„Copii beiuseni au participat între 17-21 iulie la o tabara ecumenica organizata de oratoriul „Colt de rai” din Beius, prin grija Asociatiei „Ave Miriam” si Parohia Greco-Catolica Beius.
Tabara din acest an a avut ca punct de cazare Centrul de formare spirituala „Convivium” din Ocna Sugatag. Partea spirituala a taberei a fost asigurata de catehezele zilnice sustinute de parintele Zorel Zima si rugaciunile parintelui Oprea Ionut. Aceste scurte cateheze au dat tema si concluzia, am zice, alegerea participantilor: „Prefer Paradisul”.
Programul structurat de coordonatoarea oratoriului, Carmen Zima, a oferit copiilor ocazia de a descoperi frumusetile tinutului maramuresean, printre care: Valea Izei, calatorind cu mocanita cu aburi, manastirea de la Bârsana, Muzeul satului maramuresean si Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighetul Marmatiei, Cimitirul Vesel si manastirea de la Sapânta. Nu au lipsit nici clipele de relaxare: jocuri comunitare si balaceala la strand, timp în care mamicile participante, alaturi de voluntarul Laza Cristian, au oferit ocrotirea si bunatatile alimentare tinerilor.
Tabara s-a încheiat, vineri, 21 iulie cu celebrarea Sfintei Liturghii în capela centrului „Convivium”. La întoarcere copiii au vizitat si castelul Karoly din orasul Carei.
Beiusenii în tabara ecumenica – „Prefer Paradisul”,
