„2. Persecutia împotriva episcopului

Martiriul episcopului Tit Liviu Chinezu a avut loc în cadrul unei largi persecutii împotriva Bisericii Greco-Catolice Române si implicit împotriva credintei, persecutie care prevedea „lichidarea” acestei Biserici (v. capitolul „Desfasurarea pe teren a «lichidarii» Bisericii Române Unite în 1948”). Arestarea episcopilor greco-catolici si a celor 25 de canonici si preoti cu responsabilitati în Biserica nu a fost decât un punct al planului de „lichidare” a Bisericii. Dupa arestarea simultana a acestora, s-a urmarit, chiar si în închisoarea Sighet, obtinerea defectiunii unuia sau mai multor episcopi sau canonici, ceea ce ar fi dat o aparenta „legitimitate” operatiunii de „unificare” a Bisericii Greco-Catolice Române cu Biserica Ortodoxa Româna.
Au ramas o serie de ordine care-l vizau în mod direct pe protopopul Chinezu. Vom mentiona pe scurt câteva dintre acestea.

a) Actele arestarii
Parintele Chinezu, protopop de Bucuresti si canonic al Mitropoliei Blajului, a fost cel mai apropiat colaborator al episcopului sau, PS Vasile Aftenie, episcop auxiliar si vicar general al acestei Mitropolii la Bucuresti. Arestarea parintelui Chinezu s-a facut în conformitate cu ordinul ministrului de Interne dat la 27.10.1948, care suna astfel:

În noaptea de 28/29 octombrie [1948] vor fi ridicati toti banditii [canonici si preoti cu responsabilitati] care sprijina activitatea fostilor episcopi (maximum 40 persoane) si vor fi dusi într’o manastire [ortodoxa] sub paza; […]”.

Formularea însasi a acestui ordin dovedeste ura fata de credinta, care a stat la baza persecutiei împotriva Bisericii Greco-Catolice Române.
S-au pastrat toate documentele pregatitoare si de ducere la îndeplinire a arestarii. În documente figureaza explicit numele „protopopului Tit Liviu Chinezu”.

b) Actele de trimitere în lagarul de la manastirea Neamt
La 30.10.1948, Directiunea Generala a Securitatii Poporului transmitea Directiunii Regionale a Securitatii Iasi lista cu persoanele trebuind sa fie „internate la manastirea Neamt”. În lista figura si „protopopul CHINEZU”.

c) Actul de trimitere spre încarcerare în închisoarea Sighet
Numele Servului lui Dumnezeu figureaza pe ordinul redactat la Directia Generala a Securitatii Poporului, prin care 4 episcopi greco-catolici si 21 de preoti (între care episcopii Tit Liviu Chinezu si Ioan Chertes, consacrati în lagar) sunt trimisi la penitenciarul Sighet „pentru încarcerare”.
Condamnarea la moarte a Servului lui Dumnezeu a fost decisa de facto atunci când a fost trimis la închisoarea Sighet. Teoretic, ar fi avut o sansa sa scape, dar conditiile de acolo l-au dus la moarte.

3. Atitudinea episcopului

a) Proiectul de viata al Servului lui Dumnezeu
– La 27.10.1925, Mitropolitul Vasile Suciu îi trimitea la Roma, la Colegiul Grec, pe tinerii Ioan Suciu si Tit Liviu Chinezu, în speranta ca vor deveni „preoti învatati si evlaviosi”.

– Înca din perioada studiilor, cei doi tineri si-au propus un proiect de viata, pe care l-au îndeplinit apoi de-a lungul anilor ce-au urmat. Iata cum formula Tit Liviu Chinezu, la 22 de ani, într-o scrisoare adresata unui prieten seminarist ramas la Blaj, Vasile Cristea, gândul lor:

Trebuie sa stii ca pacatul neamului nostru e ignoranta […] (31.01.1926)
Nu poti sti, draga Lucule, cât dorim de mult s-ajungem odata acasa, când vom începe cu tot sufletul sa adunam pe toti la vatra datoriei lor. Sprijin într-altii putin avem, si putin vom avea; dar vom avea un sprijin urias daca vom înainta sprijiniti pe vecinicie. […] Pe când vom merge acasa, va trebui sa adunam pe preoti în jurul nostru; nu ne refuza tu sa ne sprijinesti acolo unde avem lipsa de sfortarile tale. (27.08.1926)

– În 1945, când s-a pus problema alegerii unui episcop auxiliar de Blaj, PS Ioan Suciu, în ancheta canonica facuta cu acea ocazie, a confirmat cele de mai sus cu privire la parintele Tit Liviu Chinezu:

Ceea ce se evidentiaza în viata sa este înalta preocupare spirituala în educarea tinerilor, în alegerea si formarea profesorilor si mai ales în formarea clerului. Cred ca este reprezentantul cel mai bun al tânarului nostru cler din punct de vedere al valorii spirituale. Cred ca este omul [care sa poata] revigora spiritualitatea Bisericii, oriunde ar fi […] a fost primul animator între organizatorii societatii preotilor celibi „Sfântul Nichita”; […].

b) Pozitia Servului lui Dumnezeu în timpul persecutiei
– La 28.11.1946, dupa numirea sa ca paroh al bisericii Sfântul Vasile cel Mare si protopop de Bucuresti, parintele Tit Liviu Chinezu l-a anuntat pe episcopul Vasile Aftenie de plecarea sa de la Blaj si de sosirea la Bucuresti:

Primesc cu draga inima sa împlinesc ceea ce mi s-a poruncit: merg la Bucuresti. […] În orice caz, merg cu cea mai curata intentie, gata la orice, caci doresc sa fiu cu totul al Domnului, ascultând de porunca de acum: du-te cât mai în graba. Iata vin!

– Servul lui Dumnezeu nu era episcop în timpul persecutiei. De aceea, semnatura sa nu figureaza pe documentele comune ale Episcopatului din acea perioada. În schimb, a stat alaturi de preotii si de credinciosii din protopopiatul Bucuresti, pregatindu-i sa înfrunte persecutia care devenea tot mai accentuata. Se poate considera ca fiind un rezultat al activitatii episcopului Vasile Aftenie si a protopopului Tit Liviu Chinezu faptul ca niciun preot din vicariatul greco-catolic de Bucuresti nu a semnat „trecerea” la ortodoxie. Acest aspect a fost sesizat, la 16.10.1948, si de Directiunea Securitatii Capitalei într-un raport adresat Directiunii Generale a Securitatii Poporului.

– Acceptarea suferintei din Saptamâna Mare a Bisericii
Parintele Chinezu îi scria, la 30.09.1948, fiicei sale spirituale Doina Ana Stefan, casatorita Langa, a carei cununie o celebrase alaturi de Monseniorul Vladimir Ghika:

Aici suntem înca bine. Stim ca am intrat în Saptamâna cea Mare. E vremea sa ne împartasim din patimile Domnului pentru ca Biserica sa fie curata si fara prihana.
Monseniorul [Ghika] sta în echilibru labil.[1] Se asteapta sa fie evacuat din ora în ora. Va veni la mine,[2] daca se va întâmpla, si va ramâne pâna „se va întâmpla” si foarte probabila iesire a noastra de aici.
Suferinta nu este placuta în sine. Dar, ca si cea de mama, ea este totdeauna generatoare de bine si de bucurie. Prin ea totdeauna se naste în lume ceva ce înainte nu a fost: un om, ori formarea, virtutea unui om.

