Ziua Persoanelor Consacrate: împreună pentru un vis comun

Prilej de reînnoire, bucurie și Har pentru toți cei prezenți: a fost Ziua Vieții Consacrate la Oradea, celebrată în întreaga Biserică la sărbătoarea Întâmpinării Domnului sau a Prezentării sale la Templu, marcată an de an la 40 de zile de la Crăciun. Ziua Persoanelor Consacrate a fost sărbătorită sâmbătă, 2 februarie a.c., la Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului” din Oradea, unde zeci de călugări, călugărițe, preoți, seminariști și credincioși au participat la Sfânta Liturghie bizantină, celebrată de PS Lászlo Böcskei, episcop romano-catolic de Oradea, împreună cu preoți de rit latin și bizantin din eparhia, respectiv dieceza de Oradea. În cadrul ceremoniei, au fost aprinse și binecuvântate lumânări, pe care toți cei prezenți le-au primit pentru a-și aminti că persoanele consacrate sunt „Lumină pentru luminarea neamurilor”.

„Suntem aici pentru a împlini un vis comun și acest vis se numește Isus Cristos”, a subliniat în cuvântul său de învățătură episcopul Lászlo Böcskei, reiterând îndemnul adresat de Papa Francisc cu puține zile în urmă tinerilor, la Întâlnirea Mondială a Tineretului din Panama.

„Și noi, cei de aici [persoanele consacrate], trăim diferite carisme, în diferite feluri și după diferite reguli, a continuat prelatul. Suntem împreună pentru că avem un vis comun. Și suntem împreună cu credincioșii care, prin prezența lor, ne susțin, nu doar acum și nu doar în zi de sărbătoare, ci în tot timpul anului când, prin rugăciunile lor, sunt alături de persoanele consacrate, ca să putem îndeplini cu credibilitate misiunea noastră. De aceea îi salutăm pe toți credincioșii aici adunați, îi salut pe toți confrații în preoție, de ambele rituri [romano și greco-catolic], salut persoanele consacrate, surorile, măicuțele, care de asemenea vorbesc diferite limbi – română, maghiară, slovacă – cu toții suntem aici împreună astăzi pentru că avem un vis comun. Aduc totodată salutul Preasfinției sale Virgil Bercea, episcop greco-catolic, care ne asigură că este alături, că se roagă cu și pentru noi, astăzi. Îl asigurăm, la rândul nostru, că îl purtăm, ca și până acum, zi de zi în rugăciune, dar în mod deosebit în această Sfântă Liturghie, la care participă întreaga noastră comunitate. Dumnezeu să îi dea răbdare în a se recupera și a reveni curând între noi!

Avem un vis comun și despre acest vis vorbește sărbătoarea de astăzi, a Prezentării în Templu a Domnului nostru Isus Cristos. Romancierul Antoine de Saint-Exupéry, spunea în cunoscuta sa povestire Micul Prinț: «Dacă vrei să construiești un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori și alte materiale. Învață-i mai întâi sa tânjească după marea îndepărtată, după marea nesfârșită». Este un adevăr profund în aceste cuvinte, deoarece marile lucrări și realizări spre care aspirăm nu constă doar în capacitatea de a realiza planurile propuse, ci în recunoașterea și aprofundarea aspirațiilor care dorim să ne ridice tot mai sus, spre care ne îndreptăm și în care nădăjduim să găsim cu toții împlinirea și fericirea. Evanghelia acestei sărbători ne vorbește și ne prezintă două persoane a căror viață a fost pătrunsă de o asemenea aspirație profundă și constantă: o privire spre înalt, o privire spre eternitate, o privire spre Dumnezeu, Și pentru că au rămas statornici în această aspirație au ajuns la adevărata împlinire, și-au atins scopul. Este vorba despre Simeon, un om drept, și profetesa Ana, fiica lui Fanuel, din seminția lui Aşer. Sunt acele persoane care în așteptarea și în ascultarea față de Dumnezeu au ajuns în acel moment crucial din viața lor în care îl recunosc pe Cel care a venit ca Mântuitor, spre a fi mântuire tuturor popoarelor și Lumină pentru luminarea neamurilor.

