„Scurta biografie

Fiul lui Ioan Paul, preot greco-catolic, si al Elenei Ceusan, s-a nascut la 22 decembrie 1904, la Iernuteni (Reghin), Judetul Mures. A primit Botezul si Mirul la 26 decembrie 1904. Dupa scoala elementara la Huduc si cea secundara la Reghin, a urmat ultimii doi ani scolari la Blaj, la Liceul Sfântul Vasile cel Mare, pe care l-a absolvit cu examenul de maturitate în 1925. A fost apoi trimis la Roma, la Colegiul Pontifical Grec, ca seminarist al Arhieparhiei de Alba Iulia si Fagaras. Acolo a obtinut doctoratul în filozofie în 1927, la Ateneul De Propaganda Fide, si licenta în teologie la Ateneul Angelicum, în 1931. A fost hirotonit preot la Roma în 1931.
Întors în tara, a îndeplinit functia de capelan al scolilor din Blaj, apoi, în 1932, a fost numit profesor de teologie. Între 1941 si 1945, a fost rector al Academiei teologice din Blaj. A fost un membru activ al Societatii „Sfântul Niceta de Remesiana” pentru preotii celibi. În 1946 a fost numit protopop de Bucuresti si, în 1948, canonic al Capitlului din Blaj.
A fost considerat de Securitate drept „unul dintre cei mai fermi opozanti fata de unirea dintre Biserica greco-catolica si Biserica ortodoxa româna”.
A fost arestat în noaptea de 28-29 octombrie 1948, împreuna cu episcopii greco-catolici si cu alti 25 de preoti din Curiile eparhiale, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Româna Unita, din ura fata de credinta catolica si fata de comuniunea cu Scaunul Apostolic. În lagarul de la Caldarusani, a fost consacrat episcop în 1949, prin mandat secret al Nuntiaturii apostolice; si-a oferit atunci viata pentru Papa. Refuzând sa se lepede de comuniunea catolica, a fost transferat în mai 1950 la închisoarea cu conditii de exterminare de la Sighet. Acolo s-a îmbolnavit grav din pricina conditiilor de viata din închisoare. Neprimind niciun fel de îngrijire medicala, boala s-a agravat; a fost izolat într-o celula, unde a murit dupa câteva ore, la 15 ianuarie 1955. A avut consolarea sa primeasca dezlegarea sacramentala de la episcopii „maturatori” din acea zi, PS Alexandru Todea si PS Adalbert Boros.

1. Calea Crucii si moartea episcopului

Protopopul greco-catolic de Bucuresti, Tit Liviu Chinezu, a trait, înca înainte de arestare, îngrijorarea pe care au resimtit-o si ceilalti Servi ai lui Dumnezeu, pe masura ce devenea tot mai evident ca se mergea spre suprimarea Bisericii Greco-Catolice Române. Vom ilustra în continuare un document edificator în acest sens.

Parintele Vasile Mare, vicar la biserica Sf. Vasile cel Mare din Bucuresti, si-a amintit de adânca preocupare ce l-a cuprins pe protopopul Chinezu atunci când a aflat ca episcopul Aftenie s-a întâlnit la 4.10.1948, la hotelul Athenée Palace, cu cei 38 (36) de preoti care parasisera Biserica Greco-Catolica Româna, la Cluj, la 1.10.1948. Iata cuvintele parintelui Chinezu adresate episcopului Vasile Aftenie, reproduse de catre parintele Vasile Mare într-o marturie a sa:

L-am certat pe Preasfintitul ca pe un copil pentru primejdia prea mare – adevarata temeritate – la care s-a expus. Ce s-ar fi întâmplat daca Preasfintitul, odata intrat la ei, ar fi fost sechestrat si nu ar mai fi putut iesi? Ar fi fost între ei si un episcop. Aceasta ar fi fost foarte grav. Indiferent ce ar fi facut dânsul, l-ar fi purtat ca si pe ceilalti. Ma cutremur si numai la gândul ca asa ceva s-ar fi putut întâmpla. Stiti ce mi-a raspuns Preasfintitul? „M-as fi simtit prea vinovat daca nu o faceam!” Dumnezeu l-a aparat, ne-a salvat si acum sunt fericit ca a fost asa

a) Arestarea
În noaptea de 28 spre 29.10.1948, la ora 2.30, protopopul Chinezu a fost arestat de Securitate, odata cu episcopul Aftenie, din casa parohiala a bisericii Sfântul Vasile cel Mare. Dupa arestare, el a fost „depus” în arestul Ministerului Afacerilor Interne.
În acea noapte au fost arestati, din toate eparhiile, un numar de 25 de canonici si preoti cu functii de raspundere în Biserica. Toti au ajuns în acelasi arest, odata cu episcopii.

b) Lagarul organizat la manastirea Neamt
Grupul celor 25 de canonici si preoti a pornit la 30.10.1948 de la Ministerul de Interne catre lagarul organizat de Securitate la manastirea Neamt, calatoria durând între 42-53 de ore (au fost mai multe masini). Parintele Iuliu Ratiu descrie pe scurt, într-un raport ajuns din lagarul de la Caldarusani la Nuntiatura, conditiile grele din lagarul de la manastirea Neamt.
În raportul parintelui asumptionist Stefan D. Berinde, raport ajuns de asemenea la Nuntiatura, se arata ca izolarea la Neamt era totala, iar soldatii de paza care le vorbeau preotilor erau pedepsiti. Rudele si sotiile preotilor care reusisera sa ajunga la manastire nu i-au putut vedea. Ne putem imagina amaraciunea pe care a trait-o parintele Chinezu atunci când a aflat ca sora lui, Dra Gina Chinezu „a fost alungata de staretul Manastirii Neamt” (v. capitolulCalea Crucii comuna).

c) Invitatie la defectiune din partea viitorului patriarh Teoctist
În aceste conditii, la 24 si 25.11.1948 a avut loc în lagarul de la manastirea Neamt vizita exarhului Teoctist Arapasu, viitor patriarh al României, care „ne-a poftit în casa ortodoxiei”, dupa cum relateaza parintele Iuliu Ratiu în memoriile sale. Dupa esecul din prima zi a întâlnirii, când preotii au reactionat vehement fata de evenimentele în curs, exarhul Teoctist s-a întâlnit a doua zi, în camera comandantului lagarului, cu fiecare preot în parte. Patru dintre ei au cedat, dintre care unul avea grave probleme de sanatate, iar altul avea sotia bolnava de cancer. Parintele Chinezu nu a cedat, fapt pentru care a fost trimis, alaturi de ceilalti episcopi si preoti la închisoarea Sighet.

d) Lagarul organizat la manastirea Caldarusani
Dupa 4 luni traite în lagarul de la manastirea Neamt, cei 21 de preoti care nu cedasera „invitatiei” exarhului Teoctist au fost îmbarcati în masini, la 27.02.1949, si transportati în lagarul cu paza militara organizat în fosta scoala de cantori de la manastirea Caldarusani (v. capitolul Calea Crucii comuna).

e) Transportul în furgon închis catre închisoarea Sighet
Dupa un an si trei luni de internare în lagarul de la Caldarusani, la 25.05.1950, la ora 1 noaptea, episcopii si preotii din lagar au fost încarcati în doua dube mari, fara geamuri, pornind catre o directie necunoscuta lor. Parintele Iuliu Ratiu arata, în memoriile sale, cât de inuman a fost acest transport, fara lumina, fara ventilatie, în miros de benzina arsa. La viraje, rând pe rând, detinutii vomau într-o galeata pregatita din timp de Securitate. În seara aceleiasi zile, la ora 21, cele doua dube au ajuns la închisoarea Sighet.

f) Încarcerarea în închisoarea Sighet
Mentionam doar câteva aspecte traite de Servul lui Dumnezeu în închisoarea cu conditii de exterminare de la Sighet: foametea, frigul, obligatia de a-si face nevoile fiziologice în celula, munca epuizanta, insultele, pedepsele, umilirile si multe altele (v. articolul Calea Crucii comuna). În ceea ce priveste asistenta medicala, doctorul închisorii n-a consultat si n-a palpat niciodata vreun detinut. Aici se afla cauza imediata a mortii episcopului Chinezu, dupa cum se va vedea în continuare.

