„”Profund îndurerat” la aflarea stirii despre moartea cardinalului Cormac Murphy O’Connor, arhiepiscop emerit de Westminster, papa Francisc a transmis condoleantele sale arhiepiscopului de Westminster, card. Vincent Nichols, preotilor si credinciosilor arhidiecezei. În telegrama sa, Sfântul Parinte a rememorat ”cu imensa gratitudine” îndelunga slujire adusa de regretatul cardinal Bisericii catolice din Anglia si Tara Galilor, ”devotamentul neobosit în predicarea Evangheliei si grija fata de cei saraci, precum si angajamentul clarvazator la promovarea întelegerii ecumenice si inter-religioase”. Pontiful se alatura la rugaciunea arhidiecezei catolice engleze prin care ”nobilul sau suflet” este încredintat ”milostivirii nemarginite a lui Dumnezeu, Tatal nostru ceresc”. În fine, asupra celor care deplâng trecerea sa din aceasta lume în ”speranta învierii”, Sfântul Parinte invoca binecuvântarea sa apostolica.

Nascut în Marea Britanie pe 24 august 1932 într-o familie de imigranti irlandezi, avea patru frati, dintre care doi erau preoti, unul era medic si un altul, ofiter în armata regala. A intrat în seminar la ”Venerabilul Colegiu Englez” din Roma, încheindu-si studiile cu doctoratul în filozofie si teologie. Sfintit preot în 1956, a fost numit rector al Colegiului Englez din Roma. În 1977 a fost numit episcop de Arundel si Brighton, iar în anul 2000 Sfântul Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop de Westminster. Un an mai târziu, a fost creat cardinal, fiind ales ulterior vice-presedinte al Consiliului Conferintelor Episcopale din Europa. Om de dialog si ferm în convingerile catolice, a fost primul cardinal în istoria Marii Britanii care a facut rugaciuni la înmormântarea unui membru al Coroanei britanice si primul preot catolic englez care, din 1688, a prezentat o predica în fata unui monarh al Regatului Unit al Marii Britanii. A fost tinta mai multor polemici legate de împotrivirea sa fata de obligatia impusa Centrelor catolice de adoptie de a oferi posibilitatea adoptarii de catre perechile homosexuale. În 2009 si-a prezentat retragerea de la conducerea pastorala a arhidiecezei din motive de limita de vârsta. Un an mai târziu, cardinalul Cormac Murphy O’Oconnor a refuzat invitatia reginei Elisabeta a II-a de a face parte din Camera Lorzilor. Ar fi fost primul cardinal al Bisericii catolice care ar fi facut parte din Camera înalta a Parlamentului britanic din timpul Actului de suprematie. A participat cu drept de vot la conclavul din 2005, când a fost ales papa Benedict al XVI-lea. În 2012, la împlinirea vârstei de 80 de ani, a iesit din numarul cardinalilor electori. Bolnav de cancer ultima vreme, a murit la Londra pe 1 septembrie 2017.
Sursa: http://ro.radiovaticana.va