„Sâmbata, 11 noiembrie 2017, Fundatia „Corneliu Coposu” a patronat alaturi de Fundatia Academia Civica un moment comemorativ dedicat Seniorului la douazeci si doi de ani de la plecarea sa dintre noi.

Cu aceasta ocazie, în holul Ateneului, au fost premiati câstigatorii concursului eseurilor despre Corneliu Coposu, program patronat de Fundatia „Corneliu Coposu” si de Fundatia Academia Civica. Manifestarea a fost condusa de Ionut Gherasim, vice-presedintele Fundatiei „Corneliu Coposu”. Au mai vorbit scriitoarea Ana Blandiana, Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu” si P.S. Episcop Mihai Fratila.

Cu acest prilej a avut loc si lansarea unei noi editii a memoriilor lui Nicolae Carandino (1905-1996), om politic, martor al istoriei PNTCD si companion de închisoare al lui Iuliu Maniu la Sighet. Editia a fost îngrijita si prezentata de nonagenarul Paul Lazarescu, jurnalist la „Dreptatea” în anii 40, când Nicolae Carandino era redactor principal.

În încheierea manifestarii, maestrul Dan Grigore a sustinut în memoria Seniorului un recital de pian, cuprinzând piese de Bach, Rahmaninov, Chopin si Schumann.

Prezentam mai jos discursul Preasfintitului Mihai.

*

În orizontul Împaratiei lui Dumnezeu, orice discurs despre un om cu o oarecare notorietate istorica trebuie sa arate sobrietate si o potrivita masura de relativitate. Suntem fiinte fragile, sub semnul ambiguitatii, al luptei interioare si al fortelor istoriei care conditioneaza mereu libertatea de alegere si dreapta judecata.

Atât de însetati de succes în prezent si exasperati de o „tranzitie” care ne-a consumat energiile, întrebarile noastre în legatura cu un om ca „Seniorul” Corneliu Coposu vizeaza mai ales trecutul recent, cel de dupa decembrie 1989. „Ce-ar fi fost daca?…” – iata obsesia derularii faptelor imaginare, adeseori neproductiva în interiorul inimilor. „Ce-ar fi fost daca…” Si apoi deznadejdea: de ce nu putem fi si noi ca alte natii?

Problema nu e ca nu am avut un Havel sau un Walesa. I-am avut: vorbim chiar astazi despre o ipostaza româneasca a acestui tip de figura. Adevarul este ca sustinerea din partea societatii a acestor personaje-simbol a fost destul de mica, de aceea lucrurile au luat o altfel de turnura, iar revolutia morala a societatii românesti nu s-a mai întâmplat.

Multi se întreaba daca s-a gresit ceva sau cum ar fi fost lucrurile, daca Seniorul ar mai fi trait câtiva ani, daca s-ar fi luat alte decizii si s-ar fi putut alege alti oameni, negând trecutului rosu orice amestec. Cine este însa infailibil în istorie? Cine e cu adevarat liber? Poate omul sa aleaga altceva? Sigur ca da, însa istoria este înselatoare. Ai impresia ca alegi, dar în spatele tau sunt deja milioane de alte cauze, milioane de alte mici alegeri care au creat aceasta situatie. Iei o decizie, dar consecintele ei sunt întotdeauna incalculabile si raspunderea ramâne.

Dumnezeu judeca inima. Tocmai de aceea, când reflectam asupra unei figuri de talia lui Corneliu Coposu, ar trebui sa ne lasam inspirati în constiinta de acest cuvânt al Scripturii: „nu avem aici [pe pamânt] cetate statatoare” (Evr 13,14). Totul e trecator – stim bine – iar acest lucru este confirmat nu doar de Cuvântul lui Dumnezeu, ci si de simpla evidenta a vietii. De aceea vorbim despre „eroi tragici”: oameni bine-intentionati care intra în vâltoarea devenirii umane si sunt inevitabil conditionati, dusi unde n-au voit, ba chiar loviti de critici, rusine, persecutie. Maretia acestor eroi consista în faptul ca pentru ei patria nu se identifica cu familia lor, nu se confunda cu partidul si nu se regaseste în simpla dragoste de tara. Patria lor este o patrie a sufletului, adica Împaratia lui Dumnezeu, unde nu mai exista forte oarbe, conditionare sau actiuni cu consecinte imprevizibile.

Tocmai de aceea, în viata lui Corneliu Coposu trebuie sa ne întoarcem nu la viata de dupa 1989, nici la infernul temnitelor si nici macar la tineretea marilor aspiratii alaturi de o personalitate ca Iuliu Maniu. Ci mai departe: la anii copilariei, la valorile insuflate într-un camin din Salaj de catre un tata preot greco-catolic si o mama fiica de preot. Atunci a început totul în aceasta viata; si, de fapt, în orice viata. Atunci a aflat Seniorul despre Isus care a murit pentru pacatele noastre, despre Maica Sfânta, despre cele zece porunci, martiriu, demnitate, despre speranta în venirea Împaratiei lui Dumnezeu. Atunci a învatat Corneliu Coposu ca omul bun nu se masoara dupa stralucirea intelectului, a succesului, a puterii, ci dupa simtul moralitatii sale, dupa frumusetea sufleteasca si dupa victoria asupra sinelui. O samânta trebuie sa fi ramas în sufletul sau, fiindca nimeni nu e pregatit sa moara pentru un semn de întrebare sau pentru valori pieritoare si nici macar pentru acea libertate pe care o garanteaza statul.

Martirii si marturisitorii secolului XX au suferit – constient sau nu – pentru aceasta Patrie cereasca rasfrânta în inima omului. De aceea pretul mostenirii lor nu se poate rascumpara cu vanitatea monumentelor. Nimeni, nici macar cei care asuma un crez pur umanist, nu ar fi mers la moarte daca nu ar fi avut intuitia ca omul e mult mai mult decât un trup, decât un compromis, o idee politica sau un calcul utilitar. Mostenirea acestor eroi ne reaminteste ca nu vom vedea niciodata semnele unei reînnoiri morale în societate fara a descoperi adevarata imagine a omului, dezvaluita plenar doar de Isus Hristos. Altfel, cetatea nestatornica a acestei lumi ne va însela mereu cu promisiunile sale.

Odihneste, Doamne, sufletul adormitului tau rob Corneliu, si-l asaza în curtile tale precum este scris, trecându-i ca un bun greselile cele de voie si cele fara de voie, cu stiinta si nestiinta, Iubitorule de oameni.

În veci sa-i fie pomenirea!

Sursa: http://episcopiabucuresti.ro