„Primind în audienta participantii la adunarea generala a Academiei pontificale pentru viata, papa Francisc a pledat pentru o viziune globala a bioeticii care ”nu va porni de la boala si de la moarte pentru a decide sensul vietii si a defini valoarea persoanei, dar va porni, mai degraba, de la profunda convingere privind demnitatea irevocabila a persoanei umane, asa cum Dumnezeu o iubeste, de la demnitatea oricarei persoane, în orice faza si conditie a existentei sale”.
Luni, 25 iunie 2018, Sfântul Parinte a primit în audienta, în Sala Clementina din Palatul Apostolic, aproximativ 300 de participanti la lucrarile adunarii generale a Academiei pontificale pentru viata. Lucrarile se desfasoara în Cetatea Vaticanului între 25-27 iunie si au ca tema generala ”Chestiuni bioetice globale” (Global Bioetics). Cei 150 de membri titulari ai Academiei pontificale pentru viata au organizat în aceleasi zile un workshop pe tema ”Egali la nastere? O responsabilitate globala”, la care participa studenti, profesori si persoane care si-au aratat interesul pentru provocarile din domeniul bioeticii.
În amplul sau discurs, Sfântul Parinte a multumit presedintelui Academiei pontificale pentru viata, arhiepiscopul Vincenzo Paglia, precum si presedintelui emerit al Academiei, cardinalul Elio Sgreccia, despre care a spus ca este ”nonagenar, dar entuziast si tânar în batalia pentru viata. Va multumesc, Eminenta”, a spus pontiful, ”pentru ceea ce ati facut si pentru ceea ce continuati sa faceti”.
Demnitatea irevocabila a persoanei umane
Referindu-se la tema adunarii plenare, papa a remarcat ca ”întelepciunea care trebuie sa inspire atitudinea noastra fata de «ecologia umana» este îndemnata sa considere calitatea etica si spirituala a vietii în toate fazele ei”. Dupa cum exista ”o viata umana conceputa” si ”o viata umana în gestatie”, tot la fel exista ”o viata umana venita la lumina, o viata copila, o viata adolescenta, o viata adulta, o viata îmbatrânita si consumata – si exista viata vesnica”. Tot la fel, ”exista o viata care este familie si comunitate, o viata care este invocare si speranta”, dupa cum ”exista viata umana fragila si bolnava, viata ranita, ofensata, înjosita, marginalizata, rebutata. Este tot viata umana. Este viata persoanelor umane care locuiesc pe pamântul creat de Dumnezeu si împartasesc casa comuna a creaturilor vii”.
Întelepciunea umana si stiintele naturii
Daca în laboratoarele de biologie, a notat mai departe papa Francisc, se studiaza viata cu instrumente care permit sa-i exploreze aspectele fizice, chimice si mecanice, aceste studii trebuie integrate ”cu o perspectiva mai ampla si mai profunda, care cere atentie fata de viata umana propriu-zisa, care erupe pe scena lumii odata cu miracolul cuvântului si al gândirii, al afectiunii si al spiritului”.
Papa Francisc: «Ce recunoastere primeste astazi întelepciunea umana a vietii de la stiintele naturii? Si ce fel de cultura politica inspira promovarea si ocrotirea vietii umane reale? Munca ”frumoasa” a vietii este generarea unei persoane noi, educatia calitatilor ei spirituale si creative, initierea la iubirea familiei si a comunitatii, îngrijirea aspectelor ei vulnerabile si a ranilor ei, precum si initierea la viata fiilor lui Dumnezeu, în Isus Cristos».
Munca frumoasa a vietii si munca murdara a mortii
Pe de alta parte, s-a întrebat pontiful, ”când îi încredintam pe copii privatiunilor, pe cei saraci foamei, pe cei persecutati razboiului, pe cei în vârsta abandonului, nu facem noi însine, în schimb, munca ”murdara” a mortii? De unde vine, de fapt, munca murdara a mortii? Vine de la pacat. Raul cauta sa ne convinga ca moartea este sfârsitul oricarei realitati, ca am venit pe lume din întâmplare si suntem destinati sa sfârsim în nimic. Excluzându-l pe celalalt din orizontul nostru, viata se repliaza asupra sa si devine un bun de consum. Narcis, personajul din mitologia antica, iubindu-se pe sine si ignorându-i pe ceilalti, da dovada de ingenuitate si nici nu-si da seama. Între timp, însa, pune în circulatie un virus spiritual destul de molipsitor care ne condamna sa devenim barbati-oglinda si femei-oglinda care se vad numai pe sine si nimic altceva. Este ca si cum am deveni orbi în fata vietii si a dinamicii sale ca dar primit de la altii si care cere sa fie pus în circulatie în mod responsabil pentru altii”.
