„La 7 mai 1999 Sfântul Ioan Paul al II-lea ajungea în România. În cea de-a doua zi a vizitei (8 mai) programul oficial a cuprins o vizita la Cimitirul Bellu Catolic, unde Papa Ioan Paul al II-lea a adus un omagiu episcopilor greco-catolici, morti în faima de martiri, fiind victime ale persecutiei comuniste: Iuliu Hossu (1885-1970), cardinal 'in pectore', si Vasile Aftenie (1899-1950), primul episcop mort în închisorile comuniste. Suveranul Pontif s-a oprit si la Cimitirul Eroilor Revolutiei, în semn de omagiu adus victimelor din decembrie 1989. Apoi a asistat, la Sfânta Liturghie greco-catolica celebrata la Catedrala ''Sfântul Iosif'' din Bucuresti.
Cu aceasta ocazie oferim cititorilor nostri fragmente din predica Suveranului Pontif:
„Suferinta comuna sa nu genereze separare, ci sa trezeasca miracolul reconcilierii”
(Bucuresti, sâmbata, 8 mai 1999)
„Încinge-te si încalta-te cu sandalele!” (Fap 12,8).
1. Aceste cuvinte le spune îngerul apostolului Petru, pe care prima lectura ni l-a prezentat în temnita. Condus de înger, Petru poate iesi din închisoare si regasi libertatea.
Si Domnul Isus ne-a vorbit de libertate în pericopa evanghelica abia proclamata: „Veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi” (In 8,32). Cei ce îl asculta nu înteleg: „De care robie trebuie sa fim eliberati?” – se întreaba. Iar Isus lamureste ca robia cea mai înselatoare si mai sufocanta este cea a pacatului (cf. In 8,34). Din aceasta robie numai el ne poate face liberi.
Iata vestea pe care Biserica o aduce lumii: Cristos este libertatea noastra, pentru ca este adevarul. Nu un adevar abstract, cautat orbeste de ratiunea mereu nelinistita a omului. Adevarul este pentru noi persoana lui Cristos. El ne-a zis: „Eu sunt calea, adevarul si viata” (In 14,6). Daca întunericul pacatului este biruit de lumina vietii, atunci nu exista robie care sa poata sufoca libertatea.
Un popor mândru de identitatea sa
2. Tu cunosti bine acest adevar, iubite frate Alexandru Todea, cardinal al sfintei Romane Biserici, si tu, arhiepiscop Gheorghe Gutiu, pentru ca înaintea voastra, ca si înaintea lui Petru, s-a deschis de la sine poarta grea a robiei si ati fost redati Bisericilor voastre, împreuna cu numerosi alti frati si surori, din care pe unii avem bucuria si privilegiul de a-i saluta si de a le da sarutul spiritual aici la aceasta divina Liturghie bizantina. Altii, în schimb, au fost primiti în îmbratisarea Tatalui în zilele persecutiei, fara sa poata vedea în patria lor restabilirea libertatilor fundamentale, inclusiv cea religioasa. Iubiti frati, lanturile voastre, lanturile enoriasilor vostri constituie gloria, mândria Bisericii: adevarul v-a facut liberi! Au încercat sa va reduca la tacere libertatea, sa o sufoce, dar nu au reusit. Voi ati ramas liberi launtric, chiar daca în lanturi; liberi, chiar daca în plânset si lipsuri; liberi, chiar daca toate comunitatile voastre erau profanate si lovite. Dar „se facea necontenit rugaciune catre Dumnezeu, de catre Biserica” (Fap 12,5) pentru voi, pentru ei, pentru toti cei ce cred în Cristos, pe care minciuna voia sa va curme. Nu exista fiu al întunericului care sa poata suporta cântul libertatii, pentru ca îi reproseaza eroarea si pacatul.
Am venit în aceste zile sa aduc omagiu poporului român, care în istorie este semn al iradierii civilizatiei romane în aceasta parte a Europei, unde i-a perpetuat amintirea, limba si cultura. Am venit sa aduc omagiu unor frati si surori care au sfintit acest pamânt prin marturia credintei lor, facând sa înfloreasca pe el o civilizatie inspirata din evanghelia lui Cristos; unui popor crestin mândru de identitatea sa, adesea aparata cu mare pret, în chinurile si vicisitudinile care i-au marcat existenta.
