„Bucurosi si cu inima plina de multumire am strabatut tara si noi, un grup de 38 pelerini, însotiti de parintele Mihai Vatamanelu OFM Conv. – vicar general al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, pentru a participa la Ceremonia de beatificare a fecioarei martire Veronica Antal.

Am pornit vineri dimineata devreme, când noaptea, înca îsi întorcea somnoroasa fata dinspre soare, iar primi zorii ai diminetii se straduiau din rasputeri sa-si deschida geana obosita de apasarea întunericului. Am luat cu noi în desaga inimii pe toti cei dragi si, înaltând o rugaciune catre Domnul, ne-am asternut la drum.

Primul popas l-am facut la Manastirea Franciscana Lazarea din judetul Harghita, care sta martora a faptului ca biserica mereu renaste din propria cenusa pentru ca aceasta biserica a ars de cinci ori si tot de atâtea ori a fost refacuta. Acum este în custodia fratilor franciscani observanti si gazduieste tabara de creatie de la Lazarea.

Drumul nostru a continuat spre Lacul Rosu si Cheile Bicazului, dupa care am poposit la Viisoara la Manastirea Benedictina Maica Unitatii. Aici s-a celebrat Sfânta Liturghie, dupa care surorile Benedictine de clauzura ne-au împartasit frumusetea daruirii prin rugaciune.

Pentru ca timpul începea sa fie ”nerabdator cu noi” am plecat mai departe spre Manastirea Bistrita a carei valoare artistica si arheologica a asezat-o în Lista monumentelor istorice din România.

Pentru ca umbrele noptii se insinuau usor pe la ferestrele autocarului am mai poposit doar pentru scurt timp în centrul orasului Piatra Neamt pentru a admira ansamblul de monumente istorice Curtea Domneasca si biserica Sf. Ioan Domnesc. Seara s-a încheiat într-o atmosfera de bucurie si împartasire fraterna.

A doua zi dis-de-dimineata,am pornit spre Manastirea Agapia renumita pentru pictura interioara a bisericii, opera a celebrului pictor român Nicolae Grigorescu. Am lasat în urma aceasta bijuterie a Moldovei, despre care marele nostru povestitor Ion Creanga spunea” Agapia, cea tainuita de lume” si ne-am îndreptat cu emotie si bucurie spre satul Nisiporesti pentru a participa la Ceremonia de beatificare.

Sfânta Liturghie a beatificarii a fost celebrata la Nisiporesti, comuna Botesti – localitatea natala a Veronicai Antal, sâmbata, 22 septembrie 2018. Ceremonia a fost prezidata de reprezentantul Papei Francisc, Eminenta Sa, Cardinalul Giovani Angelor Becciu, Prefectul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor. Au fost prezenti numerosi arhiepiscopi si episcopi din tara si din strainatate, Nuntiul Apostolic, pr. Marco Tasca, ministru general al Ordinului Fratilor Minori Conventuali, împreuna cu membrii Definitoriului General, reprezentanti ai congregatiilor si institutelor de viata consacrata masculine si feminine, pr. Teofil Petrisor – ministru provincial al Provinciei „Sfântul Iosif” a Fratilor Minori Conventuali din România, pr. Tibor Kauser, din Ungaria, ministru general al Ordinului Franciscan Secular (OFS), ordin din care facea parte fericita Veronica, pr. Alfed Parambakuthu, din India, asistentul general OFS.

Au concelebrat si peste 450 de preoti, participând la sarbatoare autoritati civile, seminaristi si peste 10.000 de credinciosi veniti din parohiile din Moldova, dar si din afara ei. Printre acestia, si persoane care au cunoscut-o pe fericita Veronica. La eveniment a fost prezenta si o delegatie din partea Bisericii Ortodoxe Române. În fata altarului, au fost, de asemenea, prezenti fratele si sora Veronicai Antal: Gheorghe Antal, respectiv Angela Albert.

Ne-a impresionat în mod deosebit înca de la sosirea în sat un aspect inedit, si anume ca toate gardurile locuintelor din Nisiporesti au fost „îmbracate“ în haine de sarbatoare, fiind expuse covoare si cuverturi lucrate manual. De asemenea am avut ocazia sa întâlnim pe drumul spre biserica o multime de pelerini, care pur si simplu ”se revarsau” pe strazi asemeni valurilor unui râu, dar emotionati si minunat de luminosi. Multi dintre ei îmbracati în costume populare românesti, parca au adus cu ei o întreaga istorie a unor veacuri pe care noi le-am uitat. Pentru ca biserica a devenit neîncapatoare, organizatorii ne-au oferit posibilitatea sa urmarim slujba de beatificare pe doua ecrane uriase, în curtea bisericii.
Am trait momente înaltatoare si emotionante în care am experimentat frumusetea credintei noastre si iubirea lui Dumnezeu care, ne-a oferit darul beatificarii primei femei din România în cinstea altarelor si al doilea român, membru al Ordinului Franciscan beatificat, primul fiind Fer. Ieremia Valahul.
Ritul propriu-zis al beatificarii a fost la începutul Liturghiei, dupa actul penitential. Episcopul Petru Gherghel s-a adresat cardinalului Becciu, reprezentantul Sfântului Parinte, si i-a cerut sa urmeze procedura de beatificare a venerabilei slujitoare a lui Dumnezeu, Veronica Antal, fecioara si martira. Apoi, pr. Damian Patrascu, postulator al cauzei de beatificare/canonizare a Veronicai Antal, a citit biografia celei care urma sa fie declarata fericita a Bisericii, iar Eminenta Sa cardinalul Becciu a dat citire scrisorii apostolice prin care Sfântul Parinte a înscris în rândul fericitilor pe venerabila slujitoare a lui Dumnezeu Veronica Antal, fecioara si martira. Apoi s-a dezvelit icoana noii fericite a Bisericii, Veronica Antal, în timp ce corul a aclamat, cântând: Amin! Amin! Relicva fericitei Veronica a fost adusa în procesiune la altar, pe care, mai apoi, cardinalul Becciu a venerat-o incenzând-o. Ritul beatificarii s-a încheiat cu intonarea solemna a imnului dedicat Veronicai Antal. Odata declarata fericita, fecioara martira va fi înscrisa în rândul fericitilor si sfintilor Bisericii Catolice, introdusa în calendarul Bisericii locale si sarbatorita în fiecare an la 26 august.

Liturghia a continuat apoi cu liturgia cuvântului si liturgia euharistica. Predica a fost rostita în limba italiana de cardinalul Angelo Becciu, iar pr. provincial Teofil a redat traducerea textului acestei predici. Eminenta Sa card. Becciu a plecat de la întrebarea „Cine ne va desparti de iubirea lui Cristos?” (Rom 8,35), citita în cea de-a doua lectura la sfânta Liturghie, pentru a arata atâtea pericole care se gasesc astazi în lume împotriva credintei si a trairii ei. Cardinalul a prezentat-o pe fericita Veronica Antal ca pe un „model de marturie eroica pentru evanghelie”, care a ramas o învingatoare. În continuare s-a amintit despre perioada persecutiei din cauza comunismului, însasi fericita Veronica suferind din cauza ca manastirile au fost în acea perioada închise. Fericita Veronica a fost prezentata si ca un exemplu de traire a ecumenismului. Cardinalul Becciu a amintit de atâtea pericole care sunt prezente si azi în lume, spunând: „Ieri ca si astazi, discipolii lui Cristos întâmpina dificultati în a vesti si a trai în mod coerent Evanghelia: fidelitatea fata de Cristos comporta uneori a fi luati în râs sau a fi neîntelesi. Un mesaj special a fost adresat tinerilor „Mesajul pe care-l lasa, mai ales voua, tânara Veronica, este un mesaj de lumina si de speranta: fiinta umana are în sine ceva care o împinge sa riste cu curaj propria-i viata în numele demnitatii umane, a libertatii si a credintei religioase. Ea este capabila sa reziste oricarui atac de ura si de violenta, fara a renunta la adevar si la iubire”.

Dupa ce a fost rostita „Rugaciunea credinciosilor”, la ofertoriu, pe lânga pâine si vin, au fost aduse la altar de catre persoane îmbracate în costum national, crucea si rozariul, „arma” cu care Veronica a reusita sa reziste în fata pacatului, dar si un buchet de crini albi, simbol al curatiei sale interioare.

La finalul Liturghiei, PS Petru Gherghel a multumit celor care au facut posibila sarbatoarea beatificarii fericitei Veronica, si a încheiat: „ramânem cu o dorinta fierbinte pe care o exprimam asemenea tinerei Veronica Antal, care obisnuia sa se îndrepte cu gândul si privirea spre cer, sa spunem si noi deseori: «Îngerilor, scrieti în Cartea Vietii si acest legamânt al meu: Eu sunt a lui Isus si Isus este al meu»”.

Am luat cu noi aceste cuvinte, pe care acum si buzele noastre le murmurau cu reverenta si iubire si am plecat spre Tamaseni- satul natal al parintelui Mihai Vatamanelu – unde am vizitat frumoasa biserica ce are hramul ”Sf. Fecioara Maria Regina”. De aici ne-am îndreptat spre Adjudeni pentru a admira monumentala biserica construita între anii 1973-1984 care ne-a fost descrisa astfel ”trecând pe soseaua de la Roman spre Suceava, ochii se opresc asupra unui mare edificiu, strajuit de doua turnuri, care se înalta peste culmea dealului. E semnul ca acolo, jos pe malul drept al Siretului, traieste si-l iubeste pe Dumnezeu, o mare multime de oameni”.

Pentru ca pur si simplu uneori timpul are aripi mai mari decât dorintele noastre a trebuit sa parasim si acest lacas minunat pentru a ne îndrepta spre Gura Humorului – locul nostru de popas în prag de seara. Dar pentru ca niciodata drumul nu este drept, ne-am abatut putin pentru a admira Castelul Sturdza de la Miclauseni, bijuterie arhitecturala neogotica care ne-a furat privirile, dar nu pentru mult timp pentru ca seara nu se terminase si parintele ne pregatise o surpriza: Biserica Sf. Ioan Paul al II lea din Poiana Micului. Aici am fost întâmpinati de parintele paroh care ne-a spus în câteva cuvinte ”povestea bisericii”, dar si de câtiva membri ai comunitatii poloneze. Am trait alaturi de ei momente de comuniune fraterna în care am înteles ca limbajul iubirii si al bucuriei de a împartasi este unul universal.

Duminica, 23 septembrie, am participat la Sf. Liturghie în biserica ”Preasfânta Treime” din Gura Humorului celebrata de pr. Mihai Vatamanelu. În predica sa parintele ne-a amintit ca ura si dezbinarea aduc razboaie si dezastre, iar iubirea aduce bucurie si o lume mai buna. De asemenea facând referire la Evanghelia zilei ne-a amintit ca este important sa avem un suflet pur si curat asemenea unui copil.
Ultimul popas a fost la Manastirea Voronet supranumita „Capela Sixtina a Estului”.

Am parsit Moldova trecând spre Ardeal prin Pasul Tihuta. Gândurile au început sa se îndrepe încet spre casa. Duceam cu noi bogatia acestor ”ultime zile de vara” si descopeream cum tainic si pe nesimtite, toamna picta ici-colo câte o frunza în culori de chihlimbar. Priveam pe fereastra autocarului la acele frumuseti pe care doar Mâna Creatorului le putea zidi si …deodata am avut senzatia ca…timpul se scurge ca într-o covata printre obcinele muntilor. Si am înteles ca mâine ar putea sa fie prea târziu…prea târziu sa ma rog… prea târziu sa-i zâmbesc fratelui meu… prea târziu sa-I ofer Domnului timpul daruit… prea târziu sa iubesc.

Tertiara franciscana