„Generatii de tineri au studiat istoria României dupa manualul alcatuit de o seama de “istorici”, îndrumati si supravegheati de catre Mihail Roller, cel care scria în prefata unui manual în 1954: “Ne-am calauzit dupa învatatura lui I.V. Stalin, iar în analiza problemelor am avut ca baza hotarârile CC al PMR, articolele si cuvântarile tov. Gheorghiu Dej. La revizuirea manualului am tinut seama de criticile aduse manualului “Istoria României”, în prefata editiei ruse, tiparite în anul 1950 la Moscova.” Nu este de mirare ca evenimentele, pe care le aniversam azi, cu atâta emotie, au fost mentionate în acest manual, în doar patru pagini,(525-529) scriindu-se printre altele ca: “ guvernul reactionar român, folosind situatia grea a tinerei republici sovietice ataca si ocupa Basarabia în ianuarie 1918, înabusind cu forta armata lupta sovietelor revolutionare din Basarabia, care au luat nastere si s-au dezvoltat în timpul revolutiei.“ La pagina 527 citim urmatoarele: “ În Transilvania se alcatuieste un directoriu din reprezentantii burgheziei române, care se bizue pe garzile nationale si face o agitatie demagogica nationalista cu scopul de a împiedica desfasurarea revolutiei ungare. Directoratul convoaca pentru 1 Decembrie 1918 o adunare la Alba-Iulia. Într-o consfatuire prealabila, conducatorii Partidului National Român, prezidat de Iuliu Maniu(n.m- sic, era Gheorghe Pop de Basesti) hotarâra sa transforme Transilvania într-o feuda proprie. În acest sens, se alcatui un consiliu dirigent, cu sediul la Sibiu, pentru administrarea Transilvaniei. La adunarea de la Alba-Iulia, sub presiunea maselor si a framântarilor revolutionare care cuprinsesera si Transilvania, Consiliul Dirigent fu obligat sa proclame unele principii democratice, proclamarea acestor principii constituind o manevra a burgheziei române pentru a destabiliza masele de la revolutie. “

Aceasta a fost o mostra a ceea ce au facut acesti asa-zisi istorici pâna în 1989. Din pacate, nu se poate spune ca manualele de istorie au evoluat dupa evenimentele sângeroase din decembrie 1989, desi ar fi fost o necesitate, o conditie ‘sine qua non” pentru a putea iesi dintr-un întuneric totalitar si pentru a merge pe calea Adevarului si a vietii. Tocmai de aceea, este de datoria noastra a celor care am avut sansa si norocul sa stim din familie sau sa stam în preajma unor oameni care au facut istorie, sa marturisim si sa transmitem mai departe adevarata istorie a acestui neam.

Fac parte dintr-o familie care a facut istorie, cel mai ilustru membru al ei, Ilie Lazar, fiind cel mai tânar semnatar al Actului Unirii de la Alba-Iulia, delegat cu credentional, din partea plasei Ocna-Sugatag-Maramures. Acolo la Alba-Iulia, a fost prima data când bunicul meu l-a cunoscut pe Iuliu Maniu, alaturi de care a stat neîncetat, ultima oara vazându-l fata în fata la penitenciarul de la Galati. Desi au fost transferati împreuna cu alti lideri ai PNT de la Galati la Sighet, Ilie Lazar nu l-a mai vazut în viata pe Marele Maniu. Ilie Lazar considera ca Iuliu Maniu este persoana careia “ ..i se datoreaza înaintea tuturor ardelenilor, marele merit de a fi introdus regimul românesc în Dacia Superioara si de a fi avut un rol principal în unirea tuturor românilor. “

Marele profesor universitar si mai apoi presedinte al Academiei Române, Dimitrie Gusti, într-o conferinta sustinuta la Fundatia Regala “Regele Ferdinand”în 1928, vorbind despre premisele crearii statului unitar român, spunea la un moment dat: “ Noi, românii din Ardeal, care eram în masura a cunoaste toate ascunzisurile si toate gândurile întortocheate ale habsburgilor, vazusem un lucru, si anume, ca aceasta monarhie habsburgica fiind tot mai mult gonita din Apusul Europei, tinde tot mai mult spre Orient. Constiinta nationala a slavilor din sud, dar mai ales constiinta ridicata a italienilor, astazi, mâine, daca nu mâine, poimâine de buna seama, va scoate aceasta monarhie habsburgica din Marea Adriatica, si, în consecinta, va trebui sa-si câstige în alte parti plamânii de respiratie economica, care nu puteau fi decât gurile Dunarii, si prin gurile Dunarii, Marea Neagra.“
Cedând impulsului general ce se manifesta printre românii din Transilvania, Banat Crisana si Maramures, Comitetul executiv al Partidului National Român, întrunit în ziua de 12 octombrie 1918, la Oradea, va lua masuri pentru emanciparea definitiva a neamului românesc în aceste provincii, stabilind textul unei declaratii, ce urma sa fie citita în Parlamentul de la Budapesta, 6 zile mai târziu de catre Alexandru Vaida-Voevod. În aceeasi sedinta a fost aleasa o comisie de 6 persoane care trebuia “ sa stea în permanenta si sa urmareasca cu atentiune desfasurarea evenimentelor, si îndata ce s-ar ivi necesitatea de a se lua vreo decizie, sa ia dispozitii pentru a convoca plenul Comitetului executiv al partidului. “ Schimbarile importante survenite în politica interna a Ungariei, îi fac pe cei 6 membri ai comisiei sa se alieze cu înca 6 persoane, care erau reprezentanti ai social-democratilor români din Budapesta, constituind Marele Sfat National Român. Mutându-se la Arad, în scurt timp acest Mare Sfat este compus si din alti membri ai Comitetului Executiv, astfel ca numarul lor ajunge la 42 membri, din care 6 sunt, cum spuneam mai sus, social-democrati. În aceasta compozitie, pe data de 20 noiembrie 1918, se convoaca Marea Adunare Nationala la Alba-Iulia la data de 1 decembrie 1918.

Presedintele Partidului National Român la acea vreme era venerabilul George Pop de Basesti, unul dintre putinii fruntasi ai neamului cu simtaminte religioase alese. Toate aceste simtaminte le mosteneste din familia sa, care a dat Bisericii Greco-Catolice atâtia slujitori devotati. O puternica influenta româneasca a avut asupra lui Seminarul Unit din Oradea, unde a facut ultimii ani de liceu, o dovada elocventa fiind o scrisoare pe care o trimite din Basesti unui prieten din Oradea, canonicul Paul Vela, în 1890 si în care-i scrie despre directorul liceului, Ioan Pop, ca “ aduce servicii nepieritoare natiunii, caci pe mine unul, el si seminarul domestic m-au facut român. “ Cel mai clar si mai important exemplu de fidelitate si dragoste pentru Biserica Unita si pentru valorile nationale, îl da dupa ce se întoarce dintr-un pelerinaj la Roma în 1908, când l-a auzit pe urmasul Sfântului Petru, Papa Pius al X-lea, spunând: “ Românii sunt de doua ori romani: romani prin originea lor si romani prin credinta marturisita la botez. “ Aceste adevaruri îl coplesesc de emotie si îi declara la întoarcerea acasa Parintelui Paroh de la Basesti, Anton Balibanu, urmatoarele: “ Chiar daca, printr-o absurditate morala, întreg clerul nostru ar parasi credinta Romei, eu nici atunci nu as parasi-o, ci prin mii de adversitati, as lupta ca credinta ei sa ramâna biruitoare.“ La putin timp dupa citirea declaratiei din Parlamentul de la Budapesta de catre Alexandru Vaida-Voevod, George Pop are o discutie cu Parintele Balibanu, care merita redata aici si pentru care-i multumesc d-lui primar din Basesti,Ioan Calauz, deoarece mi-a pus la dispozitie documentul:
