Venite ad me – Documentul Dicasterului pentru Doctrina Credinței aprobat de Papa Leon al XIV-lea 

Elaborat de Dicasterul pentru Doctrina Credinței și aprobat de Papa Leon al XIV-lea la 21 august 2026 și publicat la 22 octombrie 2026, documentul răspunde unei solicitări mai vechi a Papei Francisc și este impulsat de noul pontificat, de Anul Sfânt și de perspectiva Jubileului din 2033. Scopul său nu este dogmatic sau sistematic, ci pastoral și stimulator: să trezească reflecția eclezială și angajamentul concret în anunțarea kerygmei într-o epocă de transformări radicale.

Documentul pornește de la invitația lui Isus: „Veniți la mine, toți cei osteniți și împovărați, și eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28). Isus este „lumina adevărată care luminează pe orice om” (In 1,9; 8,12). El dezvăluie iubirea necondiționată a Dumnezeului-Treime – iubire care nu cunoaște spații de eșec sau păcat ce nu pot fi reintegrate. Viața, predicarea, minunile, conflictul cu puterile religioase și politice și, în cele din urmă, Crucea și Învierea arată că această iubire este fără rezerve, fără limite și fără granițe.

Credința este, așadar, întâlnire personală cu o Persoană care dă un orizont nou și o direcție decisivă vieții (Benedict al XVI-lea, Deus caritas est). Este „lumina credinței” (Lumen fidei): o experiență care se transmite ca flacăra de la o lumânare la alta, de la persoană la persoană, și totodată de-a lungul generațiilor prin Biserică. Subiectul principal al transmiterii este Biserica întreagă – Mamă care ne învață limba credinței – prin predicare, liturghie, caritate și comuniune.

Formele privilegiate rămân familia (primul „tabernacol” în care copiii întrevăd frumusețea uceniciei) și comunitatea eclezială. Transmiterea se face „în dialectul” iubirii familiale (Papa Francisc și Papa Leon al XIV-lea), prin gesturi simple: rugăciune, citirea Evangheliei, Liturghie, pietatea populară, atenția față de săraci. Comunitatea completează și consolidează această experiență, ajutând persoana să privească lumea „cu ochii lui Isus”.

Documentul preia expresia Papei Francisc: nu trăim o epocă de schimbări, ci o schimbare de epocă. Globalizarea, individualismul, secularizarea, tehnologiile digitale și inteligența artificială au reconfigurat raportul dintre generații, modul de a gândi, de a relaționa și de a trăi credința. Criza transmiterii generaționale este evidentă în Occident (Europa, SUA, Canada, Australia), dar și în America Latină, Asia și, în forme specifice, în Africa. În multe locuri, părinții nu mai transmit automat credința; bunicile țin adesea locul; mulți tineri botezați trăiesc indiferența; apar forme de religiozitate subiectivă sau „fă-ți singur” credința. Cultura digitală modifică categoriile de spațiu, timp și autoritate, favorizează imediatețea și hiperstimularea și pune în criză credibilitatea instituțiilor tradiționale.

Totuși, documentul nu este pesimist. Observă semne de speranță: creșterea cererilor de Botez ale adulților și tinerilor în Franța și alte zone secularizate, conversii prin întâlniri personale, prin rețele sociale, prin experiențe de frumusețe sau de criză. Acestea cer o adeziune mai conștientă și un însoțire comunitară solidă.

Răspunsul principal este recentrarea pe kerygmă: anunțul primar și calitativ al iubirii lui Cristos înviat – „Isus Cristos te iubește, și-a dat viața ca să te mântuiască și acum este viu alături de tine ca să te lumineze, să te întărească, să te elibereze” (Evangelii gaudium 164).

Kerygma nu este un conținut de transmis și apoi de abandonat; ea rămâne centrul permanent al catehezei și al formării. Trebuie să fie „performantă”: să atingă inima, să provoace o experiență de credință, să deschidă un drum de cunoaștere și iubire. Limbajul trebuie să fie de apropiere, existențial, de iubire dezinteresată, nu scolastic, dogmatic sau moralist. Formarea creștină este, înainte de toate, aprofundarea Evangheliei.

Comunitatea trebuie să fie loc de atracție prin iubire sinceră, ospitalitate, bucurie și unitate de inimă. Se recomandă grupuri de ascultare a Cuvântului, lectio divina, prietenie autentică. Liturghia este locul privilegiat al întâlnirii cu iubirea salvatoare: nu simplă ramă rituală, ci experiență a credinței (lex orandi, lex credendi). Trebuie îngrijită frumusețea, accesibilitatea și educația mistagogică, valorificând bogăția tradiției liturgice și sensibilitățile diverse. 

Mărturia creștinilor are trei dimensiuni: sfințenia cotidiană (chemarea universală la sfințenie), proximitatea (ospitalitate, blândețe, ascultare) și opțiunea preferențială pentru săraci. Arta și frumusețea, în special muzica, constituie un limbaj esențial de transmitere.

Documentul abordează și raportul dintre credință și cultură, atenții pastorale specifice (adulți, „reîncepători”, contexte multiculturale, persecuții etc.) și oferă, în capitolul final, mărturii autentice din întreaga lume: eliberări din dependențe, conversii prin TikTok sau prin cateheza copiilor, redescoperiri prin Euharistie, rugăciune, caritate și frumusețe.

Concluzia folosește simbolul aprinderii lumânărilor de la candelele pascale: de la unica flacără a lui Cristos, Lumina adevărată, se aprind treptat toate lumânările. Biserica este chemată să transmită acest dar oamenilor vremii noastre. Maria, care ne învață calea transmiterii credinței, este invitată să mijlocească.

Documentul rămâne deschis unor dezvoltări ulterioare și colaborări cu Dicasterul pentru Evanghelizare. El nu pretinde să închidă discuția, ci să stimuleze o nouă etapă de anunț kerygmatic, centrat pe Cristos, realizat prin atracție, în comuniune și cu bucurie. 

Pentru Biserica din România, ca și pentru întreaga Biserică universală, Venite ad me este un apel concret: să revenim la fundamente, să anunțăm cu pasiune iubirea lui Cristos înviat și să creăm comunități în care această lumină să poată fi primită și transmisă, de la o generație la alta, într-o epocă care schimbă totul, dar nu poate stinge flacăra Evangheliei.

Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea

Andrei Alexa