„Povestiri ale milostivirii”,

„

-Pe urmele lui Isus, chipul Milostivirii Tatalui-

Pe Parintele Andrea Vena, autorul cartii pe care o prezentam, l-am cunoscut cu ocazia ,,Exercitiilor spirituale” dinaintea Sfintelor Sarbatori ale Învierii Domnului din acest an, tinute la Catedrala „Sfântul Nicolae” din orasul nostru.
Parintele face parte din cei 1100 de preoti alesi de Papa Francisc si binecuvântati în Miercurea Cenusii pentru a fi misionarii Milostivirii, care sa duca lumii, în Anul Jubiliar pe care-l traversam, vestea despre îndurarea si iertarea lui Dumnezeu.
Doua zile, cât au durat „Exercitiile spirituale”, Parintele Andrea Vena ne-a îmbogatit sufletul si ne-a fascinat prin prezenta sa în care am regasit sfintenia preotului care îl urmeaza pe Isus, bucuria de a fi crestini în Biserica Catolica si bucuria de a fi în apropierea unui om bun.
De Parintele Vena te simti legat spontan, simti ca te cheama sa mergi pe acelasi drum cu el… Chipul senin si zâmbetul îti dau curajul sa-l urmezi trecând peste ezitari, pentru ca, privind în urma, nu te simti prea vrednic sa-i fii aproape, e prea sus…Atunci îi auzi cuvântul: „În crestinism esentialul nu este de câte ori cazi înfrânt în drumul idealului, ci de câte ori te ridici”.
Citind cartea Parintelui, Narratori della Misericordia”, îl avem aproape si dupa încheierea „Exercitiilor spirituale”, continuam sa-i descoperim gândurile, sa-i simtim sufletul.
În prima pagina Parintele explica esenta si structura cartii: „Un drum spiritual în 14 etape: Cuvântul, comentariul operei de îndurare, o marturie, o angajare si o rugaciune”. Parintele Vena ne încredinteaza ca volumul pe care tocmai l-am citit este bazat pe un remarcabil material documentar , este o sinteza care deschide fiecarui cititor un drum spiritual în care cele 14 etape sunt „trepte sfinte” care ne conduc la „Poarta Sfânta” , care este Isus, chipul Milostivirii Tatalui.
Prima treapta: „Parabola Fiului risipitor” (Luca 15, 11-32). „Sa fim milostivi, cum milostiv este Tatal nostru din Cer”.
Dupa redarea integrala a „Parabolei”, urmeaza „Meditatia”. Parintele pune în lumina câteva momente semnificative: partea de avere, pe care fiul cel mic i-o cere tatalui, i-ar fi revenit la sfârsitul vietii parintelui sau. Revendicarea dreptului înseamna indirect: „Tata, vad ca nu te decizi sa mori, sa-mi dai partea care mi se cuvine”. Primind, devine „risipitor”, pierde material, se pierde el însusi, pentru ca rupe legaturile de familie, sociale, spirituale, si ajunge porcar – nivelul cel mai jos al decaderii. Nu parerea de rau, nu cainta îl îndeamna sa se înapoieze acasa, ci interesul. Se va întoarce „acasa”, se va întoarce la trecutul sau. Vazându-l de departe, tatal face un gest incredibil, îl îmbratiseaza, îi sarbatoreste revenirea, nu-i cere explicatii, nu pretinde nimic…îi este mila, îl iubeste. Învesmântarea în haine alese si inelul înseamna redarea demnitatii. Imposibilitatea fiului cel mare de a întelege atitudinea tatalui arata însingurarea, izolarea, exilul simtit în propria familie, incapacitatea de a accepta legaturile normale de familie, de a vedea si de a simti iubirea parintelui. Fara a avea o optiune finala explicita, „Parabola Fiului risipitor” ne pune în fata propriei alegeri.
Opera de milostivire urmeaza meditatiei. Cheia de bolta a Jubileului este Bula „Missericordiae Vultus”, în care Papa Francisc explica modul în care trebuie trait Anul Milostivirii, esenta acestui mod este a da viata faptelor de milostivire trupeasca si spirituale, subliniaza autorul.
În pagina „Marturie”, Parintele Andrea Vena ne asigura ca toti sfintii sunt marturisitori ai Milostivirii, dar, în acest capitol, aminteste cinci sfinti dintre cei alesi de Papa ca exemple: Padre Pio, preotul si calugarul capucini care a purtat stigmatele lui Isus, unul dintre cei mai cunoscuti sfinti ai secolului al XX-lea, Leopoldo Mandic, tot calugar capucin, originar din Croatia, precursor al Ecumenismului, apostol al unitatii Bisericii Catolice cu cea Ortodoxa, Faustina Kowalska, apostol al Milostivirii divine, calugarita care a introdus în Biserica „Devotiunea fata de Indurarea lui Dumnezeu”. Si Ioan Paul al II-lea este amintit; în calitatea de Suveran Pontif, si-a numit prima Scrisoare Apostolica „Dives Misericordia” (1980) – „Milostivirea lui Dumnezeu”, Papa si-a înteles misiunea ca un har al Milostivirii, pe care l-a primit si l-a daruit. Viata Terezei de Calcutta, consacrata milostivirii, este un exceptional model pentru lume . Fericita Tereza de Calcutta va fi canonizata în toamna acestui „Jubileu”.

Dupa acest capitol introductiv, se deschid doua alte capitole mari: „Faptele milei trupesti”, sustinute cu texte din „Sfânta Scriptura” : 1. A hrani pe cei flamânzi (Luca 16,19-31). 2. A da de baut celor însetati (Ioan 4,5-42). 3. A îmbraca pe cei goi (Tobia 4 14b-19a). 4. A primi pe cei straini (Ioan 18, 1ss). 5. A cerceta pe cei bolnavi (Luca10, 25-37). 6. A rascumpara pe cei robiti (Epistola catre Evrei 13,1-3). 7. A îngropa pe cei morti (Cartea lui Tobia 1,17;12,12ss) si „Faptele Milei spirituale”: 1. A învata pe cei nestiutori (Cartea întâi a Regilor 3,1-13). 2. A sfatui pe cei îndoielnici (Matei 5,1-12). 3. A mângâia pe cei întristati (Ioan 14,2-14). 4. A îndrepta pe cei pacatosi (Matei 18, 15-17). 5. A ierta toate vatamarile ce ni se fac (Matei 18,21-33). 6. A suferi cu rabdare nedreptatea (1Corinteni 13,1-13). 7. A se ruga pentru cei vii si pentru cei morti (Luca 18, 1-7).
Fiecarei fapte, Parintele îi face o analiza profunda, redactarea fiind dupa cunoscuta structura a primului capitol. Încercam sa ne oprim atentia la câteva texte.
Textul care deschide suita Faptelor milei trupesti” este „Bogatul si Lazar (Luca 16 , 19-30). În comentariul sau, Parintele prezinta „un om bogat” si unul sarac, „saracul Lazar”, numele acestuia era necesar pentru semnificatia ce o are: „Dumnezeu a ajutat”.Mai mult, bogatul este destinat sa ramâna în anonimat, în timp ce Lazar nu va fi uitat niciodata. Viata terestra a celor doi este prezentata în linii esentiale, cu un penel pal. În centrul textului este „Viata de Apoi”, de aceea situatia celor doi se inverseaza. Spre deosebire de alte parabole cu tema „Milostivirii”, unde cel ce a gresit este întâmpinat „de departe”, cu iubire, aici „faptul”care misca inima este Cuvântul lui Dumnezeu, care trebuie pastrat si urmat pentru salvarea sufletului. Când de acest Cuvânt e plina inima, dispare orbirea, rasare lumina asemenea cum a rasarit celor doi Apostoli de pe drumul Emausului, întelegem ca Isus ne învata ca viata noastra viitoare depinde de noi. Aceasta este tinta parabolei, nu suferinta.
