Dragi familii din Eparhia de Oradea,

Soții creștini sunt chipul și asemănarea lui Dumnezeu, un dar prețios al bisericii particulare, iar familia, mica biserică, este chemată să manifeste și să ducă la fiecare om mântuirea în propriul ambient de viață.

În acest sens, vă invităm la EXERCIȚIILE SPIRITUALE EPARHIALE PENTRU FAMILII, susținute în acest an de pr. RENZO BONETTI cu tema: „Urmându-L pe Isus, să trăim și să arătăm frumusețea căsătoriei”, care vor avea loc la Hotelul Perla din localitatea  Băile „1 Mai,  în perioada 5-7 aprilie 2019, după următorul program:

Vineri, 5 aprilie
19.00 – cina
20.00 – prima meditație
21.00 – rugăciunea de seară

Sâmbătă, 6 aprilie
7.45 – Sfânta Liturghie
8.30 – micul dejun
9.30 – a doua meditație (expunerea temei, dialog în cuplu, împărtășire în grupuri mici)
13.00 – prânzul
16.00 – a treia meditație (expunerea temei, dialog în cuplu, împărtășire în grupuri mici)
19.00 – cina, urmată de Oră de rugăciune penitențială (posibilitatea de a se mărturisi)

Duminică, 7 aprilie
7.30 – micul dejun
8.45 – a patra meditația
10.00 – Sfânta Liturghie
12.15 – prânzul

Dorim ca aceste Exerciții să fie un prilej de comuniune și de rugăciune și totodată ocazie de a redescoperi valorile spirituale ale familiei.

Binecuvântarea Domnului să coboare peste toate familiile din Eparhia de Oradea!

Informații și înscrieri la responsabilii întâlnirii: pr. Mihai Tegzeș (email: mtegzes@yahoo.it) și pr. Nicolae Bodea (email: nicubodea@hotmail.com).

 

Biroul Pastoral Eparhial pentru Laici Oradea, Departamentul Familii