– Celulele prin care a trecut Servul lui Dumnezeu
La Sighet, PS Chinezu a fost încarcerat în diverse celule cu mai multi detinuti, dar si singur într-o celula, ca pedeapsa pentru felul în care a raspuns unei invitatii la defectiune. A fost izolat o vreme si în celula nr. 8, dupa ce s-a descoperit faptul ca fusese consacrat episcop în lagarul de la Caldarusani.
De teama unor posibile noi consacrari, s-a ajuns la asezarea tuturor episcopilor în celula nr. 44 de la et. I. Astfel, si PS Chinezu a fost dus la 13.02.1952 în celula nr. 44, unde, în afara de episcopii consacrati oficial, se mai aflau episcopul Ioan Chertes, consacrat si el în secret în lagarul de la Caldarusani, precum si canonicul Coriolan Tamâian, a carui consacrare episcopala nu se finalizase de fapt.
Înainte de moarte, Servul lui Dumnezeu Tit Liviu Chinezu a fost scos din celula nr. 44 si a fost izolat pentru a muri în celula nr. 62.

– PS Chinezu s-a îmbolnavit de inima
Episcopul Iuliu Hossu îsi aminteste cum, dupa moartea episcopului Valeriu Traian Frentiu († 11.07.1952), devenise tot mai evidenta boala de inima a parintelui Chinezu:

De la o vreme, Titu asa a slabit, încât nu mai putea iesi cu tinetele; astfel, am ajuns eu al treilea, întrucât, din mila Domnului, pâna atunci n-am fost bolnav si ma tineam în acel timp în puteri; […].

În primavara anului 1954, simptomele s-au agravat:

Iubitul frate Titu Chinezu slabea însa mereu; boala de inima îl chinuia, cu multa durere îl vedeam sezând în pat pentru mai usoara respiratie; cu toate acestea, scumpul frate ramânea senin, linistit si surâzator, blând si bun.

– Dureroasa despartire de Servii lui Dumnezeu „eliberati” din Sighet
În dimineata zilei de 4.01.1955, trei dintre episcopii greco-catolici, PS Iuliu Hossu, PS Ioan Balan si PS Alexandru Rusu au fost scosi din celula 44. Între timp plecase din Sighet episcopul Márton Áron, iar administratia a lasat sa se înteleaga ca vor urma evenimente în sensul eliberarii. Episcopul Hossu descrie momentul dramatic al despartirii de PS Chinezu:

Primind voie de la locotenent, am dat calda îmbratisare scumpilor frati care ramâneau mai departe în celula 44, de neuitata pomenire, cu nadejdea ca nu dupa mult timp ne vor urma; ne-am dat frateasca sarutare întru Domnul, cu îmbarbatarea pentru zile mai bune; ne-a durut inima, mai ales pentru ca îl lasam pe scumpul frate P.S. Titu greu bolnav; l-am îmbratisat din nou cu multa caldura; dânsul surâdea blând, cu bucuria ca vede începutul revarsarii zorilor libertatii.

g) Înainte de moarte

– Servul lui Dumnezeu e scos din celula nr. 44 pentru a muri în izolare
La 11 zile dupa despartirea de episcopii „eliberati” din închisoarea Sighet, starea sanatatii episcopului Chinezu s-a agravat brusc. Relatarea canonicului Coriolan Tamâian, martor direct al acelor zile, a fost preluata si publicata de parintele Anton Moisin:

Sfârsitul episcopului Chinezu mi-a fost relatat de canonicul Dr. Coriolan Tamâian, care a fost de fata. Dupa plecarea celorlalti episcopi supravietuitori […], martorul îsi amintea ca „am ramas în camera Chertes, Chinezu si cu mine, timp de doua saptamâni, în care timp, Chinezu, seara, îsi povestea viata lui si a familiei, viata foarte mult încercata. În 12 ianuarie 1955 i s-a facut rau, nu mai vorbea, nu mai mânca, pâna în dimineata zilei de 15 ianuarie. Noi cautam sa-l «acoperim» ca sa nu-l vada paznicul, ca si cu Ep. Frentiu si Ep. Suciu, altfel îi ducea de acolo sa moara. A intrat întâmplator paznicul, unul rutean, l-a vazut bolnav, a sesizat gardianul, care l a transportat împreuna cu mine într-o alta camera, de o persoana, spunând ca va fi dus la spital, ceea ce eu am contestat. El s-a prins de mine, de reverul hainei, nu voia sa plece. Peste doua ore a murit.” Era 15 ianuarie 1955. […] Tot el a spus despre Ep. Tit Liviu Chinezu ca avea vreo 7-8 boli (la inima, ficat, intestine etc.); în temnita „inima l-a dus”, a precizat el [parintele Tamâian]. N-a primit nicio îngrijire. „Nimic”, a adaugat el.

În memoriile sale, episcopul Iuliu Hossu reda si el aceste momente, dupa cum i-au fost relatat ulterior de canonicul Coriolan Tamâian si de episcopul Ioan Chertes. Relatarea episcopului Hossu este practic identica cu cea publicata de parintele Anton Moisin, confirmându-se astfel reciproc.

– Servul lui Dumnezeu primeste dezlegarea sacramentala
Mai exista o marturie audio legata de ultimele ore de viata ale episcopului Chinezu, culeasa în anii ’90 de Aurora Sasu, eleva a Blajului, reporter la Radio România. Marturia a fost data de arhiepiscopul romano-catolic Adalbert Boros. Astfel, în ziua mortii episcopului Chinezu, cei doi episcopi, Adalbert Boros si Alexandru Todea, care formau în acea zi echipa de „maturatori” din închisoare, au avut posibilitatea si curajul sa intre câteva momente în celula unde era izolat PS Chinezu. Acolo i-au dat acestuia dezlegarea sacramentala cu o mica cruciulita de tabla pe care o tinea ascunsa episcopul Boros.
La începutul marturiei sale, episcopul Boros relateaza, impresionat, felul în care, dupa o perchezitie de noapte, i-a fost totusi lasata o cruciulita de tabla pe care o avea asupra sa, fiind convins ca acest lucru s-a întâmplat tocmai pentru a o putea folosi la dezlegarea sacramentala a episcopului Chinezu, aflat înaintea mortii. Trebuie tinut cont de faptul ca episcopul Boros era de etnie maghiara si nu vorbea bine româneste. De aceea frazele lui au o sintaxa particulara:

PS Adalbert Boros: No si atunci am curatit casa [închisoarea Sighet] si de fapt Todea a intrat la bolnavul [PS Chinezu][…]
Chinezu a observat [ca am intrat], a deschis ochii, a zâmbit si a sarutat crucea asta si a primit absolutiunea si a doua zi a murit. Asa ca ea e la mine, asta toti stiu, toti episcopii greco-catolici si ceilalti care au fost condamnati. Ea sta la mine. A sarutat crucea un, de facto, martir care a murit pentru Biserica: Chinezu. E adevarat!
Aurora Sasu: O, Doamne!… Parinte, cum ati reusit sa intrati în celula muribundului?
PS Adalbert Boros: Nu era greu fiindca numai Riegel … cum se spune româneste?… zavorul, asta a trebuit sa ia putin la o parte, n-a fost închis cu cheia… fiindca [gardienii] iar au intrat cu mâncare sau sa vada, acolo unde l-au pus… totdeauna zavorul… si zavorul a pus la o parte si a intrat.
Aurora Sasu: Si de unde ati stiut ca se afla acolo?
PS Adalbert Boros: Gardianul a spus… au fost [unii] gardieni buni, mai ales unul din Oradea, unul, un mic, si spunea ca este în ultima camera: „Unde noaptea se vede-n orice seara ca este lumina… Când nu mai este lumina, atuncea a murit”. Si noi totdeauna … din geamul [probabil de la capatul culoarului]… ne-am uitat daca mai este lumina [în celula ultima] si a doua zi n-a mai fost lumina si gardianul spunea ca a murit noaptea.
Aurora Sasu: Asa. În ajun ati fost la parintele Chinezu împreuna cu parintele Todea.
Adalbert Boros: Aaaa… sigur ca noi am fost, am fost… si cu crucea mea… a sarutat-o, a fost cu mine… si rozariul… este cu mine.
– Despre celula 62, în care a murit episcopul Chinezu
În memoriile sale, PS Ploscaru ofera urmatoarea precizare: PS Chinezu a fost scos din celula 44 si a fost dus în aripa dreapta a T-ului închisorii, în celula 62, celula aflata în capul culoarului. Probabil ca a primit aceasta informatie tot de la un gardian „bun”, asa cum se mai întâmplase si atunci când a murit episcopul romano-catolic Anton Durcovici.
Pentru a usura întelegerea marturiilor de mai sus, anexam acestui text planul etajului I al Penitenciarului Sighet, realizat cu ocazia reparatiilor din 1955 (plan comunicat noua de cercetatoarea Andrea Dobes Fürtös). Pe plan se poate vedea ca celula 62 se afla la capatul culoarului din aripa dreapta a T-ului închisorii. Celula 62 nu era aliniata cu celelalte celule, ocupând practic o parte din culoar si obturând intrarea în celula 63. E posibil ca lumina zilei sa nu fi intrat în celula 62, deoarece ferestrele, dând la strada, trebuiau sa fie în mod normal camuflate. Asa se face ca episcopii „maturatori” au putut verifica, si de la distanta, daca becul electric din celula 62, probabil aprins si în timpul zilei, mai lumina.

h) Moartea episcopului
Coroborând informatiile de mai sus, se poate afirma ca PS Chinezu a murit în izolare la 15.01.1955, fie la scurt timp dupa dezlegarea sacramentala primita de la PS Alexandru Todea, adica în cadrul celor doua ore mentionate de canonicul Tamâian, fie în noaptea aceleiasi zile, dupa cum a dedus PS Adalbert Boros si cum i-a confirmat si gardianul. Cele doua marturii ne dau consolarea ca PS Chinezu a trait în izolare doar câteva ore înainte de a muri si ca a primit dezlegarea sacramentala în stare de constienta.
Mai trebuie observat ca exista si alte variante pe tema mortii PS Chinezu. Trebuie însa tinut cont de faptul ca singurii martori de visu ai acelor momente au fost PS Todea, PS Boros si canonicul Tamâian.

i) Documentele care dovedesc azi decesul PS Chinezu în închisoarea Sighet
Ca si pentru toti ceilalti decedati din închisoarea Sighet, nici pentru episcopul Chinezu nu exista un act de deces completat în mod legal, ci doar documente colaterale, care atesta indirect moartea acestuia.
Mentionam aceste documente:
– Un raport intern al Securitatii în care se arata ca „Grupul operational” al Penitenciarului Sighet a anuntat superiorilor decesul detinutului „contrarevolutionar CHINEZU TITUS LIVIU”.
– Procesul-verbal redactat în ziua mortii de catre comandantul închisorii Sighet. Aceste procese-verbale au fost transcrise sub forma unui tabel, aflat azi în Arhiva Administratiei Nationale a Penitenciarelor de la Jilava, în dosarul personal al fostului comandant al închisorii Sighet, Vasile Ciolpan.
– Un asa-zis certificat de deces, redactat de Securitate, care a fost apoi anulat cu ocazia redactarii „actului de moarte” din 1957.
– Prezenta numelui Servului lui Dumnezeu în lista ce contine obiectele de valoare ale detinutilor decedati în închisoarea de la Sighet. Era vorba de un carnet CEC cu suma de 112,40 lei.
– „Actul de moarte” nr. 149 redactat de Securitate la 13.08.1957, într-un registru special al Primariei Sighet (deci la 2,5 ani dupa deces). Actul contine numeroase date inexacte, de exemplu faptul ca „decedatul a fost în tratament medical”.
Înmormântarea s-a facut în secret, cu camuflarea mormântului, care n-a mai putut fi identificat.
Sursa: http://www.e-communio.ro