În continuare, în „Opera Milostivirii”, Parintele ne aminteste rugaciunea „Tatal nostru”, în care, pentru viata, cerem „pâinea cea de toate zilele”. Isus ne atrage atentia asupra pericolului care ne ameninta atunci când reducem viata doar la partea materiala: „Nu numai cu pâine va trai omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4). Pentru a înainta în credinta, sunt obligatorii faptele, cum observa Iacob: „Credinta fara fapte este moarta”.
Parintele Andrea Vena aminteste în continuare Enciclica „Caritas in veritate” a Papei Benedict al XVI-lea si responsabilitatea Bisericii în timpul nostru, când: „În multe tari sarace se accentueaza la maxim insecuritate vietii, care are consecinta lipsa alimentelor, ce face atâtea victime si atâtia Lazari…”. Acolo si oriunde, azi si oricând, este nevoie de Cuvântul Evangheliei, de credinta, de Euharistie, de Isus, Pâinea Vietii.
În „Marturie” autorul prezinta ca pe un gest înalt al Milostivirii viata si jertfa Fericitei Tereza de Calcutta (1910-1997) si a Ordinului fondat de ea. Marturisirea: „Noi suntem calugarite, nu asistente sociale, nu infirmiere…Diferenta dintre noi si operatorii sociali este ca noi servim pe Isus în cei saraci. Isus este singura motivatie a vietii noastre … Noi îl iubim pe Isus în saraci”, explica sensul jertfelor ei.
„Satura foamea inimii mele, Doamne!”
„A suferi cu rabdare nedreptatea” (1 Corinteni 13, 1-13).
„Meditatia” este o descriere a gândirii Sfintei Tereza de Lisieux (1873-1897) pe marginea Epistolei Sfântului Paul catre Corinteni, inclusiv prezentarea drumului perfectiunii dupa acelasi Sfânt.
În drumul perfectiunii crestine, odata ales, fundamentala este iubirea (agape), iubirea revelata de Isus Cristos, nu bogatia, nu gesturile uluitoare. Iubirea e cel mai mare dar, singurul care da valoare la tot ce suntem, la tot ce facem. A ramâne blocati într-un orgoliu, a vedea numai propriul interes, a ramâne indiferenti fata de cel de lânga noi arata o neputinta a caracterului, imposibilitatea de a iubi, pentru ca „dragostea toate le sufera, toate le crede, toate le spera, toate le suporta” si, spune mai departe Sfântul Paul, iar Tereza retine, „De-as grai limbile omenesti si îngeresti, iar dragoste nu am, facutu-m-am ca o arama sunatoare si tambal rasunator…”. În fine, când ne vom întâlni fata în fata cu Dumnezeu, unicul lucru care va ramâne din tot ce a fost viata noastra va fi iubirea, transpunerea ei în fiecare fapt, în fiecare zi a vietii, pentru ca Dumnezeu este iubire. Iubirea este „stilul” lui Dumnezeu si a credinciosilor, afirma Parintele Andrea Vena. Iubirea lui Dumnezeu pentru noi o gasim în jertfa de pe Cruce.
În „Marturie”, Parintele Vena o pune în atentia noastra, a celor de astazi, pe una dintre cele mai mari sfinte ale timpurilor moderne, pe Sfânta Tereza de Lisieux (1873-1897), data mereu ca model de catre Papa Francisc si Papa Benedict al XVI-lea, din pacate, tot mai uitata în Biserica noastra dupa 1989.
Sfânta Tereza a trait putin, dar intens – si-a considerat viata un dar al Iubirii Milostive a lui Dumnezeu. Ea a reusit sa cuprinda doua trasaturi antitetice date de Dumnezeu” : adevarul si îndurarea. Descopera la Sfântul Paul valoarea Iubirii – „Cale prin excelenta care conduce în mod sigur la Dumnezeu”, Iubirea cuprinde toate vocatiile, Iubirea este totul. Descoperirea este hotarâtoare: „Iubirea mi-a daruit cheia vocatiei mele”.
Parintele Vena pune în fata cititorului marturisiri ale Sfintei din opera „Istoria unui suflet”. Tereza ar fi dorit sa fie Preot … „în ciuda micimii mele, as vrea sa luminez sufletele precum Profetii, Doctorii (Bisericii), am vocatia de a fi Apostol […] As vrea sa strabat pamântul, sa predic numele Tau si sa înfig în pamânt necredincios Crucea Ta slavita, dar…, o singura misiune nu mi-ar ajunge, as vrea în acelasi timp sa vestesc Evanghelia în cele cinci parti ale lumii […] As vrea sa fiu misionar…O Preaiubitul meu Mântuitor,as vrea sa-mi vars sângele pentru Tine pâna la ultima picatura […] Martiriul, iata visul tineretii mele”.
Referitor la Biserica, Trupul Mistic al lui Cristos, Sfântul Paul îi este sprijin. Biserica, spune Tereza, are o Inima si aceasta Inima arde de Iubire. Abia acum micuta carmelitana si-a gasit linistea cautata: „Da, mi-am gasit locul în Biserica … În Inima Bisericii voi fi Iubirea”.
Cunoscându-si limitele, Tereza nu a renuntat totusi la viata de sfintenie, asa a descoperit „calea cea mica”, „un drum întins, o cale mica si cu totul noua”, bazata pe îndemnul Întelepciunii Eterne: „Daca cineva e mic de tot, sa vina dupa mine”, în esenta : abandonarea în bratele lui Isus, în Iubirea si Milostivirea Lui.
„Ai mila de mine, Doamne: învinge-mi nerabdarea!”
Speram sa fie cât de curând tradusa în româna cartea Parintelui Andrea Vena, credinciosii ar avea în felul acesta o remarcabila calauza, un reper sigur în trairea Jubileului Milostivirii. Si ar mai avea ceva: modele de sfinti. În alegerea lor, Parintele a dat întâietate acelora la care Îndurarea divina i s-a parut mai aproape de întelegerea credinciosilor. În afara de cei amintiti deja, Parintele mentioneaza pe Sfânta Bartolomea si Vicenza, care si-au dedicata viata copiilor orfani, Gaetana Sterni, a fost în serviciul saracilor, Daniele Comboni, preot misionar, Pier Giorgio Frassati, s-a dedicat operelor sociale, în Biserica noastra a fost cunoscut datorita Preasfintiei Sale Ioan Suciu, Giusepe Cafasso, care a avut în grija detinutii, Damiano Veuster, cunoscutul Damian Leprosul, Sfântul Benedict de Norcia, Marco d’Aviano, Maria Goretti, Tereza de Avila si altii.
Parintele stapâneste o metoda de interpretare a textelor în sensul adânc si profund al analizei, având întotdeauna un gând personal, o observatie originala, care îmbogateste si stimuleaza pe cititor si faciliteaza descoperirea mesajului.
De la Oradea, Parintele Vena si-a continuat drumul de misionar pentru a-L face pe Isus Cristos prezent oamenilor din alte tari, pentru a le vorbi de Anul Sfânt al Milostivirii.
Continua sa vorbeasca unor oameni foarte diferiti ca si cultura, civilizatie, mediu, reusind sa-i faca sa se simta aproape, fii ai aceleiasi Biserici Sfinte, Catolica si Apostolica .
De la noi, Parintele a plecat cu imaginea Bisericii noastre Martire… Abia stapânit, îi simteam tremurul vocii când vorbea despre martirajul Bisericii Unite cu Roma, si toata caldura sufletului. Cuvântul care l-a avut pentru noi ar trebui ca prin noi sa fie cunoscut si trait …
Îi privim pasii, nu este singur, îl însoteste Isus … De departe îl însotim si noi cu recunostinta si cu rugaciunea noastra.