Dragii mei, privind la acest moment petrecut în Templul din Ierusalim am putea spune că acești doi oameni și-au atins scopul pentru care au trăit. Dar acest moment al întâlnirii cu Isus adus de Maria și Iosif ca să împlinească rânduiala, acest moment al întâlnirii presupune o serie de antecedente pe lângă care acești doi oameni nu au trecut indiferenți. Ei, Simeon și Ana, au avut credință, au crezut ceea ce Dumnezeu le promisese și au rămas statornici, au rămas neobosiți în apropierea față de Dumnezeu. Nu s-au îndepărtat de El, nu s-au îndoit de planul Lui, nu au cedat în momentele de ispitire sau cumpănire, nu s-au căutat pe ei înșiși ci l-au căutat tot timpul pe Dumnezeu. Simeon primise promisiunea că nu va muri înainte de a-L vedea pe Cristos, iar Ana nu se depărta de templu și slujea aici zi și noapte. Astfel, Spiritul Sfânt i-a făcut pe acești oameni vrednici pentru ca prin disponibilitatea lor să își vadă țelul vieții împlinit.

Frați și surori în Cristos,

În sărbătoarea de astăzi, când sărbătorim Prezentarea la Templu a Domnului sau Întâmpinarea Domnului, avem în față această imagine a întâlnirii cu Dumnezeu. Suntem chemați și noi – mă gândesc aici în mod special la persoanele dedicate sau consacrate Lui, dar nu numai – suntem chemați și noi să retrăim momentul apropierii de Dumnezeu. Este un aspect foarte important în trăirea chemării noastre: bucuria apropierii de Dumnezeu. Această bucurie de multe ori încercăm să o formulăm, să o exprimăm, dar ne dăm seama că bucuria întâlnirii cu Dumnezeu nu este exprimabilă doar prin cuvinte, uneori goale și fără mesaj. Această bucurie rezonează și ne transformă, în interior. Pentru ca recunoscând sursa, izvorul acestei bucurii și viața noastră să devină o dedicație continuă lui Dumnezeu, devenind astfel o lumină între oameni, o Lumină pentru oameni.

Întâlnirea cu Dumnezeu este pentru noi un țel, spre care cu toții tânjim, având și noi aspirația noastră spre înalt. În același timp, întâlnirea cu Dumnezeu este și un punct de plecare pentru a-ți descoperi și a trăi din nou frumusețea chemării, chemare care tot timpul te surprinde cu ceva nou, atunci când descoperindu-te pe tine însuți, descoperi de fapt grija și încrederea Lui Dumnezeu față de tine care te face și te cheamă să fii părtaș la lucrarea sa. Dreptul Simeon și profetesa Ana stau în fața noastră ca cei care au avut aspirații înalte, cei care au vrut și au lăsat ca Dumnezeu să își plinească lucrarea Sa prin ei, cei care nu s-au concentrat în primul rând asupra propriilor capacități și atitudini, ci mai ales asupra lucrării lui Dumnezeu care nu cunoaște obstacole, care și în cele mai întunecate colțuri ne ajunge și ne găsește. Și aici ne putem gândi la istoria unor chemări, chiar ale unor sfinți sau chemarea noastră proprie (…).

Prezența și întâlnirea cu Dumnezeu este un program permanent pentru fiecare dintre noi. Întâlnirea cu Dumnezeu presupune căutarea Lui, eliberarea noastră de tot ce ne poate depărta de El. Este un al doilea pas, prin care întotdeauna trebuie să ne apropiem și să tindem, fiind mereu o provocare. Trebuie să îl căutăm într-o sfântă așteptare. «Să cauți în așteptare» nu este o contradicție cum pare omului contemporan, căci pentru noi așteptarea înseamnă o căutare o cercetare permanentă pentru a descoperi, a afla și a îmbrățișa ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi. Un exemplu elocvent este Fecioara Maria, care a fost pătrunsă de dorința conlucrării cu un plan dezvăluit, în care dedicarea lui Dumnezeu nu este doar o alternativă din multe, ci este însăși viața și fericirea ei. Pentru Fecioara Maria nu există o altă cale: doar să conlucreze cu Dumnezeu în împlinirea planului Său. O altă provocare permanentă pentru noi.

