„17 octombrie este data la care se marcheaza, în toata lumea, „Ziua internationala pentru eradicarea saraciei”. Zeci de persoane din zona metropolitana Oradea dar si alte persoane provenite din alte judete, persoane fara adapost, sufera din cauza conditiilor de viata precare. Caracterul zilei tocmai numite are menirea de a contribui la transformarea lumii noastre prin a pune capat saraciei în toate dimensiunile si formele sale.
Pentru a oferi o semnificatie deosebita, ziua a fost marcata în cadrul cantinei sociale, unde cele 50 de persoane, beneficiari ai asociatiei, au fost servite de catre Preasfintia Sa Virgil Bercea, Episcop de Oradea, pr. Olimpiu Todorean, si pr. Gavril Buboi, protopopul de Oradea. Totodata, cu prilejul acestui eveniment, beneficiarii nostri, au avut parte si de prajitura si de un pahar de suc.
Actiunea asociatiei nu se opreste aici, astfel ca tot în spiritul acestei zile, asociatia va organiza o „Caravana de seara” pentru a marca ziua de 17 octombrie 2016. Asociatia s-a unit pentru a sustine o cauza nobila, ce îi vizeaza pe cei defavorizati din punct de vedere social si material dar care nu se afla în baza de date a asociatiei.
Astfel, persoanele fara adapost din Oradea, care înnopteaza, se adapostesc în gara locala dar si de prin zona garii, vor primi sandvisuri si ceaiuri calde de la angajatii asociatiei care vor fi însotiti de presedintele asociatiei, pr. Vasile Soptea. Sandvisurile si ceaiul vor fi pregatite cu ajutorul voluntarilor în cantina Centrului Social Maria Rosa. Ca ei sunt multi altii, tot fara case, fara haine, fara bani si fara mâncare… nu avem cum schimba vietile oamenilor, dar putem contribui cu putin la efortul celor care se straduiesc sa o faca, cât mai bine.
A fi sarac nu înseamna doar a nu avea ce mânca, bea sau îmbraca. Saracia cea mai mare este indiferenta lumii fata de tine. Îndemnul nostru este de a va invita sa actionati împreuna cu noi împotriva saraciei, în fiecare zi.