În ajunul Bătăliei de la Podul Milvius, desfășurată la 28 octombrie 312, împăratul Constantin cel Mare ar fi primit un semn ceresc care avea să rămână profund întipărit în istoria creștinismului. Potrivit relatării istoricului bisericesc Eusebiu de Cezareea, Constantin a văzut pe cer semnul luminos al Crucii, însoțit de cuvintele „Sub acest semn vei învinge”. Evenimentul, consemnat de tradiția creștină, a precedat victoria asupra lui Maxențiu și a devenit un simbol al schimbării raporturilor dintre Imperiul Roman și creștinism.
La începutul secolului al IV-lea, Imperiul Roman era marcat de conflicte pentru putere, în urma destrămării sistemului de conducere instituit de Dioclețian. Constantin, proclamat împărat de trupele sale în anul 306, își disputa autoritatea asupra părții occidentale a imperiului cu Maxențiu, care controla Roma și o mare parte a Italiei. În primăvara anului 312, Constantin a pornit spre Italia în fruntea unei armate de aproximativ 40.000 de soldați. După mai multe victorii, inclusiv cucerirea orașelor Torino și Milano și înfrângerea forțelor adversare la Verona, trupele sale au înaintat spre Roma, unde urma să aibă loc confruntarea decisivă.
Înaintea bătăliei, potrivit tradiției consemnate de Eusebiu de Cezareea în lucrarea Viața lui Constantin, împăratul ar fi avut parte de o viziune neobișnuită. În timpul marșului spre Roma, el și armata sa ar fi văzut deasupra soarelui o Cruce luminoasă, însoțită de cuvintele grecești „En toutō nika”, traduse prin „Sub acest semn vei învinge” sau „Întru aceasta vei învinge”. Eusebiu relatează că, în noaptea următoare, Hristos i S-ar fi arătat împăratului în vis, îndemnându-l să folosească semnul văzut pe cer ca mijloc de ocrotire împotriva dușmanilor.
O altă mărturie, aparținând scriitorului creștin Lactanțiu, în lucrarea Despre moartea persecutorilor, vorbește despre un vis avut de Constantin în noaptea dinaintea confruntării. Potrivit acestei relatări, împăratului i s-ar fi poruncit să înscrie pe scuturile soldaților un semn creștin. Acesta era monograma Chi-Rho, alcătuită din primele două litere grecești ale numelui Hristos, devenită ulterior unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale creștinismului.
În ziua de 28 octombrie, armatele lui Constantin și Maxențiu s-au confruntat în apropierea Podului Milvius, pe râul Tibru, la nord de Roma. Maxențiu, care intenționase inițial să se apere în interiorul cetății, a hotărât să iasă în întâmpinarea adversarului. Trupele sale au traversat râul folosind un pod improvizat din ambarcațiuni. Lupta s-a încheiat cu victoria lui Constantin. În timpul retragerii dezordonate, soldații lui Maxențiu au încercat să traverseze din nou Tibrul, însă podul temporar a cedat sub greutatea acestora. Numeroși militari au căzut în apă, printre ei aflându-se și Maxențiu, care s-a înecat. A doua zi, Constantin a intrat victorios în Roma, fiind primit de populația orașului. Potrivit izvoarelor istorice, el a refuzat să aducă jertfe în templul lui Jupiter, gest care a căpătat o semnificație aparte în contextul apropierii sale de credința creștină.
Victoria de la Podul Milvius a reprezentat un moment decisiv nu numai pentru ascensiunea politică a lui Constantin, ci și pentru viitorul creștinismului în Imperiul Roman. După o perioadă de persecuții, schimbarea politicii imperiale a deschis calea recunoașterii libertății religioase. În anul 313, Constantin și Liciniu au convenit la Milano asupra unei politici de toleranță față de creștini, cunoscută în istorie sub numele de Edictul de la Milano.
Ulterior, Constantin a sprijinit comunitățile creștine, a acordat Bisericii proprietăți și a favorizat construirea unor lăcașuri de cult. Creștinismul nu a devenit atunci religie oficială a imperiului, dar a dobândit un statut privilegiat și posibilitatea de a se dezvolta fără persecuțiile sistematice din perioada precedentă.
Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea
Andrei Alexa
