„Despre Seminarul Eparhial de altă dată (1918-1919)”: a fost titlul conferinței susținute miercuri, 30 ianuarie a.c., în Aula Magna a Seminarului Teologic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, de dr. Silviu Sana, de la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Șincai” Bihor, cu prilejul sărbătorii dedicate patronilor spirituali ai instituției.
În expunerea sa, istoricul a prezentat studenţilor teologi câteva secvenţe din viaţa Seminarului greco-catolic orădean, mai exact care a fost rolul superiorilor Seminarului orădean în pregătirea alegerilor de deputaţi şi în participarea la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, pe 1 decembrie 1918, dar şi suferinţele îndurate în timpul regimului bolşevic din perioada lunilor martie-aprilie 1919. Istoricul Silviu Sana a exemplificat cu două scrisori inedite viaţa Seminarului Eparhial, ambele semnate de rectorul de atunci, dr. Gheorghe Miculaş. Este vorba despre o scrisoare adresată Episcopiei cu privire la căsătoria unuia dintre superiori şi cum a afectat acest lucru viaţa Seminarului şi apoi un raport adresat Episcopiei cu descrierea detaliată a situaţiei şcolare în perioada tulbure a lunilor noiembrie 1918 – martie 1919. În concluzie, dr. Silviu Sana a menţionat:
«Seminarul Eparhial, ca instituţie de educaţie a tinerilor români, a avut un rol important în anii 1918-1919, ani „de cumpănă” pentru români. Procesul educativ a fost afectat nu doar de evenimentele politice ci şi de epidemii sau chiar o o căsătorie a unuia dintre superiori. Însă, graţie Providenţei Divine şi inspiraţiei conducătorilor ei, şi-a continuat drumul în cadrele Bisericii, anume cel de formare a conştiinţelor şi a pregătirii tinerilor pentru taina preoţiei şi a învăţământului primar. Personajele principale ale acestei scurte „povestiri” – rectorul dr. Gheorghe Miculaş, profesorul dr. Vasile Chirvaiu (acesta trăind până în anii 60 ai secolului trecut), preotul profesor Augustin Maghiar (primul martir al eparhiei, mort în temniţa de la Sighet) şi Aloisiu Ludovic Tăutu (ajuns profesor la Beiuş şi apoi la Oradea, canonic şi apoi prelat papal la Roma) rămân pentru noi, cei de astăzi, repere morale şi de credinţă. Dacă ei, atunci, în contextul unor mişcări politico-sociale majore au reuşit, este pentru a ne arăta că drumul credinţei şi al rugăciunii este o cale bună şi pentru noi, cei de astăzi».
