De sărbătoarea Întâmpinării Domnului nostru Isus Cristos în Templu, pe 2 februarie, Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, a celebrat Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Greco-Catolică „Sf. Nicolae” din Oradea împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. În cadrul celebrării, eparhul de Oradea l-a felicitat pe părintele conf. univ. dr. habil. Alexandru Buzalic pentru obținerea gradului de profesor universitar în teologie, vineri, 31 ianuarie a.c., la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Totodată, Preasfințitul Virgil a împărtășit bucuria aniversării a 50 de ani de Preoție ai părintelui Ioan Fărcaș, din Arhieparhia de Alba-Iulia și Fărăgaș, căruia i-a mulțumit că a ales să marcheze acest Jubileu la Oradea. În ziua precedentă a fost sărbătorit și Jubileul Persoanelor Consacrate la Oradea, cu participarea preoților, călugărilor și călugărițor din Eparhia și Dieceza de Oradea, împreună cu păstorii locului.

Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că «voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu». Acei «voi» suntem noi, cei pentru care Domnul Dumnezeu trimite pe Fiul Său. Noi suntem cei locuiți de Dumnezeu și cu această convingere venim de fiecare dată la Biserică și ne trăim viața cea de toate zilele” – a spus în cuvântul de învățătură la Sfânta Liturghie părintele Ioan Fărcaș, pornind de la lectura duminicii a XVII-a după Rusalii, din Epistola către Corinteni a Sf. Apostol Pavel. Părintele a vorbit despre această dublă sărbătoare – a duminicii și a Întâmpinării Domnului, evidențiind o personalitate atât vechi-testamentară, cât și nou-testamentară: „Dreptul Simeon este un arc între cele două Testamente, fiind cel care îl ia în brațele sale pe Pruncul Isus și Îi mulțumește Lui Dumnezeu pentru că a ajuns această zi”.  Astfel, în Templul din Ierusalim este plinirea unei rânduieli a Legii vechi potrivit căreia după 40 de zile de la naștere tot cel născut de partea bărbătească trebuia să fie adus la templu și închinat Domnului. „Isus a fost dus în Templul din Ierusalim, un loc care trebuia să fie plinit de Cel care vine și este mai presus decât templul, cel care este Lumină atât pentru poporului lui Israel cât și pentru neamurile care de atunci se luminau. Un lucru extraordinar care vine să ne învețe și pe noi, căci că de fiecre dată când suntem împreună în Casa Domnului ne zidim sufletește, ascultăm Cuvântul, iar acesta trebuie să ne determine viața și să ne ajute să o trăim ca atare”, a spus predicartorul.  

Trăirea și emoția Dreptului Simeon ținându-L în brațe pe Cel pe care Poporul lui Israel și toate neamurile Îl așteptau este cuprinsă „într-o exclamațiune extraordinară” care este rostită de fiecare preot la încheierea Sfintei Liturghii și care a devenit un imn cântat la oficiul Vecerniei: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace”.

Dacă Cel pe care dreptul Simeon îl ținea în brațele sale și l-a prezentat ca fiind „Lumină spre descoperirea neamurilor” și spre mărirea lui Israel, Evanghelia duminicii a XVII-a după Rusalii (Lc 2,25-32) ni-l prezintă pe Mântuitorul nostru Isus Cristos care în opera sa misionară răscumpărătoare depășește granițele țării Poporului ales și se abate în părțile Tirului și ale Sidonului, unde este aclamat de o femeie cananeeancă a cărei fiice era posedată de diavol.

„Cel care a fost prezentat Lumină vine în acest ținut al neamurilor, al păgânilor, să ne ofere o experiență cu o femeie căreia la prima vedere îi spune « Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor». Însă, observându-i credința Mântuitorul îi vindecă fiica și îi redă calificativul: «Femeie, mare este credința ta!». Această pildă, ne face să ne gândim la credința omului umil și umilit, așa cum era la vremea respectivă femeia caneneeancă care ni se oferă ca pildă. Pentru că nu ne putem asemăna cu Domnul și Dumnezeul nostru dacă nu suntem umili, dacă nu suntem smeriți” – a asigurat părintele, evidențiind cum Isus a trăit o „prăpastie a umilinței” pentru ca noi să-L primim în pâinea și vinul Sfintei Euharistii, transformate de atotputernicia Lui, coborând din Sfânta Treime în pântecele Sfintei Fecioare Maria, în ieslea din Betleem; a urcat apoi pe Cruce și a coborât în Mormânt pentru noi: „Dacă nu avem smerenie nu ne putem asemăna cu Dumnezeu, de aceea lecția femeii caneneence este deosebit de potrivită pentru noi cei de astăzi!”.

În încheierea Cuvântului de învățătură al acestei duminici suntem îndeamnați să rămânem cu două convingeri pe să le reconsiderăm și să le punem în fața conștiinței și a vieții noastre: „suntem temple ale Lui Dumnezeu căruia îi place să locuiască în noi. Sf. Vasile cel Mare spunea că «lui Dumnezeu îi place să locuiască mai mult în inimle noastre decât în Ceruri», deci suntem prețioși în ochii lui Dumnezeu. Lui îi place să se intersecteze cu cărările vieții noastre și să răspundă strigătelor noastre, așa cum a procedat cu femeia cananeancă. Apoi, venind la Sfânta Liturghie, «culmea spre care tind toate celelalte acțiuni liturgice ale Bisericii» (Cf. Conciliul Vatican al II-lea), noi experimentăm ceea ce a trăit Dreptul Simeon, adică Îl primim pe Isus în ‘îmbrățișarea inimii noastre’ și putem rosti de fiecare dată cuvintele lui – «Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace» – plecând împăcați.”

La împlinirea a 50 de ani de slujire preoțească pr. Ioan Fărcaș a mărturisit că nu poate fi decât fericit și mulțumit pentru că a răspuns unei chemări: „ Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru că printr-o o uneală așa de ‘ruginită’, atât de «nepotrivită», cum spunea Sf. Bernadeta Soubirous, Dumnezeu s-a folosit de mine în toți acești ani. Și, cuvântul meu nu poate fi decât «Mulțumesc lui Dumnezeu și tuturor celor care au fost în formarea mea, pe parcursul vieții mele!»”.

Mărturia slujitorului lui Dumnezeu care a avut un rol central în redobândirea Catedralei Greco-Catolice „Sf. Treime” din Blaj, pe 19 mai 1991, este cu atât mai valoroasă în acest An Sfânt 2025, când suntem cu toții chemați să redescoperim frumusețea vocației și credinței noastre:

„Am și eu păcate, cum toți avem păcate – a spus în încheiere pr. Ioan Fărcaș, dar ceea ce pot spune cu toată convingerea este că niciodată, în toată viața mea nu m-am îndoit de existența Lui Dumnezeu, de prezența și ajutorul Său pentru mine și pentru ai mei. Apoi, niciodată nu am pus la îndoială ceea ce Biserica cea Una ne învață: o integritate a credinței. Îmi doresc ca toți să procedăm așa: căci dincolo de păcatele și greșelile noastre, Dumnezeu este viu, Dumnezeu locuiește în noi, Dumnezeu este cu noi, ne însoțește pe Cale! Biserica este stâlpul și temelia Adevărului, ne învață și ne conduce. Așadar, să rămânem în bunele noastre rânsuilei cu Domnul nostru!”. În încheiere sărbătoritul i-a mulțumit Preasfințitului Virgil pentru această zi frumoasă din Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea și tuturor celor pe care i-a întâlnit sau îi cunoaște aici, asigurându-i de rugăciunea sa: „Bunul Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți! Amin.”

Toți cei prezenți s-au întors la casele lor cu lumânările sfințite de ierarhul Eparhiei de Oradea cu prilejul sărbătoarii Întâmpinării Domnului, reînnoind chemarea noastră de creștini și a prezenței Luminii Sale în lume!

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi