„Cristos se naște, măriți-L! Cristos din ceruri, întâmpinați-L!,Cristos pe pământ, înălțați-vă!”.

Sunt cuvintele cu care a început Concertul Extraordinar de Colinde de vineri, 20 decembrie 2019, din Catedrala greco-catolică ”Sfântul Nicolae” din Oradea.

Din 2005, anul retrocedării acestui lăcaș de cult celor care-l dețineau de drept, la aceeași dată, 20 decembrie, în fiecare an, orădenii au putut participa aici la concertul care vestea Nașterea Domnului.

Catedra episcopului greco-catolic a fost și în acest an loc de împărtășită bucurie pentru public și artiști. Au fost prezent Preasfințiile lor, episcopii Virgil Bercea și Bőcskei László.

De această dată organizatorii s-au gândit să extindă repertoriul concertului, făcându-l accesibil unui public mai divers.

Astfel, alături de corul ”Voces”, dirijuat de doamna Carmen Rus, corul Catedralei romano-Catolice din Oradea, dirijat de Kristófi János și corul ”Schola Cantorum” al Seminarului Teologic Greco-Catolic Sfinții Trei Ierarhi dirijat de Radu Mureșan,  au mai fost prezenți interpreții de muzică populară Veta Biriș și Dinu Iancu Sălăjanu, cel din urmă însoțit de orchestra”Țara Silvaniei” și grupul vocal ”Tradiții” a Liceului de Artă din Zalău. Inedit a fost și faptul că doamna Veta Biriș a cântat o colindă pe care tatăl său i-a transmis-o, dintre cele cântate de soldații români pe front în cel de al doilea război mondial.

Domnul Dinu Iancu Sălăjanu a adus colinde păstrate din satul natal. Autenticitatea interpretărilor, faptul că se colinda într-o Catedrală a dat adâncime, forță, trăire și emoție, cu atât mai mult cu cât publicul a fost implicat în cântări.

Seara s-a încheiat cu mesajul episcopului nostru Virgil Bercea către artiști și către orădeni, un mesaj de bucurie, speranță și încredere în pragul sărbătorii Nașterii Domnului.

Rodica Indig