De ce 2 serbări pascale: „catolică” şi „ortodoxă”? Întrucât spaţiul FB e limitat, o să vă scutesc de prea multe detalii. De aceea şi încep cu concluzia: practic, propunerea papei (şi nu e prima de acest gen; au mai propus şi papa Ioan Paul II şi mii de voci creştine!) de a serba toată creştinătatea împreună Sf. Paşti, la o dată pe care o vor putea stabili de comun acord bisericile, este o chestiune cel puţin de bun simţ şi de „acord calendaristic”. Nu e nici o chestiune dogmatică, nici teologică, nici de dispută interconfesională sau de prozelitism, ci dimpotrivă, de dragoste şi de responsabilitate creştină faţă de Testamentul Mântuitorului, din Ghetsemani, când se ruga ca „toţi să fim una”! Dar noi, care mai de care stăm închişi în carapacea şi „cerbicia” noastră confesionalistă ridicolă!

Haideţi să vedem despre ce este vorba în realitate! În vechime, pentru măsurarea timpului, multe popoare utilizau calendare lunare (o mişcare completă a lunii în jurul pământului). Primii care au utilizat calendarul solar, tropic sau astronomic (intervalul de timp în care pământul face o rotaţie completă în jurul soarelui, de: 365 zile; 5 ore; 48 min.; c. 45-46 sec.) au fost egiptenii. În anul 46 î.Hr., astronomul alexandrin Sosigene, pe vremea împăratului Iuliu Cezar, a întocmit primul calendar solar ştiinţific (denumit calendarul iulian). Datorită acelei diferenţe de câteva minute şi secunde, Sosigene a calculat ca fiind necesar, tot la 4 ani să se adauge o zi (de aici avem anul bisect, de 366 zile). Dar tot mai rămânea un decalaj de c.11 minute şi 14-15 secunde pe an, ceea ce făcea ca tot la 128 de ani, calendarul iulian să rămână în urma celui astronomic cu o zi.

În 325 d.Hr., participanţii la Sinodul I ecumenic de la Niceea (azi Iznik, în Turcia), printre altele, au dezbătut şi problema calendaristică (au suprimat cele 3 zile „pierdute” până atunci, pentru a sincroniza calendarul civil cu cel astronomic) şi a uniformizării datei pascale. Anterior, Paştile erau serbate la date diferite. Majoritatea creştinilor: apusenii, egiptenii, grecii şi creştinii din Palestina serbau deodată, în aceeaşi zi din săptmâna în care a murit şi a înviat Domnul; quartodecimanii (la 14 Nissan/aprilie, deodată cu paştele iudaic); protopashiţii (duminica, dar tot legată de paştele iudaic şi, de obicei, aveau o dată anterioară serbării celorlalţi creştini); unii creştini de prin Galia serbau la dată fixă (25 sau 27 mar.).

Părinţii sinodali niceeni au adoptat 3 reguli pascale: 1. Paştile creştin se va serba întotdeauna duminica; 2. Această duminică să fie prima care urmează după luna plină, de după echinocţiul de primăvară; 3. Dacă paştile iudaic (serbat la 14 Nissan) sau acea primă duminică „astronomică” pica în această dată, paştile creştin se va amâna o săptămână, dar niciodată nu se va serba înaintea paştelui iudaic.

Până în sec. 16, apusenii au rămas pe vechiul calendar iulian neactualizat. Deja „s-au pierdut” 10 zile. La iniţiativa Sinodului (postreformist) de la Trento (Italia), sub papa Grigorie XIII, în 1582, cu concursul astronomului italian Luigi Lilio, s-a petrecut reforma calendaristică apuseană (calendarul gregorian). Au fost suprimate cele 10 zile cu care anul civil a rămas în urma celui astronomic (ziua de 5 oct. a devenit 15 oct.), pentru ca echinocţiul de primăvară să revină la 21 mar., cum era pe vremea Sin. I ec. Deja avem de-acum două calendare: cel iulian îndreptat la Sin.I ec., din 325 („stil vechi”; la ortodocşi) şi calendarul gregorian, din 1582 („stil nou”; la catolici; de fapt tot iulian, dar reactualizat).

Evident că, din motive confesionale (deja era după 1054 [Schisma cea Mare, când creştinii s-au scindat prima oară]), fiecare îşi serba Paştile „după regula sa”. După 1900, diferenţa între calendare a ajuns de 13 zile. Treptat însă, „stilul nou” a fost adoptat în viaţa civilă de toate statele cu popoare ortodoxe: Bulgaria şi URSS (1918); Serbia şi România (1918); Grecia (1923). În anul 1923, a avut loc la Constantinopol (Istanbul) primul congres panortodox, sub conducerea patriarhului ecumenic Meletie IV, unde se recunoaşte ca o necesitate inevitabilă sincronizrea calendarului bisericesc cu cel civil. Astfel, sunt eliminate 13 zile din calendarul iulian (rămas de pe vremea Sin.I ec.). Data de 1 oct. a devenit 14 oct. 1923.

Rând pe rând, bisericile ortodoxe au adoptat calendarul îndreptat (pe „stil nou”): Patriarhia ecumenică de Constantinopol, Grecia, Albania, Cipru, B.O. din Polonia, Patriarhia Antiohiei, BOR, Patriarhia Alexandriei, Mitrop. ort. din Cehoslovacia (autocefală din 1951), B.O. din Finlanda (îl adoptase încă din 1917), Bulgaria (din 1968). Au rămas pe „stil vechi” (calendarul iulian neîndreptat): Patriarhia Ierusalimului, Bis. Rusă, Biserica din Serbia, Muntele Athos şi „stiliştii” de la noi (lipovenii de rit vechi). De aceea bisericile „stiliste” serbează Crăciunul pe 7 ian., când noi serbăm pe Sf. Ioan Botezătorul. Bizar este faptul că măcar Paştile, îl serbează şi „stiliştii” împreună cu ceilalţi ortodocşi! Până şi greco-catolicii, cel puţin la noi, serbează Paştile deodată cu ortodocşii. Deci, chestiunea e foarte simplă: trecem la „ora de vară” sau rămânem „zgribuliţi” în nopţile lungi şi întunecate de „iarnă” ale unor „minţi congelate” în vechiile rivalităţi sterile!?

Pr. Eugen Jurca