Astazi sunt aici pentru a va aduce omagiu voua, fii ai Bisericii Greco-Catolice, care marturisiti de trei secole, prin sacrificii uneori nemaiauzite, credinta voastra în unitate.
Vin la voi pentru a da glas recunostintei Bisericii Catolice si nu doar a ei: întregului univers crestin, tuturor oamenilor de bunavointa voi le-ati oferit marturia adevarului care îi face liberi.
Din aceasta catedrala gândul meu nu poate sa nu zboare spre Blaj. Sarut în chip spiritual acel pamânt de martiriu si îmi însusesc miscatoarele cuvinte ale marelui poet Mihai Eminescu, care se refera la el: „Îti multumesc, Dumnezeule, ca m-ai ajutat sa-l pot vedea”. Preaiubitului frate Lucian Muresan, mitropolit al Bisericii voastre Greco-Catolice Române, episcopilor, preotilor, diaconilor, calugarilor si tuturor credinciosilor le adresez la aceasta sfânta slujba salutul meu plin de afectiune.
3. În decursul istoriei voastre felurite suflete ale crestinismului – cel latin, cel constantinopolitan si cel slav – s-au contopit în geniul original al poporului vostru. Aceasta pretioasa mostenire religioasa a fost salvgardata de comunitatile voastre orientale, împreuna cu fratii Bisericii Ortodoxe Române.
Parintii vostri au voit sa restabileasca uniunea vizibila cu Biserica Romei. În Clausula unionis au afirmat printre altele: „Ne-am unit noi, mai-sus numitii, cu toata traditia noastra: riturile ecleziastice, divina Liturghie, posturile si calendarul nostru sa se pastreze neatinse”. De la acea unire se împlinesc cei 300 de ani: consider providential si plin de semnificatie faptul ca celebrarile celui de al treilea centenar coincid cu marele jubileu al anului 2000.
Acea unire purta cu sine ecoul a secole de istorie si de cultura ale poporului român. Acestei istorii si culturi tocmai acea unire le-a adus o contributie de mare semnificatie, cum arata scoala nascuta în acel Blaj, pe care acelasi Eminescu l-a salutat nu întâmplator, ca „mica Roma”. Stradania voastra, preaiubiti frati si surori ai Bisericii Greco-Catolice, este cea a fidelitatii fata de istoria si traditia voastra. Figuri ca Teofil Szeremi si Anghel Atanasie Popa, care au aparat cu dârzenie propria identitate culturala de oricine ar fi încercat sa o ameninte, arata cum catolicitatea si cultura nationala pot nu numai convietui, dar si sa se îmbogateasca reciproc, deschizându-se deopotriva unei universalitati care largeste orizonturile si favorizeaza depasirea pericolelor de închistare si închidere în sine. La picioarele splendidului iconostas al catedralei voastre si-au aflat odihna, în sfârsit, ramasitele pamântesti ale veneratului episcop Inochentie Micu Klein, alta figura care si-a iubit si aparat cu generozitate si curaj catolicitatea, strâns unit cu identitatea sa de român. Dovada a acestei sinteze fecunde este faptul ca în Biserica voastra frumoasa limba româna a intrat în liturgie si ca românii greco-catolici au facut mult pentru reînnoirea intelectuala si întarirea identitatii nationale.
A reînviora speranta în prezent
4. Acest patrimoniu îsi trage seva si din bogatiile liturgiei si traditiei bizantine pe care voi le aveti în comun cu fratii Bisericii Ortodoxe. Voi sunteti chemati sa faceti sa retraiasca acest patrimoniu, sa-l restabiliti unde este necesar, inspirându-va din sensibilitatea celor care au voit unirea cu Roma si din ceea ce Biserica Catolica asteapta de la voi. Fidelitatea fata de traditia voastra, atât de bogata si de felurita, trebuie reînnoita continuu astazi, când noi spatii de libertate va sunt date, pentru ca Biserica voastra, în revenirea la propriile radacini si în deschiderea la chemarea Spiritului, sa poata fi ea însasi din ce în ce mai mult si, tocmai prin aceasta identitate multipla, sa contribuie la cresterea Bisericii Universale.
