„

† Cardinal Lucian

prin harul si mila Bunului Dumnezeu,

Arhiepiscop si Mitropolit

al Arhieparhiei de Alba Iulia si Fagaras,

Arhiepiscop Major

al Bisericii Române Unita cu Roma, Greco-Catolica,

în deplina comuniune de credinta

cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreuna slujitor,

cuviosilor calugari si calugarite,

iubitilor credinciosi greco-catolici

si tuturor crestinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiti fii sufletesti,
De Sarbatoarea Nasterii Domnului, frumusetea Evangheliei atinge inimile noastre într-un fel cu totul aparte. Dumnezeu Cel Mare si Puternic se face Prunc slab si neputincios, pentru ca noi sa îndraznim sa Îl iubim; prunc fiind, vine sa se încredinteze în mâinile noastre. Luând asupra Sa natura umana, Dumnezeu ne îmbraca din nou cu natura divina, aducând mântuire si eliberare pentru întreaga omenire.
“Quod non est assumptum, non est sanatum” ne spune Sf. Grigore de Nazianz. Toate au fost asumate, toate iertate, toate însanatosite prin Întruparea Logosului Divin. Dumnezeu s-a facut om cu adevarat, întru toate asemenea noua, în afara de pacat. Pacatul stramosesc nu l-a mostenit, fiindca Întruparea „s-a facut” de la Spiritul Sfânt si din Maria, Fecioara Preacurata, cea plina de har. De aceea, firea noastra omeneasca, înnoita prin Întruparea Fiului, este chemata dupa exemplul Maicii Sfinte la o noua Creatie, la un nou început. Pacatul nu este nimic altceva decât razvratirea noastra la a fi asemenea cu Dumnezeu, tocmai când, paradoxal, ne doream mai mult ca oricând acest lucru în mod gresit, ascultând suieratul sarpelui din Gradina Raiului. Facându-se asemenea noua, Mântuitorul ne arata în schimb adevarata cale, revelându-ne iubirea si îndurarea lui Dumnezeu: „Caci asa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3, 16).
Parcurgând istoria poporului lui Israel, putem contempla o cale lunga prin care Dumnezeu se face cunoscut, se descopera încetul cu încetul, se face prezent în mijlocul oamenilor, prin cuvinte si fapte concrete: trimite mijlocitori, precum Moise, Profetii si Judecatorii, care comunica poporului vointa Sa si amintesc mereu cât este de exigent Legamântul încheiat între popor si Dumnezeu. Împlinirea acestor fagaduinte o contemplam la Sfânta Întrupare a Cuvântului. Acum Revelatia ajunge la plinatate. În Isus din Nazaret, icoana a Tatalui, Creatorul coboara în chip real în mijlocul poporului Sau, vine sa cerceteze omenirea într-un mod care depaseste orice asteptare: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut” (In 1,18).

Iubiti frati în Cristos,
Craciunul ne aduce aminte de un Prunc înfasat si culcat în iesle, mic si neajutorat, nascut într-o lume mare si întunecoasa precum pestera din icoane. Lânga El sta o Maica ce contempla, luminata de o nespusa bucurie. În numele întregii omeniri Ea a oferit neprihanit lacas Împaratului Cerurilor. Sta de asemenea Iosif, visator ca înaintemergatorul sau din Egiptul de altadata, ce lasa ca visele si îngerii sa-i învinga dubiile din suflet. Stam si noi, împreuna cu ei, cântând: „Pe Fiul în al Sau nume, Tatal L-a trimis în lume…” si ne bucuram împreuna cu îngerii, pastorii si magii, pentru ca acest Prunc plapând din staul, Dumnezeul Cerurilor fiind, a vrut sa vina la noi. Nu putem patrunde pe deplin taina aceasta, putem doar contempla. Profetul Isaia ne spune: „Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Si cât de departe sunt cerurile de la pamânt, asa de departe sunt caile Mele de caile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre” (Isaia 55, 8-9). Aici sta de fapt minunea cea mare: acum, de Craciun, Creatorul coboara din Cer, ia asupra Sa firea omeneasca si caile noastre se întâlnesc. Timpul si spatiul sunt covârsite de prezenta Dumnezeului Puterilor Ceresti, Om printre oameni. Nu mai exista clipa sau loc în care El sa nu fie prezent, iar prezenta Lui face spatiu bucuriei, alungând teama: „Nu va temeti, caci iata va binevestesc voua bucurie mare care va fi pentru tot poporul, ca vi S-a nascut astazi Mântuitorul, Care este Cristos Domnul” (Luca 2, 10 – 11).
Din pacate, cu ocazia Praznicului Nasterii Mântuitorului, nu ne amintim doar de lucruri frumoase. Ne amintim si de faptul ca pentru Isus, Maria si Iosif, usile locuitorilor din Betleem sunt încuiate. În mod inevitabil apare întrebarea: cum ar sta oare lucrurile daca Sfânta Familie ar cauta lacas, batând la usa casei noastre, astazi în anul 2016? Ce se întâmpla atunci când bate Isus la usile societatilor noastre, ce se întâmpla atunci când bate la usa Europei si a lumii de astazi? „La ai sai a venit si ai sai nu L-au primit” (In 1,11). Are oare astazi Dumnezeu un loc în viata si în gândirea noastra, într-o lume „inteligenta” în care, pentru a fi considerata „serioasa”, gândirea trebuie sa excluda „ipoteza Dumnezeu”? Îi contemplam astazi pe pastori spunându-si unul altuia: „Sa mergem dar pâna la Betleem, sa vedem cuvântul acesta ce s-a facut si pe care Domnul ni l-a facut cunoscut” (cf. Lc 2,15). O sfânta curiozitate îi impinge sa-L vada în iesle pe acest Prunc, vestit de îngeri ca Mesia cel mult-asteptat. De ce nu ne-am lasa si noi cuprinsi de curiozitatea de a-L vedea mai de aproape pe Prunc?
Dragi credinciosi,
Ne descoperim de multe ori atât de plini de noi însine, încât Dumnezeu nu mai are loc. Atât de plini de urgentele si prioritatile noastre moderne, încât cei de lânga noi ramân afara. Craciunul vine sa ne provoace tocmai în modul nostru de a vedea lumea si pe noi însine. Nasterea Domnului ne cere sa ne convertim simtirile, dar si inteligenta, vointa si ratiunea, pâna la a reevalua raportul nostru cu realitatea. Privind la Pruncul plapând din ieslea Betleemului, suntem chemati sa descoperim ca El este prezent si viu în lumea în care traim, si sa începem, poate pentru prima data, sa-I percepem prezenta la usa vietii noastre. Sa îl rugam de aceea pe Domnul pentru ca sfânta curiozitate si intima bucurie a pastorilor sa ne atinga si pe noi în ziua de Craciun. Sa mergem si noi, în spirit, grabiti, la Betleem! Ca sa-L putem gasi si vedea pe Pruncul cel culcat în iesle, pe urmele magilor si a pastorilor, va trebui sa ne plecam nu doar genunchii, ci si inimile, exclamând: „Taina straina vad si preamarita: cer fiind pestera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea salasluire, întru care S-a culcat Cel neîncaput, Cristos Dumnezeu, pe Care laudându-L Îl preamarim!”.
Dimpreuna cu Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Preasfintia Sa Claudiu, Va dorim din inima sarbatori sfinte si binecuvântate, care sa Va apropie si mai mult de Isus, Cel care vine.
Cu arhieresti binecuvântari,

Arhiepiscop si Mitropolit

Arhiepiscop Major