„Un îndemn apostolic prin care sa rasune înca o data, într-o lume grabita si agresiva, chemarea universala la sfintenie: acesta este scopul declarat al exortatiei apostolice a papei Francisc ”Gaudete et exsultate” despre chemarea la sfintenie în lumea contemporana, prezentata astazi la Sala de presa a Sf. Scaun.
Începutul exortatiei: îndemnul la bucurie si chemarea la sfintenie
[1] «Gaudete et exsultate!» – «Bucurati-va si tresaltati de veselie!» (Mt 5,12), spune Isus celor persecutati si umiliti pentru cauza sa. Domnul cere totul si ceea ce ofera este adevarata viata, fericirea pentru care am fost creati. El ne vrea sfinti si nu se asteapta sa ne multumim cu o existenta mediocra, apoasa, inconsistenta. În realitate, chemarea la sfintenie este prezenta în diferite feluri înca din primele pagini ale Bibliei. Domnul o propune în felul urmator lui Abraham: «Umbla în fata mea si fii neprihanit!» (Gen 17,1). [2] Nu trebuie sa ne asteptam aici la un tratat despre sfintenie, cu multe definitii si deosebiri care ar putea sa îmbogateasca aceasta tema importanta sau cu analizari care s-ar putea face cu privire la mijloacele de sanctificare. Telul meu modest este sa fac sa rasune înca o data chemarea la sfintenie, urmarind sa o concretizam în contextul actual, cu riscurile, provocarile si oportunitatile sale. Pentru ca Domnul ne-a ales pe fiecare dintre noi «ca sa fim sfinti si neprihaniti înaintea lui în iubire» (Ef 1,4).
Sinteza exortatiei apostolice
Se devine sfinti traind Fericirile evangheliei, o cale regala pentru ca este ”contracurentului” în raport cu directia lumii. Se devine sfinti cu totii, pentru ca Biserica a învatat întotdeauna ca sfintenia este o chemare universala si la îndemâna oricui, dupa cum dovedesc numerosii sfinti ”de la usa de alaturi”. Viata de sfintenie este, totodata, strâns legata de viata de milostivire, ”cheia cerului”. Prin urmare, sfânt este cel care stie sa se lase miscat si se misca la rândul sau pentru a-i ajuta pe cei saraci si a vindeca formele de mizerie. Cel care respinge ”elucubratiile” vechilor erezii mereu actuale si cel care, pe lânga toate celelalte, într-o lume ”accelerata” si agresiva, este capabil sa traiasca cu bucurie si simtul umorului”.
Nu un "tratat", ci un îndemn
Este tocmai spiritul de bucurie pe care papa Francisc alege sa-l propuna în deschiderea ultimei exortatii apostolice. Titlul "Gaudete et exsultate", "Bucurati-va si veseliti-va", reia cuvintele pe care Isus le adreseaza "celor care sunt persecutati sau umiliti din cauza lui". În cele cinci capitole si cele 44 de pagini ale documentului, Sfântul Parinte urmeaza firul magisteriului predicat de el cu deosebita intensitate: Biserica aproape de "trupul suferind al lui Cristos". Dupa cum avertizeaza înca de la început, cele 177 de paragrafe nu sunt "un tratat despre sfintenie cu numeroase definitii si distinctii", ci o modalitate de a "face sa rasune înca o data chemarea la sfintenie", indicând "riscurile, provocarile si oportunitatile sale" "(nr. 2).
Clasa de mijloc a sfinteniei
Înainte de a arata ce trebuie facut pentru a deveni sfinti, pontiful se opreste în primul capitol asupra "chemarii la sfintenie" si asigura în privinta existentei unei cai de ajungere la perfectiune pentru fiecare în parte, de aceea fiind lipsita de sens descurajarea generata de aspirarea la "modele de sfintenie ce par a fi de neatins" sau de încercarea "de a imita ceva ce nu a fost gândit" pentru noi (n. 11). "Sfintii care sunt deja în prezenta lui Dumnezeu" ne încurajeaza si ne însotesc "(n.4), spune Papa, dar, adauga, sfintenia în care Dumnezeu vrea ca noi sa ne perfectionam este aceea "a gesturilor mici" (nr. 16), de fiecare zi, despre care ne dau atât de des marturie "cei care traiesc lânga noi", "clasa de mijloc a sfinteniei" (nr. 7).
