„Ideea de unitate, dragostea de neam si tara si respectul pentru înaintasi au fost elementele care au stat la baza manifestarilor organizate la Badacin, cu ocazia zilei Nationale a României, de catre cadrele didactice de la Scoala Gimnaziala Nr.1 Pericei împreuna cu scolile partenere.
Manifestarile au început într-un cadru festiv la Scoala din Pericei dupa care au continuat la Monumentul Eroilor din localitatea Vârsolt unde elevii celor doua scoli au depus o coroana de flori si au intonat Imnul National. Acestia au continuat manifestarile cu depuneri de coroane la cele doua Monumente ale Eroilor aflate în localitatea Pericei, dupa care s-au deplasat la Badacin, satul în care s-a nascut Iuliu Maniu, principalul artizan al Marii Uniri. S-au depus coroane si jerbe de flori de catre elevii de la Scoala Gimnaziala „Silvania” Simleu Silvaniei îndrumati de catre cadrele didactice Delia Remes, Liana Chis si Rusu Sanda, de la Grupul Scolar „Ioan Ossian” Simleu Silvaniei, prof. Rad Monica, de la Scoala Gimnaziala Vârsolt, Gradinita cu Program Normal Badacin, educator Liana Man si de la Scoala Gimnaziala Nr.1 Pericei.
Obiectivele specifice ale activitatii au fost: trezirea sentimentelor de dragoste si pretuire fata de lupta dreapta a stramosilor nostri; cunoasterea unor obiective turistice din Salaj; trezirea sentimentelor de admiratie si pretuire pentru trecutul istoric al patriei noastre.
„Sa ne cunoastem trecutul are la baza cunoasterea istoriei nationale”, a afirmat parintele Cristian Borz, care le-a vorbit celor prezenti despre importanta contributie pe care a avut-o Iuliu Maniu în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
,,Împreuna în diversitate si multiculturalitate’’ este denumirea unui proiect care sta la baza unor activitati demarate împreuna cu institutii scolare din judet precum si din afara acestuia. Am primit câteva gânduri din partea elevilor scolilor partenere.
Colegiul National „Simion Barnutiu” Simleu Silvaniei, profesor coordonator Otilia Vasil: ,,Fiind principalul eveniment al istoriei României, o pagina plina de încarcatura eroica, unirea Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918 reprezinta rezultatul faptelor întregului neam, a carui râvna si stradanie a condus, în cele din urma, la constituirea statului national unitar român. Rememorarea jertfei înaintasilor nostri, ne trezeste astfel constiinta istorica, de patrie si de neam, care ne îndeamna sa celebram aceasta zi, sa ne aratam respectul si recunostinta pentru cei care au facut posibil actualul statut national. Dorim ca noi, tinerii, sa întrerupem tacerea, sa sustinem laolalta cu întreg poporul victoria noastra, sa ne bucuram cu totii de gloria unui neam cu demnitate triumfator. Unirea înseamna mai mult decât o zi, înseamna un tel atins de o tara care, contrar opiniei occidentalilor, este una plina de valori si însufletire, nu numai prin istorie, ci si prin adevaratii sai cetateni”.
Scoala Gimnaziala Ieud Maramures, profesori coordonatori Ilea Maria si Ilea Liviu: ,,Acum, când ne apropiem cu pasi repezi de aniversarea a 98 de ani de la Marea Unire noi, profesorii, avem o datorie morala de a organiza activitati specifice acestui eveniment. În seria activitatilor organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie se înscriu si activitatile de parteneriat între Scoala din Pericei si Scoala din Ieud,judetul Maramures. Astfel, încercam sa cream o punte de legatura între cele doua localitati emblematice pentru Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Badacinul lui Iuliu Maniu – artizanul Marii Uniri -, si Ieudul reprezentat de dr. în drept Vasile Chindris, conducatorul delegatiei maramuresenilor la Adunarea de la Alba-Iulia. Un alt aspect care ne leaga este Biserica Româna Unita cu Roma, doua oaze de latinitate, patriotism si credinta stramoseasca. Badacinul cu Casa Memoriala a familiei lui Iuliu Maniu si Ieudul, cea mai numeroasa comunitate rurala care a dat foarte multi intelectuali si preoti gr. catolici, multi dintre ei martiri în închisorile comuniste. De fiecare data participam cu emotie la activitatile desfasurate în cadrul scolii, dar si la evenimentele organizate de parohia Greco-Catolica Badacin”.
Colegiul National ,,George Baritiu”, Cluj-Napoca, profesor coordonator Novacescu Gabriela: ,,Pentru mine «a fi român» înseamna a nu-mi fi rusine de tara în care m-am nascut si traiesc, sa vorbesc cu mândrie limba româna, sa nu-mi neg originile, sa pot afirma cu mândrie în fata unui strain ca aici este patria mea, sa port portul popular ori de câte ori am ocazia, sa nu-mi alterez credinta si valorile în care am crescut si care m-au format, sa nu-mi fie rusine cu familia mea, sa pot face deosebiri între ceea ce e bine si rau, fara a lua totul de-a gata, sa pot sa câstig prin stradanie si munca cinstita, sa nu-mi pierd stima fata de origini si sa nu neg sacrificiile facute pentru ca eu sa fiu cea de acum.
Consider ca ar trebui introduse în orarul de la scoala cât mai multe ore în care sa fie prezentata doar istoria tarii, si nu pentru a o cunoaste în a XII-a datorita faptului ca avem Bacalaureat. La aceste ore, istoria sa fie prezentata astfel încât sa ne mândrim cu ea si sa avem cât mai multe «arme» pentru a ne putea apara de «atacurile» externe. Sa fie prezentata altfel decât la TV. sau pe internet, cu toate adevarurile sale, caci asa cum spunea George Baritiu: Istoria fara adevar îsi pierde însemnatatea, ea nu mai este istorie. Sa fie prezentate aspectele pozitive care au rezultat si de care multi dintre noi probabil nu ne dam seama.
Generatia noastra are profunda datorie de a «lupta» si a ne asigura ca nu ne vom pierde credinta, obiceiurile, limba si chiar patria. Ca nu vom ramâne indiferenti la ,,atacurile” externe si ca nu ne vom lasa atrasi în «teatrul de papusi», în care noi sa fim «marionetele». Dimpotriva, noi trebuie sa gasim solutii pentru a nu se destrama ceea ce altii au cladit cu multa truda si chiar cu pretul vietii. Nu avem voie sa stergem totul cu buretele. Trebuie sa cunoastem bine care ne sunt radacinile si pe ce principii ne bazam. Sa facem o selectie din ceea ce ni se «ofera» , sa analizam «ofertele» si «ofertantii» si sa nu ne batem joc de înaintasii nostri, astfel vom ajunge sa ne batem joc de noi însine. De asemenea, sa ne pastram speranta si sa nu ne pierdem credinta în Dumnezeu”, sunt gânduri, sentimente si trairi transmise de elevele Badiu Ana-Maria si Sandor Marciana, din clasa a XII-a A.
Tânara generatie trebuie sa cunoasca valorile locale si culturale ale poporului român, sa respecte jertfa înaintasilor, sa constientizeze contributia lui Iuliu Maniu la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Sursa: http://www.salajulpursisimplu.ro