Crucifixul minunilor în bazilica „Sfântul Petru” pentru rugăciunea papei împotriva coronavirus

De Salvatore Cernuzio

După douăzeci de ani de la rugăciunea lui Ioan Paul al II-lea în timpul Zilei Iertării din 2000, se întoarce în bazilica „Sfântul Petru” Crucifixul păstrat în biserica „San Marcello al Corso”. La Roma este cunoscut drept Crucifixul Minunilor pentru că mijlocirii sale minunate i se atribuie înfrângerea „Marii Ciume” din secolul al XVI-lea care a pus în genunchi capitala Italiei.

Statuia din lemn provenind din secolul al XV-lea a devenit astăzi simbolul pandemiei de coronavirus, după actul de veneraţie făcut de papa Francisc, la 15 martie 2020, care pe jos, singur, a mers în mica biserică barocă din capitală, într-o traversare a ultracentralei via del Corso, pentru a-i cere lui Dumnezeu să pună capăt valului de moarte, boală, incertitudine economică şi dezolare socială provocat de virus în peste o sută de ţări.

Pontiful a voit ca acest Crucifix să fie prezent la întâlnirea mondială de rugăciune care se va ţine vineri, 27 martie, la ora 18.00 (n. red. ora 19.00 în România), pe platoul dintr-o Piaţă „Sfântul Petru” complet pustie, în timpul căreia va expune Preasfântul Sacrament şi va împărţi Urbi et Orbi binecuvântarea specială acordată în mod tradiţional la Crăciun şi la Paşte, cu posibilitatea de a primi indulgenţa plenară. Alături de Francisc va fi şi icoana originală a Salus Populi Romani, imagine mariană păstrată în bazilica „Santa Maria Maggiore” pe care tradiţia o consideră realizată de sfântul Luca. O imagine foarte îndrăgită de poporul din oraş pe care o venerează ca ocrotitoare a sa precum şi de pontiful argentinian care o vizitează înainte de şi după fiecare călătorie internaţională.

Imaginile lui Cristos şi a Sfintei Fecioare Maria, aşezate la intrarea bazilicii „Sfântul Petru”, îl vor însoţi aşadar pe papa în această rugăciune către Dumnezeu împotriva coronavirus. Un nou moment puternic de rugăciune care cade în zilele în care se asistă la vârful răspândirii Covid-19 în Italia.

Crucifixul miraculos a sosit deja în Cetatea Vaticanului ieri după-amiază, într-o furgonetă. Trebuia să fie o „surpriză” a papei pentru toţi credincioşii, însă, în epoca social network, au devenit repede virale fotografiile a trei muncitori cu măşti care coborau statuia din capela în care este poziţionată. Iniţiativa a provocat până acum mare entuziasm în rândul utilizatorilor şi în după-amiaza de astăzi Sala de Presă a Sfântului Scaun a dat confirmarea.

În schimb, rectorul, părintele Enrico Maria Casini, contactat de Vatican Insider n-a voit să confirme nimic până în ultimul minut: „Menţin secretul, aşa cum a fost cerut de Vatican”, spune el. Totuşi călugărul nu-şi reţine emoţia văzând „această imagine, în care toţi romanii şi-au pus întotdeauna mare încredere, care devine acum simbol mondial al prezenţei Domnului într-un moment de criză a omenirii”.

S-a întâmplat deja în trecut, exact în martie în urmă cu douăzeci de ani, când Roma celebra marele Jubileu: de fapt, pentru Ziua Iertării din 12 martie 2000, Ioan Paul al II-lea a voit ca acest Crucifix al Minunilor să fie transportat în bazilica „Sfântul Petru”, pe Altarul Catedrei, unde a rămas tot timpul Postului Mare. La picioarele lui Cristos, Wojtyła a îngenuncheat pentru a face gestul istoric de a cere iertare pentru păcatele comise de creştini de-a lungul secolelor. „O imagine care nu se uită”, comentează părintele Casini. O pagină din istoria Bisericii, ca aceea care a fost vizita lui Bergoglio la „San Marcello” în urmă cu două duminici: „A fost un moment forte. Pentru noi a fost o surpriză, am avut confirmarea vizitei cu câteva ore înainte, dimineaţa, exact timpul pentru a aranja”, explică rectorul. „M-a impresionat să-l văd pe papa aşa de implicat în suferinţa momentului pe care-l trăim, profund absorbit în tăcerea sa şi în rugăciune”.

Caracterul prodigios al acestei vechi opere din lemn a fost recunoscut de toţi pontifii din trecut. Istoria sa este fascinantă: totul provine din noaptea de 23 mai 1519, când un incendiu a distrus complet biserica „San Marcellino”. În dimineaţa următoare a apărut în ochii romanilor veniţi în număr mare o scenă incredibilă: edificiul distrus, dar, printre rugurile încă fumegânde, crucifixul neatins şi la picioare o candelă mică încă arzând.

Imaginea i-a impresionat aşa de mult pe credincioşi încât i-a făcut pe unii dintre ei să se reunească în fiecare vineri seara pentru a recita rugăciuni şi a aprinde candele. Cu timpul reuniunile au devenit tot mai organizate şi au dus la crearea unui grup, „Societatea Preasfântului Crucifix”.

La trei ani după incendiu, Roma a fost lovită de ceea ce a trecut în istorie ca „Marea Ciumă”, un flagel de moarte pentru oraş. Poporul roman a decis să se adreseze crucifixului de la „San Marcello” şi, depăşind interdicţiile autorităţilor care se temeau de infectare, l-au purtat în procesiune pe străzile capitalei până la bazilica „Sfântul Petru”. Procesiunea a durat şaisprezece zile, de la 4 la 20 august 1522. Treptat ce se înainta, prezintă istoricii, ciuma dădea semne de regres clar; fiecare cartier încerca să reţină crucifixul cât mai mult timp posibil. La sfârşit, când s-a întors în „San Marcello”, ciuma încetase complet şi Roma era salvată.

Din secolul al XVII-lea, procesiunea de la biserica „San Marcello” la bazilica „Sfântul Petru” a devenit o tradiţie în timpul Anului Sfânt. Pe spatele crucii sunt imprimate numele diferiţilor pontifi şi anii de convocare a Anului Sfânt.

(După Vatican Insider, 26 martie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa: www.ercis.ro