„Biserica Catolica din România, dupa desfasurarea Referendumului din datele de 6-7 octombrie 2018, în calitatea sa de „mama si învatatoare”, prin vocea episcopilor sai reafirma cu tarie ca la temelia familiei se afla casatoria liber consimtita dintre un barbat si o femeie.
Slujind cauza mântuirii, din mandatul primit de la Cristos capul sau, peste vremuri ea nu înceteaza niciodata sa propovaduiasca Evanghelia familiei cu curaj si speranta. În lumina învataturii lui Cristos, casatoria dintre un barbat si o femeie este întarita si sigilata de Taina Sfintei Cununii pe care Biserica o confera tuturor celor care o cer cu inima sincera si care sunt dispusi sa traiasca dupa exigentele Evangheliei de fidelitate, respect, ajutor reciproc, indisolubilitate a iubirii. De asemenea, Biserica încurajeaza deschiderea fata de viata a parintilor si îi însoteste pe acestia în grija lor pentru educatia copiilor.
Imploram ajutorul si milostivirea lui Dumnezeu Unul si Întreit peste toate familiile de acum si din viitor din tara noastra si din lumea întreaga, iar mijlocirea Sfintei Maici a lui Dumnezeu sa ne obtina bucuria trairii cu demnitate, în pace si buna întelegere.
MESAJ al Episcopilor catolici din România dupa referendumul din 6-7 octombrie 2018,