Va asteapta o sarcina pasionanta: a reînviora speranta în inimile credinciosilor Bisericii voastre care învie. Acordati spatiu si atentie laicilor, si în special tinerilor, care sunt viitorul Bisericii: învatati-i sa-l afle pe Cristos în rugaciunea liturgica revenita la frumusete si solemnitate dupa constrângerile clandestinitatii, în meditarea asidua a Sfintei Scripturi, în apropierea de sfintii parinti, teologi si mistici. Educati tinerii în spiritul telurilor îndraznete, ce se cuvin unor fii de martiri. Deprindeti-i sa respinga iluziile facile ale consumismului; sa ramâna pe pamântul lor pentru a construi împreuna un viitor de prosperitate si pace; sa se deschida Europei si lumii; sa slujeasca saracii care sunt icoana lui Cristos; sa se pregateasca crestineste la angajarea profesionala, pentru a anima societatea civila în onestitate si solidaritate; sa nu evite angajarea politica, dar sa se faca prezenti cu acel spirit de slujire de care este deosebita nevoie.
Straduiti-va pentru o calificare a învatamântului teologic, stiind bine ca viitorii preoti sunt calauzele care vor conduce comunitatile în noul mileniu. Uniti eforturile, calificati profesorii si educatorii, înradacinându-i totodata în identitatea voastra particulara si în respiratia universala a Bisericii. Aveti grija de viata calugareasca si actionati pentru renasterea monahismului, atât de strâns legat chiar de esenta Bisericilor Orientale.
Necesitatea iertarii si a reconcilierii
5. „Iar peste toate acestea – va spun cu sfântul Paul – îmbracati-va întru dragoste” (Col 3,14). Mai degraba decât pentru privarea de darul libertatii, desi de nepretuit, si chiar de cel al vietii, voi ati suferit pentru ca nu v-ati simtit iubiti, pentru ca ati fost constrânsi la clandestinitate, printr-o grea izolare de viata nationala si internationala. O rana dureroasa a fost produsa mai ales în raporturile cu fratii si surorile Bisericii Ortodoxe, desi cu multi dintre ei ati împartasit suferintele marturiei pentru Cristos în timpul prigoanei. Daca între ortodocsi si catolici comuniunea nu este înca deplina, „retinem ca ea este deja perfecta în ceea ce toti împreuna consideram culmea vietii de har, «martyria» pâna la moarte, comuniunea cea mai adevarata ce poate exista cu Cristos care îsi varsa sângele si în acest sacrificiu, face sa devina apropiati cei care alta data erau departe (cf. Ef 2,13)” (Ut unum sint).
Pentru crestini acestea sunt zile de iertare si reconciliere. Fara aceasta marturie lumea nu va crede: cum putem vorbi în mod credibil de Dumnezeu care este iubire, daca nu exista nici un ragaz în confruntari? Vindecati ranile trecutului prin iubire. Suferinta comuna sa nu genereze separare, ci sa trezeasca miracolul reconcilierii. Nu este oare acesta miracolul pe care lumea îl asteapta de la cei ce cred?
Si voi, iubiti frati si surori, sunteti chemati sa va aduceti în adevar si caritate contributia la dialogul ecumenic, dupa indicatiile Conciliului Vatican II si ale magisteriului Bisericii.
6. Vin acum de la cimitirul catolic din acest oras: pe mormintele putinilor martiri cunoscuti si ale multora ale caror ramasite pamântesti nu au avut nici macar onoarea unei înmormântari crestine, m-am rugat pentru voi toti si am invocat martirii vostri si marturisitorii credintei sa mijloceasca pentru voi la Tatal care este în ceruri. Am invocat în special episcopii sa continue a fi pastorii vostri din cer: Vasile Aftenie si Ioan Balan, Valeriu Traian Frentiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Alexandru Rusu. Martirologiul vostru se deschide cu celebrarea ideala a acestor episcopi care si-au amestecat sângele cu cel al jertfei euharistice pe care au celebrat-o zilnic. L-am invocat si pe cardinalul Iuliu Hossu, care a preferat sa ramâna cu ai sai pâna la moarte, renuntând sa se transfere la Roma ca sa primeasca de la papa bereta de cardinal, pentru ca aceasta ar fi însemnat sa-si paraseasca iubitul pamânt natal.
Ei sa va însoteasca împreuna cu Maria, sfânta Maica a lui Dumnezeu, în drumul vostru catre Cristos, izvor de adevarata libertate. Va încredintez ei, prin cuvintele pe care în timpul persecutiei le cântati cu încrezatoare abandonare: „Nu lasa, o mama, sa cadem pe cale, caci noi suntem fiii lacrimilor tale”.
Sursa: http://www.e-communio.ro
