Peace Is Not The Absence Of War

Concursul National de Discurs Public în Limba Engleza (CNDPE)

Etapa locala

Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea a gazduit în data de 13 decembrie etapa locala a concursului de „Public Speaking” initiat de Uniunea Vorbitorilor de Limba Engleza, organizatie afiliata la „The English Speaking Union” – ESU cu sediul în Londra.
Organizatorii – prof. Adrian Podar si prof. Adina Radu, sprijiniti de insp. prof. Monica Costa – au asigurat conditii optime de desfasurare a acestei competitii aflate la cea de-a 22-a editie.
Participantii au concurat în doua categorii de vârsta (12-15, respectiv 16-20 de ani) si au demonstrat ca au abilitati oratorice prezentându-si opiniile despre tema propusa în acest an: „Pacea nu înseamna absenta razboiului”. Fiecare vorbitor a adus în fata publicului si a juriului aspecte interesante si semnificative legate de subiectul acestei etape, folosindu-se în acelasi timp de limbajul non-verbal pentru transmite mesajul dorit. Elevii au fost evaluati de catre profesorii Dorotea Ianc, Ildiko Rat, Patricia Capris, Natalia Hodut, Eva-Aurelia Buzas si Crina Craciun.
La categoria 12-15 ani câstigatorii au fost: locul I – Alexandru Micu, locul II – Iulia Maria Popovici si locul III – Stefánia Natália Fekete, iar mentiuni s-au acordat urmatorilor elevi: Márta Korch, Tibor Darabont, Patrik Papis si Norbert-Adonis Veer; la categoria 16-20, cei care au primit laurii au fost: locul I – Angel Podar, locul II – Delia Bîgi si locul III – Andrei Doca, mentiune a obtinut elevul Maioru Sergiu.
De remarcat faptul ca, desi tematica acestei editii a concursului a abordat un subiect complex, elevii participanti au demonstrat ca sunt destul de maturi pentru a reflecta pe marginea subiectului propus.
Aceasta etapa locala care a reunit peste douazeci de elevi de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, Liceul Teoretic „Horvath Janos” din Marghita si Liceul Tehnologic Sanitar “Vasile Voiculescu” din Oradea constituie preambulul etapei judetene, care va fi organizata în luna ianuarie 2017.

Tehnologic Sanitar “Vasile Voiculescu” Oradea