„Sfârsitul de saptamâna 9-11 martie a.c. a fost pentru tinerii din Protopopiatele Simleu Silvaniei si Zalau o ocazie de reculegere în cadrul exercitiilor spirituale anuale pentru tineri.
Acestea s-au desfasurat în localitatea Haieu, meditatiile fiind sustinute de parintele Cristian Tiba. Buna desfasurare a activitatilor a fost coordonata de preotii responsabili cu tinerii din cele doua protopopiate, pr. Ioan Santa si Alexandru Fit alaturi de surorile din Congregatia Preasfintei Inimi a lui Isus din Zalau.
Tinerii au demonstrat ca se bucura si apreciaza valoarea unor astfel de activitati, pe care le considera importante pentru vârsta si preocuparile lor. Tema principala a meditatiilor s-a concentrat asupra Sfintei Liturghii; tinerii au avut posibilitatea sa se exprime în cadrul activitatii în grupuri mici, sa puna întrebari, sa exprime opinii si reflectii personale.
Programul a inclus meditatii, rugaciuni, activitate în grup, dar si anumite activitati relaxante si atractive.
La Adoratia Euharistica de sâmbata seara a participat si Preasfintia Sa Dr. Virgil Bercea, care le-a adresat un mesaj de încurajare tinerilor pentru a face fapte bune si a participa cât mai des la Sfânta Liturghie si la toate activitatile propuse de biserica.
Parintele predicator a dat în permanenta lamuriri la întrebarile adresate, oferind exemple de buna-practica.
Tinerii au aratat înca o data ca sunt mai frumosi atunci când fac loc lui Dumnezeu în viata lor si ca aceasta îi ajuta în rezolvarea tuturor problemelor si dificultatilor pe care le au de depasit.