„Ambasada României în Italia a organizat, la 1 Decembrie 2016, cu ocazia Sarbatoririi Zilei Nationale a României, un concert de muzica simfonica sustinut de Filarmonica de Stat din Oradea, urmat de o receptie. Evenimentul s-a desfasurat la Auditorium Parco della Musica, unul dintre cele mai prestigioase complexe muzicale din Europa. Evenimentul s-a bucurat de participarea a peste 600 de persoane, printre care reprezentanti ai Parlamentului, ai Guvernului si ai Presedintiei Republicii Italiene, membri ai corpului diplomatic si ai mediului academic, oameni de afaceri, jurnalisti, precum si membri ai comunitatii românesti din Italia.
În discursul de deschidere, ambasadorul George Bologan a mentionat importanta pe care o are ziua de 1 Decembrie în acest an, în contextul marcarii a 100 de ani de la intrarea României în Marele Razboi. Aniversarile cu conotatii istorice, a mentionat ambasadorul, sunt momente privilegiate pentru a reflecta asupra rostului si rolului nostru în lume raportându-ne la exemplele înaintasilor care s-au inspirat din marile idealuri si au fost protagonistii timpului lor. Ambasadorul a subliniat angajamentul ferm al României atât ca membru al Uniunii Europene, cât si ca membru al NATO si a evidentiat contributia pe care tara noastra doreste sa o aduca, împreuna cu Italia, la consolidarea proiectului european, subliniind totodata ca alianta nord-atlantica este singurul proiect politico-miltar care uneste sub stindardul acelorasi valori cele doua maluri ale Atlanticului. În mesajul sau, reprezentantul României a mentionat rolul si contributia comunitatii românesti în tesutul social si economic italian. Totodata, ambasadorul Bologan a aratat legaturile profunde dintre România si Italia, unite prin Parteneriatul strategic consolidat, dar mai ales prin apartenenta lor la Uniunea Europeana si prin împartasirea valorilor si a idealurilor pe baza carora membrii fondatori au initiat proiectul european, în urma cu peste 60 de ani.
În sprijinul afirmatiilor sale, concertul s-a încheiat cu interpretarea Imnului Uniunii Europene, un prilej de a aminti importanta Uniunii care a pus capat fratricidului european.
La finalul concertului, secretarul de stat din cadrul Ministerului Justitiei italian, Cosimo Maria Ferri, a transmis un mesaj din partea Guvernului italian si al premierului Matteo Renzi. Cu acest prilej, reprezentantul Guvernului de la Roma a mentionat cooperarea excelenta între România si Italia, atât la nivel bilateral, cu accent pe diplomatia economica cât si în cadrul UE si NATO. În final a apreciat conceptul si mesajul manifestarii de diplomatie culturala organizat de ambasada.
Concertul de muzica simfonica a fost acompaniat de o proiectie de fotografii si materiale video despre România, constituind astfel o oportunitate de a promova, pe lânga repertoriul national si talentul artistilor români, si patrimoniul cultural si turistic al tarii.