. „Este bine să întărim fraternitatea, să discutăm subiecte comune, astfel încât să ne putem ‘privi reciproc’, dar este important să facem acest lucru cu atenție, dând un exemplu despre faptul că Episcopii iau în serios pericolul provocat de coronavirus și respectă măsurile de precauție.” Păstorii celor patru Dieceze și-au exprimat speranța și încrederea, că astfel de întâlniri vor continua și în viitor.
Material tradus de Maja Lazar după RomKat.ro pentru Gerhardus.ro
Sursa: https://gerhardus.ro