Ratiunea ca zeu
În al doilea capitol, papa denunta ceea ce numeste ”doi dusmani subtili ai sfinteniei”, la care a reflectat si cu alte ocazii la predicile Sfintelor Liturghii de la ”Sf. Marta”, în exortatia ”Evangelii gaudium” si în recentul document ”Placuit Deo” al Congregatiei pentru doctrina credintei. Este vorba de ”gnosticism” si de ”pelagianism”, doua abateri de la credinta crestina vechi de secole si cu toate acestea, subliniaza pontiful, ”de o alarmanta actualitate” (nr. 35). Gnosticismul este, în aceasta optica, auto-celebrarea ”unei minti fara Dumnezeu si fara trup”. Pentru papa Francisc gnosticismul reprezinta ”o superficialitate vanitoasa”, o ”logica rece” care pretinde sa ”domesticeasca misterul lui Dumnezeu si al harului sau” si, facând astfel, ajunge sa prefere ”un Dumnezeu fara Cristos, un Cristos fara Biserica, o Biserica fara popor” (nr. 37-39).
Adoratorii vointei
Formele noi de pelagianism reprezinta, în viziunea Sfântului Parinte, o alta eroare generata de gnosticism. Obiectul adoratiei, în acest caz, nu mai este ratiunea umana, ci ”efortul personal”, ”vointa fara umilinta” care se simte superioara celorlalti pentru ca respecta ”anumite norme” sau este credincioasa ”unui anume stil catolic” (nr. 49). ”Obsesia pentru lege” sau ”ostentatia atentiei fata de liturgie, doctrina si prestigiul Bisericii” sunt pentru papa Francisc unele trasaturi tipice ale crestinilor ispititi de aceasta erezie ce se întoarce (nr. 57). Pontiful aminteste ca harul divin este cel care depaseste întotdeauna ”capacitatile inteligentei si puterile vointei umane” (nr. 54). Uneori, constata papa, ”complicam Evanghelia si devenim robii unei scheme” (nr. 59).
Opt cai de sfintenie
Dincolo de toate "teoriile despre ceea ce este sfintenia", exista Fericirile. Papa Francisc le pune în centrul celui de-al treilea capitol, afirmând ca prin acest discurs Isus "explica cu simplitate ce înseamna a fi sfinti" (nr. 63). Papa le trece în revista una câte una. De la saracia inimii, care înseamna, de asemenea, austeritatea vietii (nr. 70), la "reactionarea cu smerita blândete" într-o lume "în care exista conflicte pretutindeni (nr. 74). De la "curajul" de a ne lasa "patrunsi" de durerea celuilalt la trairea "compasiunii" – spre deosebire de cel mundan care-l ignora pe cel suferind si priveste în alta parte“ (nr. 75-76.) pâna la cautarea, cu foame si sete, a dreptatii, în vreme ce "bandele coruptiei" îsi împart "tortul vietii" (nr. 78-79). De la "a privi si a actiona cu mila", ceea ce înseamna a-i ajuta pe altii" dar "si a ierta" (nr. 81-82), la "a mentine o inima curata, lipsita de orice ar putea întina iubirea de Dumnezeu si de aproapele. (nr. 86). Si, în sfârsit, de la 'a semana pacea" si „prietenia sociala“ cu "seninatate, creativitate, sensibilitate si maiestrie" – constienti fiind de dificultatile a construi punti între oameni diferiti – pâna la a accepta persecutii, deoarece astazi coerenta în raport cu Fericirile "poate fi ceva neagreat, suspect, ridiculizat" dar, în acelasi timp, nu ne putem astepta ca, traind potrivit Evangheliei, totul în jurul nostru sa fie favorabil (nr 91).
