”Isus ne dă tăria să înfruntăm orice încercare cu credință, speranță și iubire, în certitudinea că Tatăl îi ascultă întotdeauna pe fiii săi care strigă către El și îi salvează”: spune papa Francisc într-un mesaj transmis participanților la rugăciunea extraordinară organizată sâmbătă, 11 aprilie 2020, în fața Giulgiului din Torino, pentru a cere oprirea pandemiei. Rugăciunea este condusă de arhiepiscopul Cesare Nosiglia și este transmisă în direct prin mijloacele de comunicare socială.
Cetatea Vaticanului – A. Dancă
10 aprilie 2020 – Vatican News.
Papa Francisc a transmis un mesaj arhiepiscopului de Torino, mons. Cesare Nosiglia, cu ocazia expunerii extraordinare spre venerație, sâmbătă, 11 aprilie 2020, a Giulgiului din Torino în contextul pandemiei de Coronavirus. Cu această ocazie are loc o rugăciune în capela care păstrează Sacrul Giulgiu, imaginea fiind vizibilă tuturor celor care vor participa la rugăciune prin mijloacele de comunicare socială.
Inițiativa, afirmă papa în mesaj, ”vine în întâmpinarea cerinței poporului credincios al lui Dumnezeu, greu încercat de pandemia de coronavirus. Mă unesc și eu rugăminții voastre, îndreptând privirea spre Omul Giulgiului, în care recunoaștem trăsăturile Slujitorului Domnului, pe care Isus le-a împlinit în Pătimirea sa: «Om al durerii, cunoscător al suferinței (…). El a purtat suferințele noastre și durerile noastre le-a luat asupra lui. (…) El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecați» (Isaia 53,3.4-5)”.
”Pe fața Omului Giulgiului”, spune papa în mesaj, ”noi vedem și fețele atâtor frați și surori bolnavi, în special ale celor mai singuri și mai puțin asistați, dar și toate victimele războaielor și violențelor, ale sclaviilor și persecuțiilor”.
”În lumina Scripturilor”, se mai afirmă în mesajul Sfântului Părinte, ”noi, creștinii, contemplăm pe această țesătură icoana Domnului nostru răstignit, mort și înviat. Lui ne încredințăm, în El ne punem încrederea. Isus ne dă tăria să înfruntăm orice încercare cu credință, speranță și iubire, în certitudinea că Tatăl îi ascultă întotdeauna pe fiii săi care strigă către El și îi salvează”.
Papa Francisc a îndemnat la finalul mesajului său ca toți cei care participă, prin media, la rugăciunea din fața Sacrului Giulgiu, să trăiască aceste zile ”în uniune profundă cu Pătimirea lui Cristos, pentru a simți harul și bucuria Învierii sale”. Papa a invocat asupra tuturor, dar în special a celor bolnavi și suferinzi, precum și asupra celor care se îngrijesc de ei, binecuvântarea sa apostolică. ”Domnul să dăruiască tuturor pace și milostivire”, încheie papa Francisc.
Sursa: https://www.vaticannews.va
Autor: A Dancă