„General, dar nu ecumenic
De Hyacithe Destivelle
De la 19 la 26 iunie 2016 se va reuni Sfântul si marele conciliu al Bisericii Ortodoxe, numit si conciliu panortodox. Deschiderea oficiala va fi marcata de o concelebrare panortodoxa a dumnezeiestii liturgii euharistice, în catedrala "Sfântul Minas" la Heraklion, în ziua de Rusalii, celebrate la 19 iunie dupa calendarul ortodox. Prevazut de peste un secol, pregatit de peste cincizeci de ani, este vorba despre un eveniment istoric nu numai pentru Biserica Ortodoxa, ci si pentru întreaga lume crestina.
Este evident ca trebuie sa ne oprim înainte de toate asupra titlului acestei adunari. Biserica Ortodoxa a definit acest eveniment, în limbile diferite de greaca, drept un conciliu si nu ca un sinod. De fapt, desi termenii sinod si conciliu sunt sinonime, în ortodoxie s-a impus obiceiul de a rezerva cuvântul "sinod" unui consiliu episcopal permanent, Sfântul Sinod, în timp ce termenul "conciliu" desemneaza în general adunarea tuturor episcopilor, la nivel fie regional, fie universal. În acest caz este vorba tocmai de al doilea tip de adunare, data fiind importanta sa, pentru ca va fi un conciliu al Bisericii Ortodoxe în ansamblul sau. Regulamentul sau va fi particular: deciziile nu vor proveni din votul fiecarui episcop, ci din consensul Bisericilor reprezentate.
Totusi Biserica Ortodoxa a avut grija sa desemneze acest conciliu ca "sfânt si mare", si nu ca "ecumenic". Aceasta alegere, dupa cât se pare, a fost motivata de diferite motivatii. Înainte de toate, pentru ortodoxie, ecumenicitatea unui conciliu nu deriva în primul rând din conformitatea sa cu criterii canonice, legate de convocarea sau de compozitia sa, ci de receptarea sa din partea întregii Biserici: asadar numai a posteriori un conciliu poate sa fie recunoscut ca ecumenic.
În afara de asta, apropiatul conciliu, contrar celor din primul mileniu, nu va trata chestiuni dogmatice. Si în sfârsit, si mai ales, ortodoxia considera ca schisma din 1054 dintre Biserica Romei si cea a Constantinopolului împiedica un conciliu sa fie cu adevarat ecumenic, pentru ca lipseste Biserica din Occident. Pentru aceasta Biserica Ortodoxa a putut sa-i reproseze Bisericii Catolice ca numeste ecumenice conciliile sale generale din cel de-al doilea mileniu. În acest sens, titlul de Sfânt si mare conciliu este ecumenic, tocmai pentru ca Biserica Ortodoxa n-a voit, în lipsa Bisericii din Occident, sa-i atribuie acest titlu.
În sfârsit sa ne oprim asupra celui de-al treilea element: un conciliu "al Bisericii Ortodoxe" si nu "al Bisericilor ortodoxe". Exista actualmente paisprezece Biserici ortodoxe de traditie bizantina, caracterizate de faptul ca recunosc cele sapte concilii ecumenice din primul mileniu (ca Biserica catolica, dar contrar Bisericilor numite "ortodoxe orientale" de traditie siriaca, copta sau armeana, care recunosc numai primele trei concilii ecumenice si de aceea sunt numite "precalcedoniene"). Aceste Biserici Ortodoxe se definesc "autocefale" pentru ca fiecare este prezidata de propriul primat, care are titlul de patriarh, de mitropolit sau de arhiepiscop. Se definesc si "locale", pentru ca au jurisdictie asupra unui teritoriu determinat. Aceste Biserici au toate un loc precis în ordinea (taxis) Bisericilor, fixata în diptice (rugaciunea pentru Biserici în liturgia euharistica).
Desi sunt autocefale, aceste Biserici ortodoxe împartasesc între ele comuniunea deplina în sacramente, unanimitatea în aceeasi credinta, respectarea acelorasi reguli canonice fundamentale: asadar formeaza o singura Biserica Ortodoxa. Apropiatul conciliu panortodox va avea ca obiectiv propriu acela de a manifesta unitatea acestor Biserici în conciliaritatea lor. De la separarea cu Roma, Patriarhia de Constantinopol ocupa primul loc ca primus inter pares în ordinea acestor Biserici, ceea ce îi confera o anumita precedenta în initiativele care se refereau la ansamblul Bisericilor surori, îndeosebi în ceea ce priveste convocarea si presedintia conciliilor.
În sfârsit trebuie spuse câteva cuvinte despre termenul "panortodox", folosit si pentru a desemna conciliul, care reia adjectivul folosit pentru a califica acele conferinte inaugurate la începutul anilor Saizeci. Acest termen permite sa se înteleaga mai bine particularitatea si caracterul istoric al apropiatului eveniment. De fapt, contrar cu ceea ce uneori se spune, în al doilea mileniu Bisericile ortodoxe au tinut multe concilii inter-ortodoxe, pentru a trata chestiuni care aveau nevoie de un raspuns comun. Se pot cita îndeosebi conciliile isihaste din secolul al XVI-lea despre învatatura lui Grigore Palamas, conciliul de la Iasi din 1642 care a aprobat marturisirea de credinta a mitropolitului Petru Moghila, sau mai recent, conciliul din Constantinopol, în 1872 (si el numit "sfânt si mare") care a condamnat etnofiletismul. Însa acele concilii nu privesc ansamblul Bisericilor ortodoxe: erau desigur inter-ortodoxe, dar nu panortodoxe. Urmatorul Sfânt si mare sinod, cu voia lui Dumnezeu, va reuni în schimb ansamblul Bisericilor ortodoxe.
Unitatea ortodoxa intereseaza desigur multi ortodocsi, pentru ca dificultatile în raporturile dintre Biserici ortodoxe constituie o piedica serioasa în calea dialogului teologic si chiar a marturiei comune a catolicilor si a ortodocsilor în lume. Patriarhul ecumenic Bartolomeu, în enciclica sa din 20 martie, cu privire la convocarea conciliului, a confirmat asta în mod elocvent: "Timpurile sunt critice si unitatea Bisericii trebuie sa constituie un exemplu de unitate pentru omenirea sfâsiata de diviziuni si conflicte. Asadar, fie ca acest conciliu panortodox sa poata fi cu adevarat sfânt si mare".
(Dupa L'Osservatore Romano, 8 iunie 2016)
Sursa:http://www.ercis.ro
