Să ne rugăm pentru medicii şi personalul medical care activează în zonele de război, care-şi riscă propria viaţă pentru a-i salva pe alţii: este intenția de rugăciune propusă de Papa Francisc Biserici Universale pentru luna aprilie 2019.

În mesajul video conţinând intenţiile de rugăciune din luna aprilie, încredinţate de Sfântul Părinte apostolatului rugăciunii, pontiful îşi exprimă admiraţia faţă de activitatea medicilor şi faţă de intervenţiile personalului implicat în acţiuni umanitare în zonele de război, care-şi riscă propria viaţă pentru a salva vieţile altora, fiind expresia acelei laturi plină de umanitate în contextul inuman al conflictelor armate:
Prezenţa medicilor, a asistenţilor medicali şi a altor membri din cadrul personalului sanitar din zonele devastate de conflicte este un semn de speranţă. Sunt persoane înţelepte, curajoase, bune care, urmându-şi vocaţia, îşi desfăşoară activitatea în condiţii extrem de periculoase”.

De asemenea – informează Vatican News România – pontiful subliniază că prezenţa acestor profesionişti în zonele de conflict reprezintă un semn de speranţă pentru mulţi, deoarece „îşi pun în pericol propria viaţă pentru a-i salva pe alţii” şi arată latura umană şi milostivă a războiului.

Cum spunea Sfântul Paul al VI-lea, cu ocazia celei de-a XI-a Zi Mondială a Păcii (1978), „medicii sunt persoane «erudite», valoroase şi bune, care au făcut din ştiinţa şi din arta sanitară propria vocaţie şi profesiune”. La acest portret, papa Francisc a adăugat, în 2016, când i-a primit în Vatican pe reprezentanţii medicilor spanioli şi latino-americani, că „efortul medicilor nu se fondează doar pe ştiinţa şi competenţa tehnică, ci inclusiv pe o atitudine plină de compasiune şi de milostivire faţă de cei care suferă în trup şi în suflet. Compasiunea este, într-un anumit sens, inima însăşi a medicinii. Compasiunea nu înseamnă  durere, ci înseamnă să suferi cu cel care suferă.

În prezent, în lume sunt peste 20 conflictele armate, 7 dintre acestea provocând un mare număr de victime şi de refugiaţi, estimându-se că circa 135 de milioane de persoane au nevoie de asistenţă umanitară, fondurile necesare pentru acoperirea proiectelor de ajutorare fiind de 15, 2 miliarde, însă fondurile acoperă doar 60% dintre proiecte.

Părintele Frédéric Fornos, director internaţional al reţelei mondiale de rugăciune a Papei Francisc (care include şi Mişcarea Euharistică de Tineret) aminteşte că în cadrul conflictele armate şi civile prezenţa personalului sanitar este fundamentală, deoarece salvează vieţi şi uşurează suferinţa în condiţii periculoase. Aşa cum a indicat Papa Francisc în exortaţia apostolică Gaudete et Exsultate şi „oferirea propriei vieţi pentru alţii este un parcurs al sfinţeniei”.

A. Mărtinaș – Vatican News România