De aceea, o viziune globala a bioeticii, aflata pe agenda lucrarilor din acest an a Academiei pontificale pentru viata, ”se va angaja cu o mai mare seriozitate si rigoare în dezamorsarea complicitatii cu munca murdara a mortii, sustinuta de pacat”. Aceasta viziune a bioeticii ”nu va porni de la boala si de la moarte pentru a decide sensul vietii si a defini valoarea persoanei; va porni mai degraba de la profunda convingere privind demnitatea irevocabila a persoanei umane, asa cum Dumnezeu o iubeste, demnitatea oricarei persoane, în orice faza si conditie a existentei sale, în cautarea formelor de iubire si îngrijire care trebuie sa fie îndreptate spre vulnerabilitatea si fragilitatea sa”.
O viziune integrala a fiintei umane
În primul rând, a subliniat papa Francisc, aceasta bioetica globala ”va fi o modalitate specifica de a dezvolta perspectiva ecologiei integrale”, evidentiata în enciclica «Laudato Si» (nr. 16), iar în al doilea rând, va trebui sa fie încadrata într-o viziune holistica a persoanei (nr. 155).
Papa Francisc: «Este necesar, asadar, sa se treaca la un atent discernamânt al complexelor diferente fundamentale ale vietii umane: ale barbatului si femeii, ale paternitatii si maternitatii, ale filiatiunii si fraternitatii, ale socialitatii si ale diverselor vârste ale vietii. În acelasi timp, ale tuturor conditiilor dificile si ale tuturor pasajelor delicate sau periculoase care cer o speciala întelepciune etica si o curajoasa rezistenta morala: sexualitatea si generarea vietii, boala si batrânetea, insuficienta si dizabilitatea, privatiunea si excluziunea, violenta si razboiul. ”Apararea celui nevinovat înca nenascut, de exemplu, trebuie sa fie clara, ferma si pasionanta, pentru ca aici este în joc demnitatea vietii umane, întotdeauna sacra, si o cere iubirea fata de orice persoana dincolo de dezvoltarea ei. Dar la fel de sacra este viata celor saraci care sunt deja nascuti, care se zbat în mizerie, abandon, excluziune, în traficul cu persoane, în eutanasia ascunsa a bolnavilor si batrânilor privati de cure, în noile forme de sclavie si în orice forma de rebutare” (exortatia apostolica «Gaudete et exsultate», 101)».
Calitatea vietii si destinatia definitiva a omului
Bioetica globala, de aceea, ne îndeamna ”la întelepciunea unui profund si obiectiv discernamânt cu privire la valoarea vietii personale si comunitare, care trebuie sa fie pastrata si promovata chiar si în conditiile cele mai grele”.
Papa Francisc: «Cultura vietii, în fine, trebuie sa-si îndrepte mai serios privirea spre ”chestiunea serioasa” a destinului sau ultim. Este vorba de a pune în lumina cu o claritate mai mare ceea ce orienteaza existenta omului spre un orizont care îl depaseste: orice persoana este chemata de o maniera gratuita ”la comuniunea cu Dumnezeu însusi în calitate de fiu si sa participe la însasi fericirea sa […] Biserica învata ca speranta escatologica nu diminueaza importanta obligatiilor pamântesti, ci dimpotriva, da noi motivatii în sprijinul îndeplinirii acestora” (Gaudium et spes, 21). Este necesar sa ne întrebam mai profund cu privire la destinatia ultima a vietii, capabila sa restituie demnitate si sens misterului celor mai profunde si mai sacre afecte ale sale. Viata omului, frumoasa pâna la fascinatie si fragila pâna la moarte, trimite dincolo de ea însasi: noi suntem infinit mai mult decât ceea ce putem face pentru noi însine. Întelepciunea crestina trebuie sa deschida din nou cu pasiune si îndrazneala gândul destinatiei neamului omenesc la viata lui Dumnezeu, care a fagaduit sa deschida la iubirea vietii, dincolo de moarte, orizontul infinit al trupurilor patrunse de lumina si fara de lacrimi. Si sa le uimeasca pe veci cu fascinatia mereu noua a tuturor celor ”vazute si nevazute” care sunt pastrate în sânul Creatorului».
Sursa: https://www.vaticannews.va
