18 februarie 1884 – 18 decembrie 1939

„Nu era decât omul de știință corect cum de-o corectitudine exemplară a fost în tot  ce a lucrat în viață. Este omul care nici în știință, nici în profesiunea de profesor nu și-a făcut sie și nici o concesiune”.

Ion Agârbiceanu

„El ne vorbea nouă  prin ochii lui blânzi,prin privirea de nespusă bunătate  și prin glasul lui, în ale cărei mlădieri se reflecta un suflet nobil și capabil de mari elanuri”.

Profesor Mircea Zdrenghea

Nicolae Drăgan, filolog, lingvist, istoric literar și profesor la ,,Facultatea de Litere” a Universității, „Regele Ferdinand” din Cluj, face parte dintre acele elite spirituale care dăruiesc societății, nu dintre acelea care primesc de la societate, ne spune Părintele și scriitorul Ion Agârbiceanu în evocarea Nicolae Drăgan.

„În galeria urmașilor Școlii Ardelene se înscrie cu demnitate și năsăudeanul, de confesiune greco-catolică, (Nicolae Drăgan)”, afirmă profesorul Nicolae Felecan.

Coboară din plaiurile năsăudene, de unde au coborât spre noi și George Coșbuc, Liviu Rebreanu, Cardinalul Iuliu Hossu și mulți alții, cu aceeași știință despre viață: „Să participi la făurirea continuă a Binelui și a Civilizației” și „Să-ți transformi viața în operă”. Este ceea ce lui Antoine de Saint Exupéry i se pare asemănător arborilor care iau pământul și plămădesc flori din el, adică trudă și dăruire.

Năsăudean, Nicolae Drăgan „a purtat viața întreagă conștiința valorii locuitorilor acestui ținut”, adevăr mărturisit: „Năsăudului îi datoresc, direct ori indirect, toată pregătirea pentru viață”.

S-a născut în comuna Zagra, unde tatăl său, Teodor Drăgan (numele familiei este scris Drăganu, dar și Drăgan), era învățător – i-a fost chiar lui învățător în școala primară. De la tată a moștenit inteligența și memoria extraordinară, iar de la mama, Dochia, simțul gospodăresc, rânduit, ordonat și munca neobosită.

Pe urmele lui George Coșbuc și Liviu Rebreanu, a fost elev al „Gimnaziului Superior Greco-Catolic Românesc” din Năsăud, înființat în 1863, cu predare în limba română, cum erau și gimnaziile confesionale de la Blaj, Beiuș, Brașov și Brad. Primul director a fost Grigore Mosil (1814-1891), paroh unit în Năsăud și vicar episcopal pentru ținutul Rodnei. Gimnaziul este cunoscut și cu numele de „Gimnaziul Grăniceresc”, azi, Colegiul Național „George Coșbuc”.

A avut profesori de prestigiu la toate disciplinele – la absolvire stăpânea bine limbile clasice: latina și greaca -, profesori preocupați să le formeze nu numai bazele culturii, dar și caracterul. Amintind doar câteva nume din rândul foștilor elevi, personalități de seamă, unii membri ai „Academiei Române”, avem imaginea învățământului greco-catolic năsăudean: Ion Pop-Reteganul, Iuliu Moisil, Virgil Șotropa, Iuliu Prodan, Ioan Cherteș, Episcop greco-catolic în clandestinitate, Miron Cristea, patriarh al Bisericii Ortodoxe, și Nicolae Bălan, mitropolit al Sibiului.

Recunoștința din sufletul foștilor elevi, ai celor mai mulți, pentru școlile greco-catolice ne emoționează. Pentru aceștia Năsăudul era „un fel de Heidelberg al Transilvaniei” și profesorii „aveau distincția unor aristocrați (…), răbdare să scoată sâmburele de lumină din dezordinea sufletelor noastre de adolescenți”.

La finalul liceului, a obținut o bursă din Fondul Grăniceresc al Năsăudului pentru studii universitare, astfel a urmat „Facultatea de Litere” a „Universității Regale” din Budapesta, în specialitățile: filologia clasică (latina și greaca) și limba română. Venind de la Gimnaziul din Năsăud, unde se învăța temeinic, lucrările de seminar le redacta în limba latină. Au fost ani de muncă stăruitoare, în care și-a dezvoltat cunoștințele și înclinațiile în cadrul universității, prin contactul direct cu inteligențe incontestabile, cu valorile culturii greco-latine și, din cărți, cu erudiții culturii umaniste, exemple de interpretare, ordine și modele literare.

La 21 decembrie 1906 obține titlul de doctor în filologie română cu teza Compunerea cuvintelor românești, considerată prima monografie asupra acestui procedeu de îmbogățire a limbii noastre. Acest studiu i-a permis să facă și cercetări stilistice.

În anul școlar 1906/1907 a fost profesor „suplent” (suplinitor) la liceul pe care îl absolvise, iar din 1908, va fi profesor „ordinar” (titular). Este și perioada în care publică studii și articole în revista Transilvania, organ al „Astrei”, sub conducerea lui George Barițiu, cum sunt: Limbă și istorie (1909), Asperități sintactice(1910) și împreună cu Virgil Șotropa, Istoria școalelor năsăudene (1913). Academia Română îi publică lucrarea Două manuscripte vechi:Codicele Todorescu și Codicele Marțian. În același timp, publică și în revista Nyelvtudomany din Budapesta, revistă cu specific filologic editată de Academia Maghiară.

Din mărturisirile profesorului Nicolae Drăgan aflăm că biblioteca liceului și Năsăudul nu-i puteau oferi ceea ce ar fi fost necesar pentru a cultiva „cum aș fi dorit, în mod științific, filologia clasică, pentru care se cerea o mare bibliotecă, cu edițiile cele mai bune și mai nouă ale autorilor, cu studii și reviste apărute în străinătate, fiind vorbă de o știință universală”. Dar, în schimb, putea cultiva filologia română. Cercetările sunt destinate zonei Năsăudului și roadele nu întârzie, sunt paginile amintite mai sus. În același timp, i s-a deschis un nou orizont, cel al literaturii vechi: „o serie de manuscrise și cărți vechi m-au ademenit spre literatura românească veche”.

În 1917 a obținut titlul de docent la „Facultatea de Filozofie și Litere” a Universității din Cluj (grad didactic onorific, corespunzător aceluia de conferențiar).

La 1 decembrie 1918 a fost la Alba Iulia în calitate de delegat al „Gimnaziului Superior Greco-Catolic” din Năsăud. În urma Marii Uniri, în anul 1919, la Congresul Consiliului Dirigent de la Sibiu, s-a hotărât organizarea Universității românești la Cluj, acțiune încredințată unei comisii din care au făcut parte Nicolae Drăgan, Alexandru Borza, Iuliu Hațieganu, Onisifor Ghibu și alții. Munca și răspunderea comisiei nu a fost ușoară, dar a dus la asigurarea tuturor condițiilor necesare pentru deschiderea primului an universitar românesc la Cluj. Nicolae Drăgan a fost numit prorector și profesor la Catedra de Limba și Literatura Română II (Istoria literaturii și literatura română veche), funcție pe care a deținut-o până la sfârșitul vieții, fiind timp îndelungat și decan al „Facultății de Litere”.

Profesorul Nicolae Drăgan și-a iubit catedra și studenții, în toamna anului 1939 nu și-a întrerupt cursurile de înaltă ținută științifică pentru a lua parte la ultimele ședințe ale Academiei Române, al cărei membru era din 20 mai.

Profesorul Mircea Zdrenghea, care i-a fost student și continuator, îl evocă cu emoție: „În ziua de nouă noiembrie 1932 l-am audiat prima dată pe Nicolae Drăganu. Eram în sala de curs «Vasile Bogrea» din clădirea principală a Universității. La nouă și un sfert a apărut în ușă profesorul. Cu pas domol a ajuns la catedră, a scos notițele din servietă și a început să vorbească despre «Literatura religioasă din Transilvania secolului al XVII-lea». M-a impresionat vocea lui liniștită și mai ales privirea lui blândă care exprima multă bunătate, fapt pe care îl remarcă și Sextil Pușcariu … El ne vorbea nouă prin ochii lui blânzi, prin privirea de o nespusă bunătate și prin glasul lui, în ale cărei mlădieri se reflecta un suflet nobil și capabil de mari elanuri” (Mircea Zdrenghea, „Nicolae Drăgan – omul și profesorul”).

În lucrările publicate și în cursurile universitare destinate „Lingvisticii și Istoriei limbii și literaturii române vechi” dovedește o excesivă documentare și profunzime în cercetare, simțul valorilor și o însemnată contribuție și opinie personală. Astfel, la „Sintaxa limbii române”, accentuează obligația de a se avea în vedere neapărat și factorul psihic, subliniind și legătura dintre sintaxă și stilistică.

În ceea ce privește textele vechi, profesorul le traducea personal din latină, greacă sau slavă, pentru a-și demonstra justețea punctului său de vedere.

Codicele de la Ieud i-a fost obiect de cercetare, fiind, după unii lingviști, cel mai vechi text scris în limba română cu litere chirilice (1391-1392). Manuscrisul a fost găsit de preotul greco-catolic de la Ieud, Artur Artemie Anderco (1882-1932) în podul „Bisericii din Deal”. Manuscrisul cuprinde „Legenda Duminicii” și două omilii, pentru Joia Mare și Duminica Paștelui. Analiza hârtiei contrazice vechimea menționată, este o hârtie poloneză din anii 1621-1626).

În ceea ce privește literatura română veche, profesorul Drăgan se remarcă prin punerea în valoare a contribuției Transilvaniei la patrimoniul cultural românesc, pune în atenție nume omise în alte istorii literare: „a completat paginile albe lăsate de majoritatea istoricilor literari”. Sunt multe nume scoase din uitare: Ioan Zoba din Vinț, cleric ortodox, traducător și tipograf, Ioan Caion sau Caioni, român franciscan, preot romano-catolic, muzician, umanist și folclorist, Teodor Corbea, traducător român al psalmilor, autorul celui mai vechi dicționar latin-român, Gherontie Cotorea, călugăr greco-catolic al Blajului, cu studii la Roma, intelectual de înaltă valoare. I-a fost alături Episcopului Petru Pavel Aron la înființarea primelor școli în limba română la Blaj, autor de lucrări teologice și persoana care a achiziționat literele latine pentru „Tipografia Seminarului” ca să nu se mai scrie cu litere slavone. Profesorul a destinat pagini numeroase Școlii Ardelene.

Nicolae Drăgan s-a afirmat în filologie, lexicologie, onomastică, sintaxă și istorie literară, cu articole și studii ample până la lucrări de mare sinteză.

Din opera profesorului Nicolae Drăgan, notăm: Două manuscripte vechi „Codicele Todorescu” și „Codicele Marțian”, Cluj, 1928, „Toponimie și istorie”, Cluj,1928, „Românii în veacurile IX-XVII pe baza toponimiei și a onomasticei”, București, 1933, „Morfemele românești ale complementului în acuzativ și vechimea lor”, București, 1943, „Istoria sintaxei”, București,1945, „Elemente de sintaxă a limbii române”, București, 1945 și „Histoire de la litterature roumaine de la Transylvanie des origine a la fin du XVIII-siecle”.

Ceea ce a elaborat în viața sa scurtă este de necrezut, spun specialiștii. Privindu-i opera, profesorul și lingvistul Octavian           Șchiau îi pune în lumină actualitatea și conchide: „Se revine la ea pentru temeinicia și seriozitatea cu care a fost elaborată”.

În afara catedrei, Nicolae Drăgan a fost o prezență activă în tot ce cuprinde cuvântul „cultură”: alături de Părintele și scriitorul Ion Agârbiceanu, a făcut parte din Comitetul Central al „Astrei”, amândoi fiind neîntrecuți conferențiari ai Ardealului și Banatului. A fost membru al „Cercului de lectură” al „Teatrului Național” din Cluj, a fost primul președinte al „Societății de Lingvistică” din țară (1939) și a făcut parte din colectivul „Muzeului limbii române” din Cluj, întemeiat de Sextil Pușcariu în 1919, unde a participat la elaborarea Dicționarului limbii române. Din anul 1923 a fost membru corespondent al Academiei Române, iar din 1939, membru activ.

          Lui Nicolae Drăgan nu i-a fost străină nici activitatea civică, Clujul se poate mândri de a-l fi avut primar între anii 1933-1938.

Nicolae Drăgan este dintre cei mai valoroși specialiști în limba română și în literatura română veche și modernă, actual în orice timp, la vremea sa, în pas cu un sistem de muncă științifică și cu cercetările lingvistice europene.

Sunt 80 de ani de când profesorul Nicolae Drăgan s-a stins din viață … Avea doar 55 de ani … „O fatalitate cruntă l-a urmărit pe acest om bun și drept”, spunea colegul său, profesorul Dimitrie Popovici. „Moartea se furișase tiptil, discret … Nu intenționa să-l neliniștească, nici să-l înfrice pe omul blând, bun și nobil, nici să-l chinuie cu lupta finală pe acela care o viață întreagă nu luptase decât pentru biruința adevărului”, scria Părintele Agârbiceanu.

Profesorul Drăgan a dat viață Școlii Ardelene prin credință, erudiție, prin studiul și dragostea limbii române, al cărei fond latin îl punea în evidență, prin onestitate și dăruire.

Pentru vremurile așezate, dar și „pentru vremurile neașezate, pilda vieții profesorului Nicolae Drăgan este un element de optimism”, ne spune Părintele Ion Agârbiceanu. Parafrazându-l, am spune și noi: Urmând această „pildă”, ne creștem puterile spirituale, ne îmbogățim cunoștințele, ne întărim puterea morală ca să putem fi folositor prin tot ceea ce facem și creăm.

Profesor Otilia Bălaș