“ De acum se face Unirea. Stati gata!(Pop)
Sa ajute Dumnezeu(Pr.Balibanu)
Ce ai Parinte? Nu te bucuri ca vom fi toti frati români împreuna?(Pop)
Ba ma bucur! De aceea am zis: Sa ajute Dumnezeu!(Pr.Balibanu)
Spune-mi ce ai, caci ai ceva pe suflet.(Pop)
Am! Eu nu vreau unire oricum, ci unire cu tocmeala si socoteala. Eu va vreau pe dvs. presedinte al Consiliului de ministri, pe Pr. Vasile Lucaciu, ministru de Culte, pe Stefan Cicio Pop, ministru de Razboi, pe Theodor Mihali, presedintele Adunarii deputatilor, s.a.m.d. Nu orice vântura-tara sa risipeasca tot ceea ce noi am agonisit. Asta, mai întâi. Doi, pestele mare sa nu înghita pe cel mic. Ortodocsii fiind multi, majoritatea covârsitoare în noul nostru stat, sa nu caute sa desfiinteze Biserica noastra, leaganul atâtor miscari culturale si nationale românesti.(Pr.Balibanu)
Ministrii nu trebuie sa fim numaidecât noi, caci vorba ceea, nu e pentru cine se gateste, ci pentru cine se nimereste! Lucru de capetenie e sa fie frati români.(Pop)
Sa fie frati adevarati, nu vitregi!(Pr. Balibanu)
Atârna cea mai mare parte de noi, ca ei sa ne fie frati adevarati, nu vitregi! (Pop)“

O alta mare personalitate, cu o contributie importanta la realizarea Marii Uniri, a fost Iuliu Maniu. El s-a remarcat înca de la începutul secolului 20 ca omul care a înteles ca emanciparea nationala a românilor din Transilvania trebuie combinata cu o reconciliere fata de loialismul dinastic, într-o viziune federalista a Imperiului Habsburgic, deoarece la vremea aceea acestia înca puteau constitui o pavaza în fata iminentei expansiuni rusesti. În aceasta idee de reorientare ideologica si politica a românilor din Ardeal, Maniu a subliniat mereu, pe unde avea ocazia, ca tactica de boicotare a institutiilor statului maghiar era ineficienta si anacronica. A reusit sa convinga majoritatea factorilor de decizie din cadrul conducerii Partidului National Român, astfel ca în 1905 Conferinta PNR a stabilit sa abandoneze starea de pasivitate si sa mearga pe un activism percutant, finalizat cu intrarea în Parlamentul de la Budapesta a 8 deputati români, nu însa si Maniu. Un an mai târziu, cu ocazia unor alegeri anticipate, succesul este si mai rasunator, 19 deputati români, printre care si el, acced în legislativul maghiar. Înca de la începutul carierei parlamentare, Maniu s-a facut remarcat prin discursurile sale pline de substanta pentru apararea românismului si a românilor. În noiembrie 1918, în momentul în care a simtit ca delegatia Consiliului National Român Central, formata din 5 reprezentanti( Stefan Cicio-Pop, Enea Grapini, Vasile Goldis, Iosif Jumanca si Ghita Crisan) ar încerca sa gaseasca o colaborare, un modus vivendi, cu guvernul de la Budapesta, pentru a evita varsarile de sânge,Iuliu Maniu pleaca imediat la Viena, unde se întâlneste cu Oskar Jaszi, ministrul nationalitatilor din guvernul maghiar, cu care are memorabilul dialog ramas în istorie:
“ Natiunea româna pretinde independenta sa de stat si nu admite ca acest drept sa fie întunecat prin solutii provizorii!”, la care ministrul maghiar îl întreaba:” În definitiv, ce vor românii? “Transant si pe un ton imperativ Maniu îi raspunde: “Despartirea totala!”
La Alba, Maniu participa ca delegat din partea cercului electoral Vintu de Jos si, în momentul intrarii în Sala Unirii, are parte de o primire grandioasa, la initiativa reprezentantilor Bisericii Greco-Catolice, relatata extraordinar de catre scriitorul Pamfil Seicaru: “ În acel moment, când unitatea aclamatiilor îl designa ca sef al poporului român de pe teritoriul Ungariei, si Adunarea de la Alba-Iulia vota rezolutia Unirii cu România, lua sfârsit lupta începuta de Inocentiu Micu. Istoria românilor intra într-o faza noua. “ Este ales presedinte al Consiliului Dirigent iar 2 luni mai târziu, la moartea lui George Pop de Basesti, presedinte al PNR. Principalele provocari cu care se va confrunta si de care s-a achitat într-un mod în care si-a triplat aura, au fost pe plan intern, organizarea administratiei românesti în Transilvania dupa retragerea maghiara si, pe plan extern, reprezentarea intereselor Ardealului în cadrul conferintei de pace de la Paris. În 1960, scriitorul Victor Eftimiu îi facea un trist elogiu Sfinxului de la Badacin: “ Aparator de neam si tara/ Scapasi de temnita maghiara,/ Si ti-a fost dat ca sa sfârsesti/ În temnitele românesti. “

Când se vorbeste despre Marea Unire de la Alba-Iulia, nu trebuie omisa, desigur, o figura marcanta de atunci, Alexandru Vaida-Voevod, cel care a avut curajul si taria sa citeasca, în octombrie 1918, în Parlamentul de la Budapesta, proclamatia de independenta a românilor din Imperiul Habsburgic. Ales membru al Marii Adunari de la Alba, a devenit mai apoi membru al Consiliului Dirigent si membru al delegatiei care a dus declaratia de unire la Bucuresti sa o prezinte MS, Regele Ferdinand. Alexandru Vaida Voevod a ramas în capitala României, unde a fost numit, prin Decret Regal, ministru de stat pentru Transilvania în guvernele care s-au succedat dupa 1 Decembrie 1918. Anul 1919 a adus prima campanie electorala în România Mare. Nici un partid nu a reusit sa obtina majoritatea mandatelor parlamentare, însa Partidul National Român a obtinut cel mai mare numar de deputati si de senatori. Regele Ferdinand I i-a oferit lui Iuliu Maniu misiunea de a forma Guvernul. Acesta a refuzat, pe motiv ca nu vorbea suficient de bine limba franceza, în care aveau loc tratativele diplomatice ale Conferintei de Pace de la Paris, care a ratificat formarea României Mari. În aceste conditii, Alexandru Vaida Voevod a devenit premier, în noiembrie 1919. Însa, în ianuarie 1920, el l-a lasat pe Stefan Cicio Pop la conducerea Guvernului si a plecat la Paris, unde avea loc o adevarata batalie diplomatica. Acolo, în contextul în care cei mai importanti oameni politici erau masoni, Alexandru Vaida Voevod a luat decizia sa intre în masonerie, la rândul sau. El a intrat în loja „Ernest Renan" si a primit rapid pozitii importante în rândul acestei organizatii, interesate sa-si consolideze pozitia în România. Prin intermediul mijlocitorilor masoni, Alexandru Vaida Voevod a avut ocazia sa discute personal cu Georges Clemenceau si cu George Lloyd si, astfel, sa-si aduca o importanta contributie la ratificarea internationala a Marii Uniri.

Am datoria si obligatia morala sa va spun câteva cuvinte si despre bunicul meu matern, Ilie Lazar, cel care a avut ca motto pentru întreaga sa viata: credinta, dragostea de tara, fidelitatea si onoarea. A facut parte din elita intelectuala si politica a românilor maramureseni, fiind urmasul unor familii nobile din Maramures si nord-vestul Transilvaniei, familia Lazar de Purcaret fiind înnobilata în secolul al 16-lea. Spunea mereu cu mândrie ca este “ descendentul a sapte generatii de preoti din istoricul Maramures, ziditor de scoli si de biserici. “ Activitatea lui politica si nationala s-a detasat, în mod special, în preajma si în timpul Marii Uniri de la Alba-Iulia, din 1918, fiind primul ofiter român care, dupa 144 de ani de ocupatie austro-ungara, a înaltat drapelul românesc pe cladirea Primariei din Cernauti. Bunicului meu îi placea mereu sa spuna: “ I-am spus prietenului meu, marele Iancu Flondor: No, hai amu sa preluam imperiul! “ A fost desemnat sa reprezinte Maramuresul, plasa Sugatag, la semnarea Actului Marii Uniri de la Alba-Iulia, devenind cel mai tânar semnatar al acestui act.
Imediat dupa Unire, a organizat administratia româneasca din comitatul Maramures împreuna cu alti fruntasi politici din zona, precum si Garzile Nationale. A fost desemnat sa însoteasca delegatia românilor ardeleni pentru predarea Actului Unirii la Bucuresti, unde a fost primit de primul ministru, Ionel Bratianu si de maresalul Prezan. Dupa 1918, a organizat administratia româneasca în judetul Satu-Mare, participând la primirea în Careii Mari a Majestatilor Lor, Regele Ferdinand si Regina Maria. Iata cum descrie Ilie Lazar maretul moment din Sala Unirii de la Alba-Iulia:
“..Sosirea la Alba-Iulia, a unei multimi neprevazute pâna atunci, ne-a impresionat mult. Nu este cazul sa descriu aceasta mareata demonstratie a poporului ardelean, fiindca au descris-o ilustri mânuitori ai condeiului, în cele mai mici amanunte. Eu voi arata doar ce s-a petrecut în jurul nostru: actele la care personal am avut fericirea sa iau parte. Eu am reprezentat la aceasta Mare Adunare, plasa mea de bastina Sugatag-Maramures, cu credentional ( cum I se spunea) în regula, asa ca am fost unul dintre “deputatii” cu drept de vot, în Sala istorica din Cetate, unde s-a votat Marea Unire. Acesta este primul mare act politic la care am avut cinstea – desi înca tânar – sa iau parte. Marea Adunare a prezidat-o Presedintele Partidului National, Gheorghe Pop de Basesti, secondat de toti episcopii, de Comitetul National compus între altii din Teodor Mihali, Stefan Cicio-Pop, Vasile Goldis, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Aurel Vlad si întreg biroul. În sala, au fost prezenti si reprezentantii tuturor provinciilor românesti. Când au aparut reprezentantii armatei romane, generalul Lecate si aviatorul Penes, entuziasmul a atins culmea. Sedinta o deschide octogenarul presedinte, Gheorghe Pop de Basesti, care dupa aceea rosteste cuvintele “acum Doamne slobozeste pe robul Tau, ca vazura ochii mei mântuirea neamului romanesc..” nu-si poate opri plânsul si nici nu-I în stare sa conduca sedinta, asa ca, lucrarile le conduce în continuare, în prezenta lui, Stefan Cicio-Pop. Dupa cuvântarile din program, la orele 12 exact, se ridica Vasile Goldis si citeste “Motiunea”, prin care se voteaza pe vecie Unirea. Votarea Unirii si citirea Motiunii s-a facut de catre episcopii Cristea si Hossu, în fata poporului imens adunat în Cetatea unde altadata a fost tras pe roata Horea. Dupa citirea Motiunii, ia cuvântul înteleptul si marele gânditor politic, Iuliu Maniu, care motiveaza hotarârile istorice. Tot ce a urmat dupa Actul oficial al Unirii este descris de autori competenti. Votarea se face într-un entuziasm de nedescris care nu mai înceteaza“.

Alba-Iulia a trait dupa descalecarea lui Mihai de la 1599, supliciul martirilor de la 1784, iar dupa epopeea lui Avram Iancu de la 1848, Unirea cea Mare pe care o sarbatorim astazi. Seniorul Corneliu Coposu, cu care am avut cinstea si onoarea sa lucrez, spunea atât de frumos ca: “ Puterea nascuta din morminte s-a adaugat la puterea de viata si la curajul celor care, înfruntând primejdiile au zidit o tara ce nu mai poate fi darâmata. Stapânirile si domniile sunt vremelnice. Natiunile vrednice sunt eterne. Neamurile înainteaza peste oprelisti pe drumul destinului lor. Vrednicia marilor înainte mergatori se împleteste în viata celor care sunt si în viata celor care vor veni. “ Suntem datori sa ne închinam artizanilor Marii Uniri, sa purtam în inimi gloria ostasilor români, care si-au dat viata pe câmpiile Transilvaniei, în armata dezrobirii, ar trebui sa acoperim cu tricolor icoanele desprinse din catapeteasma cucernica a calvarului românesc, sa-i cinstim pe toti cei care au slujit pretutindeni idealurile unirii, care au aparat cauza poporului si care au ostenit pentru libertate si democratie împotriva tuturor formelor totalitare.

Când vorbesti de Marea Unire a tuturor românilor si de 1 Decembrie 1918, trebuie sa afirmi si sa mentionezi cu toata puterea numele unei institutii sfinte ale acestui neam, fara de care nimic nu era posibil în vremurile tulburi de atunci: Biserica Greco-Catolica. Nu întâmplator, toti marii patrioti amintiti mai sus au facut parte din aceasta Biserica Nationala martira. Asa cum spuneam la început, istoricii lui Roller au tinut sub tacere meritele Bisericii Unite cu Roma la crearea României Mari, dar oare totul s-a terminat odata cu 1989? Acum 2 luni, la o emisiune de divertisment, “Vrei sa fii milionar” la întrebarea pusa : “Cine a citit Proclamatia de la Alba-Iulia?”, niciuna dintre variantele propuse nu a fost corecta, nemaivorbind de raspunsul asa-zis corect. Cine are interesul ca în preajma Centenarului Marii Uniri sa nege, sa renege si sa excluda meritele reale ale Bisericii Greco-Catolice în înfaptuirea Sfântului Act din capitala de suflet a neamului românesc. De ce nu sunt repetate fara încetare minunatele cuvinte ale Episcopului de atunci, Iuliu Hossu, adresate Episcopului ortodox, Miron Cristea: “ Pe cum ne vedeti aici îmbratisati frateste, asa sa ramâna îmbratisati, pe veci, toti românii! “. Biserica noastra nu a fost niciodata mânata de ura, de razbunare si de plata unor vendete din trecut si cred ca mesajul cel mai bun de încheiere este cel de unitate în tot si în toate, asa cum a fost transmis de catre martirul nostru cardinal Iuliu Hossu la Alba-iulia:
“ Fratilor! Ceasul plinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rosteste, prin poporul sau credincios, dreptatea Sa, însetata de veacuri. Astazi, prin hotarârea noastra, se înfaptuieste România Mare, una si nedespartita, rostind fericiti, toti românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu tara mama, România. Va reamintiti când prin sutele de spitaluri, în zilele de întuneric, va vesteam: va învinge dreptatea. Va aratam ca vine ceasul când toti facatorii nedreptatii vor plânge lacrimi de sânge, în ziua bucuriei noastre. A biruit dreptatea. Acesta-i ceasul dreptatii lui Dumnezeu si al rasplatirii Lui. Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg, pentru suferintele veacurilor purtate de un neam cu credinta în Dumnezeu si cu nadejdea în dreptatea Lui. Suferintele veacurilor se îmbraca în lumina, cum revarsa în clipa aceasta soarele asupra noastra lumina sa, cu binecuvântare.(în acel moment iesise soarele iar multimea era entuziasta) Cuvintele Domnului se plinesc si aici, întru plinirea dreptatii Dumnezeiesti: multi au dorit sa vada ce vedeti voi si n-au vazut, si sa auda ce auziti voi si n-au auzit. Ochii vostri sunt fericiti ca vad si urechile voastre sunt fericite ca aud. Vad ziua întregirii neamului si aud bunavestirea dreptatii lui Dumnezeu. Ascultati români, fericiti, bunavestirea unirii noastre pe veci cu Tara Mama, România. “