8 ianuarie 1873 – 5 februarie 1953
„Lăgărele și închisorile pot închide oameni și-i ucide, dar nu pot închide și ucide ideile care circulă oricâte piedici le-ai pune. Pe mine nu mă îngrozește nici lagărul, nici moartea și am încredere deplină în soarta bună pe viitor a României.” (Iuliu Maniu, 8 aprilie 1947)
Iuliu Maniu a avut o carieră politică întinsă pe parcursul a 56 de ani, a fost deputat în parlamentul de la Budapesta și în parlamentul de la București, președinte al Consiliului Dirigent după 1918, a fost de trei ori prim-ministru al României, a condus două mari partide: PNR și PNȚ, pe acesta din urmă la și fondat, de numele lui se leagă rezistența împotriva ocupației sovietice și a regimului totalitar impus de aceasta.
În vara anului 1947 a fost arestat, i s-a înscenat un proces la care sentința se cunoștea dinainte.
Tribunalul Militar l‑a condamnat la 9 pedepse, însumând 104 ani de închisoare, plus de două ori muncă silnică pe viaţă. A fost închis mai întâi în închisoarea Malmaison din București, apoi la Galați, iar mai apoi ajunge la Sighet unde se aflau și alte personalități politice și culturale și întreg episcopatul greco-catolic.
Iuliu Maniu a suscitat, în închisoare, acelaşi climat de nobleţe morală în care se complăcuse toată viaţa. Nicio şovăială, nicio slăbiciune, la acest om care preferase să moară în închisoare decât să gireze, un regim de sclavie. Mulți dintre cei închiși erau suspectați de o lașitate posibilă și supuși verificării. Cât a fost închis nimeni nu a încercat să‑l corupă.
După şase ani de detenţie, starea de sănătate a lui Iuliu Maniu s‑a deteriorat foarte grav. În ultimele ore de martiraj, episcopul Alexandru Todea cel care avea să devină mai târziu, mitropolit şi cardinal al Bisericii Române Unite, deţinut la Sighet, în condiţii strict secrete, i‑a oficiat ultimele Sfinte Sacramente. La 5 februarie 1953, Vasile Ciolpan, directorul închisorii, a telefonat la Bucureşti anunţând că „în celula 3 s‑a stins lumina” şi tot el, noaptea, l‑a pus într‑un sac şi l‑a aruncat într‑o groapă scormonită în prundişul Tisei, numită de localnici „Cimitirul săracilor”, fără cruci, având drept împrejmuire linia ferată. Tot acolo așteaptă învierea morților și episcopii greco-catolici morți în temnița de la Sighet și care vor fi ridicați la cinstea altarelor pe data de 2 iunie la Blaj de către Papa Francisc.
Iuliu Maniu şi‑a închinat toată viaţa neamului său, respectându‑şi jurământul din tinereţe în care spunea: „Jur în Faţa lui Dumnezeu, pe conştiinţă şi onoare, că îmi voi jertfi viaţa pentru triumful cauzei româneşti”, şi‑a lăsat osemintele drept piatră de hotar, iar prin testamentul lăsat preciza: „Sufletul mi‑l închin Atotputernicului Dumnezeu, tot devotamentul meu şi dincolo de mormânt, mult încercatului meu neam românesc”.
A dorit să‑şi doarmă somnul de veci lângă părinţii săi în pământul Dealului Ţarinei din Bădăcin, până acum nu s‑a întâmplat, trupul lui se odihneşte într‑un mormânt neştiut departe de ţarina lui. El, creştinul convins, nu are la cap o cruce!
Pr. Cristian Borz
