„În urma cu 5 ani, la 11 februarie, Papa Benedict al XVI-lea anunta decizia de a renunta la slujirea petrina. Un gest extraordinar de iubire fata de Biserica, gest care cu trecerea timpului este tot mai înteles în maretia sa de credinciosi si nu numai. Despre aceasta aniversare si despre semnificatia sa, Alessandro Gisotti l-a intervievat pentru Vatican News pe secretarul general al Secretariatului pentru Economie, Mons. Alfred Xuereb, care – timp de 5 ani si jumatate – din 2007 pâna la sfârsitul pontificatului a fost alaturi Papa Benedict al XVI-lea ca secretar secundar. Interviul a fost tradus de pr. Mihai Patrascu pentru ITRC.ro.

– Sunt foarte multe amintirile pe care le am despre Papa Benedict si nu vreau sa le uit pentru a pastra vie amintirea acestor ani, a acestei perioade pe care am trait-o cu el… Care sunt momentele cele mai puternice? Desigur, cele legate de renuntarea sa. Iata, îmi amintesc foarte bine ziua de 5 februarie 2013 când Papa Benedict m-a invitat sa ma asez în biroul sau si mi-a anuntat marea decizie a renuntarii sale. Mie, parca-parca, îmi venea spontan sa îl întreb: „Dar de ce nu va gânditi un pic?” Însa dupa aceea m-am abtinut pentru ca eram convins ca s-a rugat îndelung. Mai mult, chiar în acel moment mi-a venit în minte un amanunt. Era o perioada destul de lunga, când el, în sacristie, înainte de a începe Liturghia în capela privata, ramânea îndelung în rugaciune; si în pofida batailor orologiului care marca ora începutului Liturghiei, el ignora asta si ramânea recules în fata Rastignitului care este în sacristie. Eram convins, atunci, ca se ruga pentru ceva foarte important. Acea zi de 5 februarie, când eu ascultam de la Papa Benedict marea sa decizie, m-am gândit: „Asadar, foarte probabil, se ruga tocmai pentru aceasta!”

Apoi, desigur, un alt moment puternic a fost anuntul public în timpul consistoriului din 11 februarie. Eu plângeam tot timpul si chiar în timpul prânzului el a înteles ca eram foarte emotionat si i-am spus: „Sfinte Parinte, dar Dvs erati linistit, erati senin?” Si el a spus un hotarât „da”, pentru ca travaliul sau îl facuse deja. Era senin tocmai pentru ca era sigur ca a analizat bine acest lucru si ca era în pace, în vointa lui Dumnezeu.

– Iata, dupa aceea pentru Dvs este momentul trecerii în slujire de la Papa Benedict al XVI-lea la Papa Francisc…

– Un moment foarte puternic pentru mine a fost momentul în care mi-am luat ramas bun, pentru ca el mi-a repetat: „Dvs veti merge cu noul Papa”. Deci, când a fost ales dupa aceea Papa Francisc, i-a scris o scrisoare reafirmând disponibilitatea sa de a ma lasa liber atunci când el ar avea nevoie de mine. Si când a venit ziua de a parasi Castel Gandolfo pentru a merge cu Papa Francisc – de la secretariatul de stat mi-au spus: „Grabeste-te, fa bagajele, pentru ca Papa Francisc deschide singur corespondenta” – am intrat în biroul Papei Benedict pentru a anunta aceasta si i-am cerut, plângând, binecuvântarea sa. Foarte senin s-a ridicat în picioare, eu în genunchi, si mi-a dat binecuvântarea cu care m-a lasat sa plec.

– L-ati vazut în ultima vreme pe Papa emerit? Ce impresie v-a facut?

– Am fost invitat de el în ziua mea de nastere (14 octombrie n.r.) pentru a celebra Liturghia si dupa aceea pentru a sta la micul dejun. L-am gasit cu o minte foarte vie, întreba despre atâtea lucruri… Apoi, privirile pe care le îndrepta spre mine în timpul micului dejun ma faceau sa ma gândesc: „Dar cât de bucuros sunt sa te revad!” Îsi amintea foarte bine si amanunte care se refera la familia mea, la mama mea, ba chiar la pisicile mamei mele! Desigur, fizic este foarte fragil. Are deja aproape 91 de ani si totusi mama mea care are „numai” 82, nu este în conditia fizica în care este el!

– Credeti ca în acesti 5 ani oamenii au înteles mai bine gestul surprinzator al Papei Benedict al XVI-lea?

– Unele persoane, da. Chiar daca eu cred ca altii trebuie sa înteleaga un pic mai bine acest gest… A fost un gest grandios. A înteles în special în timpul zborului în Mexic ca nu mai era în masura sa faca lungi calatorii. Si putin mai târziu venea Ziua Mondiala a Tineretului în Brazilia, deci îsi dadea seama ca nu mai era în masura sa calatoreasca, sa faca toate aceste eforturi… A facut un act eroic, dupa parerea mea, pentru ca se gândea mai degraba la Biserica, la iubirea fata de Biserica, ce era mult mai mare decât iubirea fata de el însusi, fata de egoul sau. Nu a dat importanta la ceea ce persoane sau medii puteau sa spuna despre el, ca eventual nu avea curajul sa mearga înainte… A ramas mereu senin, odata ce a înteles ca Dumnezeu i-a cerut sa faca acest act de conducere, iubind mai mult Biserica decât pe sine însusi.

– Timp de un an ati fost si secretar particular al Papei Francisc. Cum ati descrie, si datorita faptului de a-l fi vazut de aproape, raportul dintre Joseph Ratzinger si Jorge Mario Bergoglio?

– Papa Francisc a dat imediat definitia corecta: „Avem privilegiul de a-l avea pe «bunicul» în casa. Deci, avem o amintire istorica vie din care ne putem inspira. Si sunt sigur ca Papa Francisc face aceasta. Apoi, desigur, vorbesc si gesturile. Înca înainte ca Papa Francisc sa iasa în fata lumii, la loja de la Bazilica San Pietro, a încercat sa îi telefoneze Papei Benedict pentru a-l saluta. Noi eram în sala televizorului, unde telefonul este mereu silentios, deci nu am auzit acest lucru si aceasta explica motivul întârzierii Papei Francisc de a iesi la loja. Dupa aceea, ne-au telefonat din nou în timpul cinei si ne-au întrebat: „Dar voi unde erati?” „Eram în fata televizorului!…” „Papa Francisc va va telefona dupa cina.” Am luat cu mine telefonul portabil, a venit acest telefon si i-am dat telefonul Papei Benedict si l-am auzit spunând: „Sanctitate, înca de acum promit ascultarea mea totala si rugaciunea mea”. Sunt momente pe care nu le pot uita.

– Care este dupa parerea Dvs darul cel mai mare pe care Papa emerit Benedict al XVI-lea îl ofera în acesti ani de slujire si de rugaciune pentru Biserica, cum a spus el, „ramânând în tarcul din San Pietro”?

– A voit sa faca aceasta alegere de a trai o viata retrasa tocmai pentru a se putea pregati pentru întâlnirea finala cu Domnul, dar în timp ce face aceasta, o traieste cu profunda spiritualitate, oferind rugaciuni si oferind si fragilitatea conditiei sale de sanatate în favoarea Bisericii, pentru Papa si pentru Biserica.

Sursa: http://itrc.ro