– Servul lui Dumnezeu i-a încurajat pe credinciosi în timpul persecutiei
Un raport al Directiunii Securitatii Capitalei din 3.10.1948 descrie primirea din acea zi, la Palatul Patriarhiei, a celor 36 de preoti greco-catolici de la Cluj, urmata de ceremoniile de la biserica Sf. Spiridon, mentionând apoi reactia parintelui Chinezu din seara aceleiasi zile:

La biserica greco-catolica din str. Polona nr. 48, preotul paroh Dr. LIVIU CHINEZU, în predica tinuta, a explicat comunicatul aparut în ziarul de astazi, aratând credinciosilor ca nimeni nu poate sa-i oblige sa-si schimbe credinta decât numai Mântuitorul, si deci credinciosii sa vina cât mai multi la biserica […].

– Servul lui Dumnezeu întreprinde o actiune deschisa împotriva „unificarii”
Pentru a se putea întelege semnificatia actiunii respective, e necesar ca aceasta sa fie plasata într-un cadru mai larg, prin explicatiile de mai jos. Astfel, la 6.10.1948, deci cu o zi înaintea Conferintei episcopale catolice care a avut loc în ziua de 7.10.1948, episcopii greco-catolici s-au întâlnit în doua rânduri la Nuntiatura. În aceeasi zi, din dispozitia episcopului Alexandru Rusu, canonicul Vida a cerut, prin circulara nr. 3350/1948, ca toti credinciosii din toate parohiile eparhiei de Maramures „care înteleg sa nu apostazieze de la adevarata credinta a lui Cristos” sa semneze declaratii în acest sens, completarea acestora fiind considerata o „chestiune pe viata ori pe moarte” pentru Biserica.
A doua zi, protopopul Tit Liviu Chinezu cerea un lucru asemanator credinciosilor greco-catolici din Bucuresti. Iata un extras dintr-o nota a unui informator aflat atunci în biserica:

La 7.10.1948, protopopul TIT LIVIU CHINEZU a slujit un acatist solemn în biserica greco-catolica din Bucuresti de pe str. Polona, dupa care a declarat urmatoarele:
? Se înfiinteaza un registru pe lânga biserica, în care urmeaza sa semneze toti aceia care înteleg sa ramâna greco-catolici.
? Singurele ordine valabile pentru greco-catolici emana si pot emana de la «Preasfintitul nostru din Blaj», adica IOAN SUCIU, si
? Chiar daca biserica ar fi confiscata si el arestat, credinciosii trebuie sa ramâie tari pe pozitie, cu atât mai mult cu cât în Bucuresti nu se pot face împotriva lor persecutiile ce se pot face în provincie […].

Acest tip de actiune a declansat furia Securitatii si a dus la emiterea circularei a IV-a a Securitatii din perioada asaltului împotriva Bisericii Române Unite (v. capitolul „Desfasurarea pe teren a «lichidarii» Bisericii Române Unite în 1948”).

– Caracterizarea Securitatii cu privire la „LIVIU CHINEZU” se poate vedea în fisa personala a acestuia, redactata dupa arestare, la 11.12.1948:

A fost unul dintre cei mai categorici opozitionisti împotriva actului de unire dintre Biserica Greco-Catolica si Biserica Ortodoxa Româna, în acest sens desfasurând propaganda în rândurile credinciosilor prin predicile tinute.

c) Pozitia Servului lui Dumnezeu dupa arestare

– În lagarul de la manastirea Neamt
Asa cum s-a aratat deja la capitolul 1, parintele Chinezu a fost dus si el în fata exarhului Teoctist Arapasu, care „[l-a] poftit în casa ortodoxiei”. Servul lui Dumnezeu nu a raspuns acestei invitatii la defectiune.

– În lagarul de la manastirea Caldarusani
În memoriile parintelui Iuliu Ratiu apare informatia ca parintele Chinezu a tinut exercitii spirituale în fata episcopilor si a preotilor detinuti acolo:

La început ne tinu câteva conferinte episcopul Ionel Suciu. Dupa plecarea lui [la ancheta], la Pasti, ne tinu exercitii spirituale fratele Liviu Chinezu, care traia adânc si din plin o viata intima duhovniceasca, foarte elevata, si din bogatia inimii sale el ne-a dat si noua.

d) Consacrarea episcopala în lagarul de la manastirea Caldarusani
Acest moment din viata PS Chinezu este „poate unic în istoria Bisericii”, dupa cum a afirmat Nuntiul Apostolic într-un raport al sau.

– La 22.10.1948 s-a transmis la Bucuresti mesajul Papei Pius al XII-lea:

Sfântul Parinte ar fi bucuros daca Rev. Parinte Chinezu ar accepta sacrificiul episcopatului pentru binele sufletelor. În acest scop Sanctitatea Sa acorda dispensa de votul facut [în 1944, de a nu accepta episcopatul].

– Dupa acceptarea parintelui Chinezu, la 25.10.1948, Papa a decis:

Rev. Liviu Chinezu sa fie consacrat cât mai curând, în mod foarte secret, fara a astepta sosirea decretelor papale, si sa primeasca facultatea de a conduce chiar toate Eparhiile, daca ar ajunge sa dispara toti ceilalti Episcopi.

– Dar, la 29.10.1948, a intervenit arestarea. La 13.04.1949 s-a înaintat Papei propunerea venita de la Nuntiatura din Bucuresti de a se face consacrarea în lagar. La 19.04.1949 s-a comunicat Nuntiaturii aprobarea Papei. La 21.04.1949 Nuntiul Apostolic i-a transmis parintelui Chinezu, printr-un mesager clandestin, doctorul Victor Gherman, misiunea de a organiza în lagar propria sa consacrare episcopala, în secret absolut.

– Consacrarea a avut loc la 25.04.1949, dupa care cei trei episcopi consacratori au semnat un document de confirmare. În aceeasi zi, episcopul Tit Liviu Chinezu i-a transmis Nuntiului Apostolic o scrisoare de multumire, cu afirmatii relativ codificate, scrisa în limba italiana, din care extragem un fragment:

Sunt foarte fericit si nu pot sa-i multumesc îndeajuns nici lui Dumnezeu, care mi-a dat de doua ori harul, primul ca sunt aici, nici dulcelui Isus pe pamânt [Sfântului Parinte] care mi-a dat celalalt har, prin mâna Voastra [a Nuntiului] […]. Îmi ofer viata pentru a-l servi pe Petru [pe Sfântul Parinte] cu toata lealitatea si sinceritatea, pentru a sluji iubirea cea mai mare printre îngerii [episcopii] nostri […].

– La 12.11.1949 i-a fost citita Papei scrisoarea de mai sus a episcopului Chinezu. Dupa audienta pontificala, cardinalul Tisserant a sintetizat astfel evenimentul:

Sfântul Parinte a ascultat cu emotie cuvintele Monseniorului Chinezu si îl binecuvânteaza pe el si pe toti prizonierii de la Caldarusani.

e) În închisoarea de la Sighet

Colegii de suferinta au dat marturie despre episcopul Chinezu în anii cât a fost încarcerat la Sighet.

– Parintele Eugen Popa a relatat, într-un interviu dat istoricilor de la Memorialul Sighet, un moment din perioada în care s-a aflat în aceeasi celula cu parintele Chinezu:

Putin timp, în mai 1950, dupa ce preotii si episcopii au fost adusi la Sighet, a intrat în celula un capitan de securitate si, foarte amabil, a facut aceeasi propunere pe care o facuse la manastirea Neamt preasfintitul Teoctist: „Treceti la ortodoxie”. Iarasi discutii, dupa care reprezentantul Securitatii a plecat fara rezultat. Dar directorul închisorii, Ciolpan, s-a reîntors în celula suparat ca discutia n-a fost pe placul capitanului. În consecinta, parintele Chinezu, desi moderat în interventii, în timp ce interventiile parintelui Vultur au fost mai aspre, a fost pedepsit cu izolarea timp de doua saptamâni. Avea încontinuu în suflet o bucurie exprimata în fredonari si lumina noua, care dovedea prezenta Spiritului Sfânt în sufletul sau. În primii ani, participa si dânsul la muncile din închisoare, dar la sfârsit nu a mai putut parasi celula.

– La rândul sau, Parintele Alexandru Ratiu aminteste în memoriile sale de momentul din 1951, când Securitatea a anuntat ca stie de consacrarea episcopala de la Caldarusani. Luat prin surprindere, Servul lui Dumnezeu a evaluat ca nu mai e cazul sa se ascunda, constient fiind ca vor urma consecinte pe care si le asumase atunci când a acceptat aceasta consacrare:

[…] în 1951, în celula 48 din închisoarea Sighet, a intrat un inspector din Bucuresti. Privindu-l pe Tit Liviu Chinezu, i-a spus pe neasteptate: „Esti episcop in pectore”. Episcopul clandestin a raspuns imediat: „Da, sunt. Nu este o rusine sa fii episcop”.

– PS Chinezu i-a stat alaturi episcopului Ioan Suciu pâna în clipa mortii († 27 juin 1953). Iata un fragment din memoriile PS Iuliu Hossu:

[Pe PS Suciu] îl îngrijea de-aproape si parintele Chinezu cu toata dragostea, ca un înger pazitor. Îl chema mereu duios când avea lipsa de dânsul: „Titu, te rog…”; noaptea, multa vreme sedea lânga dânsul pe pat, pe întunerec; nevazându-l, îl chema, iar Titu raspundea: „Aici sunt, draga, lânga tine”.
Fratele Titu îi era si duhovnic, adica la dânsul obisnuia sa se marturiseasca înca de la Caldarusani.

– În memoriile sale, episcopul Hossu pomeneste de mai multe ori de boala episcopului Chinezu (v. cap. 1), care se agrava, adaugând în acelasi timp ca acesta avea o atitudine de pace si de blândete, care-i impresiona pe toti cei din celula. Or, îi era clar episcopului Chinezu ca boala lui ar fi putut fi tratata, iar viata lui salvata. Prin aceasta, el a trait clipa de clipa constiinta faptului ca-si va pierde viata pentru Cristos.

f) Înaintea mortii
În orele dinaintea mortii, atunci când i-a observat pe cei doi episcopi care au intrat în celula lui de izolare, PS Chinezu a realizat în ce pericol se afla acestia, a înteles de ce au venit, a zâmbit, a sarutat crucea de tabla si a primit dezlegarea sacramentala.
Asa cum am aratat în capitolul 1, cu referire la acest moment, în marturia sa, episcopul Adalbert Boros a afirmat explicit:

A sarutat crucea un, de facto, martir care a murit pentru Biserica: Chinezu. E adevarat!

Citeste si: Desfasurarea pe teren a „lichidarii” Bisericii Române Unite în 1948
Argumentarea martiriului episcopului Valeriu Traian Frentiu
„Lichidarea” stalinista a Bisericii Române Unite
Argumentarea martiriului episcopului Vasile Aftenie
Martiriul celor sapte episcopi greco-catolici – argumentare

Emanuel Cosmovici, în colaborare cu Pr. Cristian Langa

________________________________________
[1] Datorita plecarii în exil a fratelui sau (27.01.1948), începând cu data de 23.01.1948, Monseniorul Ghika a fost adapostit de surorile vincentine în cladirea Sanatoriului Saint Vincent de Paul. La 14.09.1948 sanatoriul a fost rechizitionat, iar la 3.11. 1948 a fost nationalizat. La 11.11. 1948 Monseniorul Ghika s-a mutat în casa preotilor care deserveau capela Sacré-Cœur.
[2] La parohia bisericii greco-catolice Sf. Vasile cel Mare.

Sursa: http://www.e-communio.ro