„Familia, tinerii, educatia, misiunile, migrantii, martirii credintei au fost câteva dintre temele abordate de episcopii romano-catolici si greco-catolici din România în cadrul sesiunii plenare a Conferintei Episcopilor din România (CER). Lucrarile au avut loc la Blaj în zilele de 30 aprilie – 2 mai 2018, la sediul Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Române Unita cu Roma, Greco-Catolica. La sfânta Liturghie celebrata luni, în catedrala "Preasfânta Treime", Eminenta Sa cardinalul Lucian Muresan, gazda întâlnirii – de la a carui înscaunare ca arhiepiscop major s-au împlinit 12 ani, la 30 aprilie 2018 -, a subliniat cu insistenta importanta afirmarii identitatii Bisericii Catolice în comuniune cu papa, si a amintit exemplul episcopilor greco-catolici martiri, a caror cauza de beatificare este în studiu la Vatican.
La deschiderea lucrarilor a participat si Excelenta Sa Miguel Maury Buendía, nuntiu apostolic, care a transmis un mesaj personal, precum si salutul si binecuvântarea papei Francisc pentru episcopii, credinciosii si cetatenii din România si Republica Moldova. Totodata, nuntiul si episcopii au discutat în detaliu despre pregatirea vizitei "ad limina Apostolorum" pe care ierarhii o vor face la Roma, în perioada 5-10 noiembrie 2018.
Episcopii au dedicat mult timp discutiei asupra impactului pe care îl are în viata si activitatea Bisericii noua reglementare europeana cu privire la protectia datelor personale. Caracterul istoric al registrelor pe care le tin parohiile catolice, în România ca si peste tot în lume, impun o aplicare particularizata a regulamentului amintit si acest lucru este detaliat într-un decret general adoptat în plen.
În cadrul sesiunilor de lucru, episcopii au dezbatut si unele aspecte referitoare la educatie. Constatându-se ca peste 250 de copii si tineri au participat la olimpiadele de religie catolica în limba româna si maghiara si vazând rezultatele bune obtinute de acestia, se întelege ca exista interes pentru aceasta materie scolara. S-a discutat si despre situatia manualelor scolare de religie, despre noile propuneri ale Ministerului Educatiei Nationale (MEN) pentru discipline optionale, precum si despre situatia acordului dintre MEN si Sfântul Scaun.
Episcopii au mai discutat si despre pre-sinodul si Sinodul dedicat tinerilor, convocat de papa Francisc, care se va desfasura în toamna 2018 la Roma, având ca tema: "Tinerii, credinta si discernamântul vocational"; despre Întâlnirea Mondiala a Tineretului din 2019, din Panama, si Întâlnirea Nationala de la Satu Mare, din 25-29 iulie 2018 – la care ierarhii au anuntat ca îi vor însoti pe tinerii participanti din propriile dieceze si eparhii. Un eveniment important în acest context va fi beatificarea, la 22 septembrie 2018, la Nisiporesti (NT), a tinerei Veronica Antal, fecioara martira, care va deveni astfel o mijlocitoare si un model de traire a credintei.
Un alt subiect abordat a fost Întâlnirea Mondiala a Familiilor, pusa sub semnul exortatiei papei Francisc – Amoris laetitia (Bucuria iubirii), care va avea loc la Dublin (Irlanda), între 21-26 august 2018: episcopii au stabilit componenta grupului care va reprezenta Conferinta Episcopilor din România si au discutat despre modalitatea alternativa de participare la eveniment, prin cateheze speciale si transmisii în direct, a celor care nu vor merge la Dublin.
Directorul Operelor Misionare Pontificale din România, pr. Eugen Blaj a prezentat situatia actuala a institutiei pe care o conduce si proiectele la care lucreaza. În plus, episcopii l-au numit pe pr. Florin-Petru Sescu sa tina legatura cu institutiile din tara si din strainatate care îi au în vedere pe migranti.
Episcopii au stabilit ca urmatoarea sesiune plenara a CER sa se desfasoare la Sumuleu Ciuc, în perioada 18-20 septembrie 2018.
Conferinta Episcopilor din România îi reuneste pe toti episcopii romano-catolici si greco-catolici din România si exprima unitatea Bisericii locale si comuniunea cu urmasul lui Petru, Sfântul Parinte. Episcopii catolici din România se întrunesc de doua ori pe an în sesiune ordinara, primavara si toamna.
Pr. Francisc Ungureanu,
secretar general
* * *
Informatiile au fost preluate din comunicatul de presa nr. 75 din 2 mai 2018, semnat de pr. Francisc Ungureanu, secretar general al Conferintei Episcopilor din România, institutie cu urmatoarele date de contact: Str. Diligentei, 24, sector 3, 031555-Bucuresti; tel. / fax 031/4361250; e-mail: secretariat@episcopat.ro; www.bisericacatolica.ro.