„Sâmbata 9 iunie 2018, la Centrul „Don Orione”, a avut loc cea de-a XI-a editie a Întâlnirii Eparhiale a Copiilor, desfasurata de aceasta data într-un an special, anul sarbatoririi Centenarului Marii Uniri.
Au participat peste 1000 de copii veniti din toate cele patru judete ale Eparhiei de Oradea, respectiv Bihor, Salaj, Satu-Mare si Arad, care au adus cu ei voie buna din belsug, pe care au împartit-o cu generozitate tuturor si carora le multumim. Le multumim de-asemenea îndrumatorilor copiilor, fara implicarea carora evenimentul nu s-ar fi putut desfasura. Multumim desigur si voluntarilor animatori pentru sprijinul lor pretios, evident si gazdelor care au pus la dispozitie cele necesare.
Nu în ultimul rând îi multumim Preasfintitului Virgil Bercea, care în ciuda unui program extraordinar de solicitant, reuseste de fiecare data sa ajunga, cu zâmbet si cuvinte întelepte pe buze, în mijlocul enoriasilor mici si mari, pentru a le fi aproape, a-i încuraja si a-i motiva sa caute mereu Calea cea buna si frumoasa a Domnului.
Programul a început cu întâmpinarea participantilor, care au primit cate un tricou imprimat, având pe lânga însemnele Marii Uniri, desenul ales câstigator la Concursul de Desene. Multumim pe aceasta cale tuturor îndrumatorilor care au facut eforturi pentru ca acest concurs sa se desfasoare, în mod special celui mai însufletit, lui Timos Bogdanel, responsabil cu pastoratia tinerilor în Protopopiatul Marghita, si tuturor grupurilor care s-au straduit sa participe la acest concurs, respectiv Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” prin stradania doamnei profesoare Alina Broizan, Tasnad, Zalau, Ciocaia, Curtuiuseni, Suplacu de Barcau, Poiana, Sînlazar, Port, Hodisel, alaturi de copiii greco-catolici de la Colegiul National „Iosif Vulcan”, Scoala Generala „Oltea Doamna” si Scoala Generala „Dimitrie Cantemir”. Desenul ales ca si câstigator a fost realizat cu multa originalitate de catre Romeo Silaghi de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, fiind imprimat pe tricouri, iar cel clasat pe locul II a fost realizat cu multa daruire de catre Laura Tivadar din Ciocaia, fiind imprimat pe diplome.
Dupa procesiune si primirea darurilor aduse la altar de catre grupurile de copii, a urmat Sfânta Liturghie celebrata de catre Preasfintitul Virgil Bercea. În predica, Preasfintia Sa a încurajat copiii sa aiba o atitudine de bunavointa fata de oricine, evitând sa judece si sa acuze. În continuare, copiii au aflat aspecte interesante legate de tara lor, divizata la început, devenita mare prin stradania unor oameni devotati, care au oferit zeci de ani din viata lor într-un scop nobil, pastrând speranta de a REUSI. Se cuvine sa fim recunoscatori celor care au facut posibil acest important eveniment din Istoria României, respectiv Marea Unire, iubind aceasta tara dar si pe semenii lor, asa cum ne învata Bunul Dumnezeu.
A urmat masa de prânz împreuna, copiii participând apoi în spirit de bucurie si comuniune la o multime de activitati cultural-recreative si educative interesante, pregatite de catre organizatori, incluzând jocuri, concursuri, spectacol artistic si de scamatorii, cântece si dansuri, fiind premiati cu diplome de participare. Dupa ce au petrecut un timp de calitate împreuna si au socializat, copiii s-au îndulcit cu o înghetata dupa care au plecat multumiti la casele lor, dornici de a povesti interesantele experiente.
Multumim în primul rând Bunului Dumnezeu pentru aceasta zi minunata!
Biroul Pastoral va multumeste tuturor celor care v-ati implicat si ati participat, sugestiile dumneavoastra ne vor fi de mare ajutor pe viitor si va asiguram de faptul ca ne-am straduit si ne-am implicat din tot sufletul.