Marea regula de comportament
Una dintre aceste Fericiri, "Fericiti cei milostivi", contine, în viziunea papei Francisc, "marea regula de comportament" a crestinilor, cea descrisa de evanghelistul Matei în capitolul 25, cel al "Judecatii finale". Aceasta pagina, reafirma pontiful, arata ca "a fi sfinti nu înseamna (…) stralucirea ochilor într-un pretins extaz" (nr. 96), ci trairea dumnezeirii prin iubire fata de cei din urma. Din pacate, observa pontiful, exista ideologii care "mutileaza Evanghelia". Pe de o parte, crestinii fara relatie cu Dumnezeu, "care transforma crestinismul într-un fel de ONG" (nr. 100). Pe de alta parte, cei "neîncrezatori în implicare sociala a altora", ca si cum ar fi superficial, secularizat, comunist sau populist", sau "relativizat" în numele unei etici. La acest punct, pontiful reafirma ca, pentru fiecare categorie umana a celor slabi si neajutorati, "apararea trebuie sa fie ferma si plina de pasiune" (nr. 101). Chiar si primirea migrantilor – pe care unii catolici ar dori s-o considere mai putin importanta decât bioetica – este o datorie a fiecarui crestin, pentru ca în fiecare strain este Cristos si – spune cu severitate – "aceasta nu este o inventie a papei sau un delir trecator".
Trasaturile sfinteniei
Remarcând ca ”a se bucura de viata”, cum îndeamna ”consumismul hedonist”, sta la polul opus dorintei de a da slava lui Dumnezeu, care cere sa te daruiesti în faptele de milostenie (nr. 107-108), pontiful trece în revista în capitolul al patrulea trasaturile indispensabile pentru a întelege stilul de viata al sfinteniei: ”suportarea, rabdarea si blândetea”, ”bucuria si simtul umorului”, ”îndrazneala si fervoarea”, calea sfinteniei drept cale traita ”în comunitate” si ”în rugaciune continua” care ajunge la contemplatie, dar nu înteleasa ca ”o fuga” de lume (nr. 110-152).
Lupta vigilenta si inteligenta
Si din moment ce viata crestina este o lupta ”permanenta” împotriva ”mentalitatii mundane”, care ”ne zapaceste si ne face mediocri” (nr. 159), papa trage concluzie în al cincilea capitol cu îndemnul la ”lupta” împotriva Celui rau care, subliniaza, nu este ”un mit”, ci ”o fiinta personala care ne chinuie” (nr. 160-161). Amenintarile acestuia, spune pontiful, trebuie combatute prin ”vigilenta”, folosind ”armele puternice” ale rugaciunii, sacramentelor si printr-o viata impregnata de faptele de caritate (nr. 162). Este important, de asemenea, discernamântul, mai ales într-o epoca în care exista ”enorme posibilitati de actiune si distractie” – de la calatorii si timpul liber, pâna la folosirea nepotrivita a tehnologiei – mai ales pentru cei tineri, care deseori sunt ”expusi unui zapping permanent” în spatii virtuale straine de realitate (nr. 167). ”Nu se face discernamânt ca sa aflam ce mai putem scoate din aceasta viata, ci ca sa recunoastem modul în care putem îndeplini mai bine misiunea care ne-a fost încredintata la Botez” (nr. 174).
Orizontul unei sperante concrete
”Sper ca aceste pagini”, scrie papa Francisc în ultimul numar [nr. 177] al noii exortatii apostolice, ”sa fie de folos pentru ca întreaga Biserica sa se dedice promovarii dorintei de sfintenie. Sa-i cerem Duhului Sfânt sa insufle în noi o intensa dorinta de a fi sfinti pentru mai marea slava a lui Dumnezeu si sa ne încurajam unii pe altii în aceasta propunere. Vom împartasi astfel o fericire pe care lumea nu va putea sa ne-o rapeasca”.
(rv – A. Danca / A. Martinas)
Sursa: http://ro.radiovaticana.va
