„Cu ocazia Zilei mondiale a profesorului, sarbatorita pe data de 5 octombrie, Casa Corpului Didactic al Judetului Bihor, a organizat cea de-a IV-a editie a programului omagial „Maria Sa Dascalul”. Cu aceasta ocazia au fost premiati cinci profesori care au modelat destine, prin cunostintele pe care le-au transmis generatiilor de elevi, precum si prin exemplul personal.

Ceremonia de premiere a fost condusa de catre doamna Carmen Bodiu, directorul Casei Corpului Didactic Bihor. Astfel au fost premiati urmatorii: doamna profesor Maria Liber, doamna profesor Maria Sandor, doamna profesor Elena Bonchis, domnul profesor Radu Mazilescu si domnul profesor Iosif Eilender.

De la Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, a primit acest premiu omagial doamna profesor Maria Sandor, profesor de biologie, care activeaza în cadrul Liceului, în care a fost directoare adjunct ani la rând.

În acest cadrul festiv doamna Claudia Timofte, sefa cancelariei Prefecturii Bihor, a transmis mesajul domnului prefect Claudiu Pop cu ocazia zilei dedicate profesorului. Au fost prezenti deasemenea profesori din cadrul Inspectoratului Judetean Bihor precum si Preasfintia Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea.