„• preot, Doctor al Bisericii
• 1195-1231
• nascut: în c.1195, Lisabona, Portugalia
• decedat: la 13 iunie 1231, Padova, Italia
• ziua sarbatoririi: 13 iunie

Sfântul Anton de Padova a primit la botez numele de Ferdinand; el nu este de loc din Padova – Italia, ci s-a nascut la Lisabona – Portugalia, probabil în ziua de 15 august a anului 1195. Lasarea în uitare a numelui de botez si a locului de nastere este motivata de schimbarile mari intervenite în viata lui.
La vârsta de 15 ani este trimis în colegiul canonicilor augustinieni din Coimbra; aici îsi însuseste o cunoastere atât de adânca a Sfintei Scripturi, încât Papa Grigore al IX-lea îl va numi «Chivotul Testamentului», fiind sigur ca daca s-ar fi pierdut toate exemplarele Bibliei, Anton ar fi scris-o singur din memorie. Alaturi de teologie, si-a însusit o temeinica cultura filozofica si stiintifica, cultura foarte dezvoltata atunci sub influenta filozofiei arabe. Aceasta formatie i-a fost de mare folos în activitatea din ultima parte a vietii când a predicat în partile din nord ale Italiei si în Franta, pentru a readuce la lumina adevarului pe cei care cazusera sub influenta învataturilor cathare si albigense.
În tinerete, Anton dorise un alt fel de viata. Pe când era înca la Coimbra, au fost aduse din Maroc trupurile celor dintâi misionari franciscani martirizati. Când procesiunea solemna a trecut prin fata colegiului, tânarul Anton simte o dorinta imensa de a deveni si el martir. Pentru atingerea acestui scop se gândeste ca cea mai scurta cale ar fi sa devina si el franciscan si sa fie trimis în tarile necrestine. Cu toata împotrivirea profesorilor si a familiei, Ferdinand cere si primeste haina franciscana, schimbându-si cu aceasta ocazie numele în Anton. Se alatura primului grup de misionari care se îndreptau spre Maroc si, fericit, pune piciorul pe pamântul Africii. Aici însa, urmarile bolii de care suferea, hidropizia, devin foarte suparatoare, si conducatorul grupului de misionari îi porunceste sa se reîntoarca în Portugalia. O furtuna violenta îndreapta corabia spre Sicilia si fratele Anton este primit în manastirea franciscana din Messina. Când, pentru sarbatoarea Rusaliilor a anului 1221, toti fratii sunt chemati la adunarea generala de pe câmpia de la marginea orasului Assisi, între cei peste 5.000 de participanti se afla si Anton. Desi cu totul necunoscut, Sfântul Francisc afla despre pregatirea lui, îl cheama, sta de vorba cu el, si confidential îi spune: «episcopul meu» si-l roaga sa îndrumeze pe frati în cunoasterea Sfintelor Scripturi.
Este repartizat la o manastire din provincia Romagna, unde i se încredinteaza diferite munci gospodaresti, iar timpul liber si-l petrece în reculegere si rugaciune. Era perioada de maturizare spirituala a unuia dintre marii apostoli ai pacii si ai credintei. Cu prilejul unei ceremonii la care nu s-a prezentat preotul desemnat sa tina predica, Anton este rugat sa încerce a face el ceva: superiorul se gândea ca în caz de nereusita nimeni nu va fi surprins. Anton se reculege, face o mica rugaciune si începe. Numai dupa cîteva minute si-au dat seama ca în mijlocul lor aveau un tezaur de stiinta, talent, credinta si zel. Din acest moment, timp de noua ani Anton va fi trâmbita care va ridica în picioare mase imense de crestini adormiti în indiferenta sufleteasca si îndârjiti în lupte fratricide. La cuvîntul lui Anton se risipeste ratacirea din minti si ura din inimi. Locul de plecare al expeditiilor sale este orasul Padova, lânga care un prieten bun i-a pregatit o locuinta racoroasa între ramurile mari ale unui nuc batrîn. De aici coboara si în anul 1231. Locuitorii din Padova urmaresc cel din urma curs de predici, în Postul Mare, pe care Anton l-a tinut. Din toate partile veneau stiri despre fapte minunate petrecute la invocarea în gând a Sfântului Anton. Paduanii erau convinsi ca în mijlocul lor se afla un mare sfânt.
În ziua de 13 iunie, Anton se afla la manastirea Camposanpietro, din afara orasului; simtindu-se foarte rau, a cerut sa fie adus în Padova. Asezat pe un car cu fân este transportat cu deosebita atentie, dar, ajunsi la Arcela, o alta manastire, la 1 km de oras, Anton îi roaga sa opreasca, mai priveste o data orasul, îl binecuvânteaza iar, si închide ochii. Peste cîteva momente, cete de copii alergau pe strazile orasului vestind cu bucuria nevinovata a copilariei: «A murit Sfîntul! A murit Sfîntul!». Clopotele tuturor bisericilor din oras s-au întîlnit într-o solemna cântare de triumf, de recunostinta, de nemarginita durere. O traditie spune ca, în aceleasi momente, si clopotele din Lisabona, fara a fi trase de cineva, au început sa sune, cutremurînd inimile, care au simtit ca Ferdinand al lor a ajuns pe culmea de la hotarul dintre pamînt si cer.
Abia dupa un an de zile, în sarbatoarea Rusaliilor 1232 «Sfântul» este ridicat la cinstea altarelor; de atunci, cu fiecare veac ce a trecut amintirea lui a devenit tot mai vie, si astazi numele lui este rostit cu încredere pe toate meridianele pamîntului, de catre oameni de toate convingerile, din toate rasele, din toate treptele sociale si culturale. Desi nu au ramas de la el decât câteva cicluri de predici, au fost suficiente pentru a dovedi ca autorul lor este o lumina puternica daruita Bisericii si, pentru aceasta, în 1946 Papa Pius al XIIlea l-a declarat pe Sfântul Anton de Padova învatator al Bisericii, cu titlul de «Doctor Evangelicus». Se aminteste astfel ca izvorul din care Anton a sorbit întelepciune si har este Sfînta Evanghelie: el ne invita pe toti la acest izvor.
Cu toate ca numele Anton a fost si este purtat de foarte multi oameni, întelesul lui ramîne necunoscut; probabil este un nume de familie de origine etrusca. Tradus în greceste a devenit Antonios. Apropierea de cuvîntul anthos – floare este poetica, dar nu are baza etimologica. Pornind de la o radacina primara s-a format o mare familie de nume pentru barbati : Anton, Antonie, Antonita, Antul, Tule (a), Antin, Antache, Tone, Tonie, Tonita, Antoca, Tonca etc… Pornind de la pronuntia moderna greaca, Andonie, au rezultat numele: Andonie, Andon, Don (a), Done (a), Doncea, Donciu, Donici, Doniga. Pentru femei: Antonia, Antona, Antoaneta, Antoneta, Antonela, Antonina, Antoniada, Donca etc. Purtatorii acestor nume îsi pot aminti cu drag ca marele facator de minuni, Sfântul Anton de Padova, este unul dintre patronii lor.

Sursa: "Vietile sfintilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti