„Sâmbata, 12 05.2018 elevii claselor IX-XII însotiti de un grup de profesori, coordonati de pr. Cristian Tiselita, au participat la a XVI-a editie a Pelerinajului Anual de la Sighet, pentru a asista la Sfânta Liturghie închinata Episcopilor martiri care s-au stins în închisoarea din localitate.
Activitatea a continuat cu vizita la „Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei” din Sighet. Astfel, pe lânga colegii lor mai mari care au participat si în anii anteriori la aceasta manifestare spirituala, elevii clasei a IX-a A aflati pentru prima data la Sighet, au aflat faptul ca printre cei 7.348 de detinuti care au murit în aceasta închisoare, s-a numarat si patronul spiritual al liceului nostru, marele om politic Iuliu Maniu.
Pelerinajul a continuat cu vizitarea „Cimitirului vesel” de la Sapânta si a Manastirii Sapânta Peri. A fost o experienta deosebita pentru fiecare dintre noi, întorcându-ne acasa impresionati de cele vazute si aflate si cu promisiunea sincera ca vom reveni.