Dorința lui Iuliu Maniu exprimată în Testament, ca „pe domeniul de la Bădăcin să fie educați și instruiți tineri!” se împlinește în aceste zile când, de la 05 la 09 august a.c., copii şi tineri participă zilnic, la activităţile care au loc la Bădăcin, ȋn cadrul parteneriatului educaţional intitulat „Ȋmpreună ȋn diversitate şi multiculturalitate”. Este vorba despre Tabăra de la Bădăcin, ajunsă la a VI-a ediție, organizată de parohia greco-catolică din Bădăcin, în parteneriat cu Școala și Primaria locală, cărora li s-au alăturat Liceul de Artă din Zalău și Muzeul de Istorie, un proiect inclus în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene al Ministerului Educației Naționale.
Potrivit pr. Cristian Borz, organizator și paroh al parohiei „Întâmpinarea Domnului” din Bădăcin, „această tabără am numit-o «Împreună în diversitate și multiculturalitate» deoarece copiii care se adună aici sunt români, maghiari, anul trecut am avut din Republica Moldova, sunt greco-catolici, ortodocși, greco-catolici, baptiști, reformați, penticostali și în fiecare an am dat o temă taberei”.
Tema din acest an -„Fii lumină pentru cei din jur” - își găsește originea în „modelul ilustrului Iuliu Maniu, care, a fost lumină pentru cei din jurul său, continuă pr. Borz. Mai mult, ne aducem aminte că atunci când a murit directorul închisorii de la Sighet spunea că «în celula 3, s-a stins lumina!». Sigur, dumnealui a fost ironic, dar, practic, nu și-a dat seama că într-adevăr era Lumină ceea ce stingea. De la această ideea, le-am vorbit încă din prima zi copiilor despre faptul că trebuie să fie neîncetat o lumină pentru cei din jur: în timpul jocului, în familie și la școală în raportul cu colegii și profesorii”.
Zilnic, peste 70 de elevi din Bădăcin, copii care vin aici în vacanță la bunici și adolescenți din Șimleu Silvaniei, participă de la 9.00 la 14.00, la diferitele activități propuse, care se desfășoară în curtea Școlii „Iuliu Maniu” din Bădăcin. Acestea cuprind: jocuri în aer liber, sport, ateliere de creație și, bineînțeles, o vizită tematică la Casa Memorială a lui Iuliu Maniu din Bădăcin. Jocurile sunt coordonate de 10 animatori, tineri români, formați în anii precedenți în cadrul acelorați tabere de vară de la Bădăcin.
„În primele ediții, ne mărturisește pr. Borz, au venit tineri animatori italieni, de la Brescia, care i-au inițiat pe tinerii români, i-au format, iar acum deja sunt animatorii noștri care se ocupă de copii, pe grupuri, pe teme”.
Din momentele împărtățite de participanți pe rețeaua de socializarea Facebook participanților aflăm că în aceste zile petrecute împreună „toți devin prieteni indiferent de vârstă, naționalitate și religie”, căci, scrie doamna Borz Maria, organizator, „prietenia nu cunoaște hotare”. Copiii sunt primiți cu mare bucurie an de an, în acest proiect implicându-se benevol și localnicii care, spre exemplu, le-au adus participanților fructe de sezon culese tocmai de pe meleagurile de la Bădăcin.
Programul Taberei de la Bădăcin 2019 a cuprins și o lecție de etnografie, susținută de doamna Camelia Burghele, etnolog, care le-a vorbit tinerilor despre portul popular, tradiția și identitatea natională.
O altă zi a fost dedicată unui inedit atelierul de pictură, intitulat „Casa bunicilor din Bădăcin”, coordonat de profesor de arte plastice, Cristina Burghelea Ignatiuc de la Liceul de artă din Zalău. „Casa bunicilor este locul copilăriei, este locul plin de căldură, de liniște și dragoste. Este locul resemnării, înțelegerii și al meditației. Fiecare se descoperă și își găsește rădăcinile aici. Casa din Dealul Țărânei poate fi considerată, de noi de toți casa regăsirii, casa rădăcinilor noastre. Cu ajutorul artistei Cristina Burghelea Ignatiuc, am reusit sa realizam «Casa bunicilor din ograda de la Bădăcin»”, împărtășește doamna Maria Borz.
Figura omului politic considerat artizan al Marii Uniri, dar totodată deținut și lăsat să moară de foame într-o celulă din Sighet, este cu siguranță nemuritoare, fiind pentru tinerii de astăzi nu doar o figură istorică, ci un model:
„Domeniul și casa de la Bădăcin a fost lăsată Episcopiei cu un scop precis: să fie folosită pentru educarea și instruirea tinerilor. El credea foarte mult în această forță a tinerilor care pot să schimbe lumea. Dar din nou, spunea el și le transmitea în întâlnirile pe care le avea cu tinerii, că «în viață poți să negociezi multe, dar niciodată principii», iar principiile erau cele enunțate de el. Casa de aici de la Bădăcin, în prezent Casa Memorială Iuliu Maniu, era mereu plină de tineri, iar Școala din sat a fost construită cu voluntari tineri. În vara lui 1935, cincizeci de studenți au ajutat să se construiască școala în roșu, până la acoperiș. Iuliu Maniu, credea în tineri și era foarte iubit de ei!ˮ, spunea pentru Biroul de Presă EGCO același pr. Cristian Borz, de la Bădăcin, într-un interviu despre Iuliu Maniu.