(…) Așa să să gândim, așa să trăim, așa să ne comportăm astfel încât niciodată în viața noastră să nu punem piedici în fața împlinirii planului lui Dumnezeu! Aceasta se face nu doar la depunerea voturilor sau la diferite momente festive, ci se face mereu și mereu, în fiecare zi, în obișnuința zilnică a vieții noastre.

(…) Să descoperim și alte detalii – a îndemnat PS Böcskei – care aparțin absolut de chemarea noastră și de caracterul special al acestei chemări. Ceea ce am primit în dar de la Dumnezeu, să oferim ca și un dar al nostru oamenilor și lui Dumnezeu! Pentru că așa se descoperă chemarea noastră. Căci cine poate înțelege planul lui Dumnezeu sau cine se poate considera vrednic de chemarea primită? Cine se poate considera atât de puternic încât pe drumul chemării să poată experimenta doar momentul intrării în Ierusalim? (…) Darul primit este și sabia vieții tale. Și numai în această asociere o chemare poate veni de la Dumnezeu. Căci cine ești tu? Și tu ești un semn care va stârni împotrivire, de speranță pentru unii și de batjocură pentru alții… dar care, nu se consumă pentru sine, ci se dăruiește necondiționat pentru alții. În fidelitatea Mariei, fidelitate trăită până la Cruce, vedem răspunsul nostru.

Dragi persoane consacrate – a încheiat episcopul în cuvântul de învățătură adresat cu prilejul Zilei Pesoanelor Consacrate la Oradea – Prezentarea în Templu a lui Isus, să ne conducă astăzi la redescoperirea frumuseții chemării noastre, să ne încurajeze ca și aspirațiile noastre spre sfințenie să fie tot mai înalte, să nu ne complăcem în anumite situații, ci să dorim să fim altfel decât ar vrea alții sau decât ar vrea lumea. Și totodată, să încercăm să luptăm și să ne sacrificăm pentru ca dedicarea noastră permanentă să fie tot mai sinceră, orientată spre Dumnezeu și spre binele oamenilor! În toate acestea să ne fie Lumină Isus Cristos și să ne fie ocrotitoare Sfânta Fecioară Maria.”

Un gând special a fost adresat seminariștilor prezenți la eveniment și tinerilor aspiranți la viața consacrată, pe care PS Böcskei îi încurajează „să nu se teamă, să nu le fie frică de chemarea Lui Dumnezeu în aceste timpuri, pentru a-și asuma cu mult curaj și demnitate această frumoasă misiune”.

La final, pr. Mihai Vătămănelu, OMF, Vicar General al Eparhiei de Oradea, a mulțumit PSS Lászlo Böcskei pentru apropierea și deschiderea sa și le-a mulțumit tuturor persoanelor consacrate pentru că au venit la Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului” din Oradea ca să se bucure împreună de această Zi a Persoanelor Consacrate și mai ales pentru tot ceea ce fac în eparhiile și diecezele lor: „persoanele consacrate ajută Biserica din umbră, vorbesc mai mult prin faptele lor. Ele își pun sufletul și viața în slujba lui Dumnezeu și a Bisericii. Esența vieții consacrate constă în lumina adusă oamenilor prin modelul personal. Să purtați Lumina primită astăzi tuturor celor pe care-i întâlniți, amintindu-vă că sunteți «Lumină pentru luminarea neamurilor»!”.

Primiți acum, un moment din sărbătoarea de astăzi și binecuvântarea celor prezenți: