De Ziua Culturii Naţionale, Sala Mare a Primăriei Oradea a fost umplută de cei interesaţi să participe la conferinţa organizată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea împreună cu Revista de cultură „Familia”. Sub titlul generic „Două personalităţi ale culturii române: Mihai Eminescu, Ioan Budai-Deleanu”, conferinţa l-a avut ca invitat pe scriitorul Cristian Bădiliţă.

Şirul discuţiilor a fost deschis de Traian Ştef, redactorul-şef al revistei „Familia”, care a prezentat legăturile cu Oradea ale poetului naţional. A fost reiterat faptul că în 1866, Mihai Eminescu a debutat în revista de cultură orădeană care, de altfel, ajungea, la acea vreme, în toate şcolile româneşti din Imperiul Austro-Ungar. „Mihai Eminescu este poetul cel mai important din cultura română, care continuă să ne surprindă chiar şi după atâţia ani. L-am alăturat pe Ioan Budai-Deleanu care, deşi nu era cunoscut la vremea aceea, este totuşi unul din scriitorii fundamentali ai literaturii române, al doilea mare om de cultură român, perfect sincronizat cu ideile epocii sale”, a spus Traian Ştef.

În impozantul său expozeu, Cristian Bădiliţă a reafirmat că „Ioan Budai-Deleanu aparţine tradiţiei greco-catolice de scriitori geniali”. Referindu-se la „Ţiganiada”, Bădiliţă a recunoscut că epopeea a fost scrisă în limbajul românesc al vremii sale, „un limbaj care s-a opacizat, motiv pentru care Ioan Budai-Deleanu nu a fost publicat la vremea lui. Când a apărut, limba Tiganiadei era deja expirată.” Atât Traian Ştef cât şi Cristian Bădiliţă au reuşit să transcrie în limba română modernă epopeea lui Budai-Deleanu, păstrând poezia, dar cizelând topica.

În încheiere, cuvântul final i-a aparţinut Preasfinţitului Părinte Virgil Bercea care a amintit de legătura greco-catolică a unor nume sonore din cultura română, precum Titu Maiorescu, Ioan Budai-Deleanu, respectul lui Eminescu pentru Blaj, Mica Romă. „Biserica Greco-Catolică s-a implicat mereu pentru binele întregii comunităţi. Să ne întrebăm, urmând aceste exemple ale înaintaşilor, ce putem face acum noi pentru binele comunităţilor în care trăim”, a fost linia de reflecţie cu care şi-a încheiat cuvântul Episcopul Eparhiei.

Seara a fost împodobită şi de recitările cu mult talent ale actriţei Gabriela Codrea ale câtorva versuri de Mihai Eminescu, Marin Sorescu şi Adrian Păunescu.