„Douazeci de tineri, beneficiari ai Asociatiei FDP-Protagonisti în educatie, din România, au avut ocazia de a-l întâlni personal pe Papa Francisc în ziua de joi, 4 ianuarie 2018, în cadrul unei audiente private. Tinerii si toti cei care i-au însotit la aceasta întâlnire au trait aceste momente cu uimire si s-au simtit alesi si binecuvântati. Evenimentul a marcat de asemenea cei 20 de ani de la prima întâlnire cu acesti tineri minunati, care atunci erau copii abandonati în orfelinatele din Bucuresti, citim în materialul aparut vineri, 2 februarie 2018, pe FDPSR.ro.
Simona Carobene, directorul executiv al FDP-Protagonisti în educatie, la începutul întâlnirii cu Sfântul Parinte, s-a adresat tuturor spunând: „Sa fim aici este pentru noi un cadou fantastic! Va suntem cu adevarat recunoscatori! Noi dorim sa fim priviti mereu asa. Pentru ceea ce suntem: persoane de o mare valoare, unice, fara asemanare, pline de dorinte si de speranta. Persoane care au luptat întreaga viata cu curaj, persoane care sufera înca mult din cauza ranilor din trecut si a dificultatilor prezentului si care au multe întrebari.”
Sfântul Parinte, dupa o scurta introducere, a avut initiativa si dorinta de a raspunde personal tinerilor prezenti la întâlnire, celor care au dorit sa îi adreseze întrebari. Înainte de a raspunde, a multumit împreuna cu cei prezenti Domnului „pentru ca sunteti aici, pentru ca El, cu ajutorul multor prieteni, v-a ajutat sa mergeti înainte si sa cresteti. Împreuna ne amintim de multi copii si tineri care au mers deja în cer: ne rugam pentru ei; si ne rugam pentru cei care traiesc în situatii de mare dificultate, în România si în alte tari din lume. Îi încredintam lui Dumnezeu si Preasfintei Fecioare pe toti copiii si copilele, tinerii si tinerele care sufera din cauza bolilor, razboaielor si sclaviei în zilele noastre”.
Un tânar a întrebat: „De ce este asa dificil sa traim? De ce si între noi, prietenii, ne certam tot timpul? Ne pacalim? Daca voi, ca preoti, ne spuneti sa mergem la biserica, dar imediat când iesim gresim si facem pacate, de ce atunci am mai intrat în Casa Domnului? Daca eu consider ca Dumnezeu este în sufletul meu, de ce este important sa merg la biserica?” Sfântul Parinte i-a raspuns: „Este vorba de pacat, de egoismul uman: din acest motiv – cum spui tu – ‘ne certam adeseori’, ‘ne facem rau’, ‘ne pacalim’. Chiar tu ai recunoscut acest lucru, chiar daca mergem la biserica, apoi gresim din nou, ramânem mereu pacatosi. Si atunci e corect ca tu sa întrebi: ce sens are sa mergem la biserica?”
„Are sens pentru ca asa ne punem în fata lui Dumnezeu asa cum suntem: ‘Iata-ma, Doamne, sunt pacatos si îti cer iertare. Fie-ti mila de mine’. Iar Isus ne spune ca daca facem asa, ne întoarcem acasa iertati. Si astfel, încetul cu încetul, Dumnezeu transforma inima noastra cu îndurarea Lui si ajunge sa transforme si viata noastra. Nu ramânem mereu aceiasi, ci suntem ‘modelati’. Precum lutul în mâinile olarului, iar dragostea lui Dumnezeu ia locul egoismului nostru. Iata de ce este important sa mergem la Biserica.”
O tânara a marturisit ca se simte uneori singura si nu stie ce sens are viata ei. „Fetita mea este în plasament si unele persoane considera ca nu sunt o mama buna.” „Draga mea, sunt de acord cu tine ca plasamentul poate fi un ajutor în anumite situatii dificile. Important este ca totul sa fie facut cu dragoste, cu grija pentru persoane, cu mare respect… Înteleg ca deseori te simti singura. Te sfatuiesc sa nu te închizi, sa cauti compania comunitatii crestine: Isus a venit ca sa formeze o noua familie, familia Lui, unde nimeni nu este singur si toti suntem frati si surori, fii ai Tatalui nostru din ceruri si ai Maicii pe care Isus ne-a dat-o, Fecioara Maria. Si în familia Bisericii putem sa ne regasim cu totii, vindecând ranile noastre si depasind golurile de iubire care deseori exista în familiile noastre umane.”
Un tânar a relatat: „Mama mea m-a abandonat într-un orfelinat când aveam 2 luni. Când am împlinit 21 de ani, am cautat-o si am stat cu ea doua saptamâni, dar nu s-a purtat frumos cu mine, asa ca am plecat. Tatal meu a murit. Ce vina am eu daca ea nu ma vrea? De ce nu ma accepta?” Papa i-a raspuns: „Nu este o problema de vina, este o problema legata de marea fragilitate a adultilor, produsa în cazul vostru de marea saracie, multele nedreptati sociale ce îi strivesc pe cei mici si saraci si de multa saracie spirituala. Da, saracia spirituala împietreste inimile si provoaca ceea ce ar putea parea imposibil, ca o mama sa îsi abandoneze propriul fiu: acesta este rodul saraciei materiale si spirituale, rodul unui sistem social gresit, inuman.”
Sursa: http://www.catholica.ro
