„Doresc să vă mulțumesc tuturor, Preasfinției Voastre, Episcopilor, preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor laici pentru primirea cordială și generoasă pe care mi-ați oferit-o în timpul recentei Călătorii Apostolice în România și pentru grija și atenția cu care ați pregătit Vizita la București și în țară”, scrie Papa Francisc într-o scrisoare de mulțumire trimisă după vizita Sanctității Sale în țara noastră (31 mai-2 iunie 2019), adresată Înalt Preasfinţitului Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti şi Preşedinte al Conferinţei Episcopilor din România.
„M-am bucurat să aduc mulțumire lui Dumnezeu la Sfânta Liturghie celebrată în Catedrala „Sfântul Iosif” din București – adaugă Sfântul Părinte – și să cunosc personal realitatea Bisericii voastre, atât de vie și frumoasă în bogăția diferitelor tradiții și angajată în mărturisirea cu bucurie a credinței. Domnul să vă păstreze credincioși și plini de zel apostolic, mergând pe urmele Fericitului Martir Vladimir Ghika și ale celorlalți mărturisitori eroici ai credinței!”.
În încheiere, Papa Francisc îl asigură pe Președintele Conferinței Episcopilor din România că ne însoțeşte pe toţi cu rugăciunea sa, „pentru ca Biserica din România să persevereze plină de curaj mărturisind tuturor iubirea milostivă a Domnului”.
„Rugați-vă și voi pentru mine! Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze și Maica Domnului să vă ocrotească!”
Angelus Communicationis
Centrul de comunicații sociale al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București