„

Predica Sfântului Parinte Papa Francisc la Liturghia de încheiere a ZMT Campus Misericordiae, Cracovia – duminica, 31 iulie 2016

Dragi tineri, ati venit la Cracovia pentru a-l întâlni pe Isus. Si Evanghelia astazi ne vorbeste chiar despre întâlnirea dintre Isus si un om, Zaheu, la Ierihon (cf. Lc 19,1-10). Acolo Isus nu se limiteaza sa predice, sau sa salute pe cineva, ci vrea – spune evanghelistul – sa strabata orasul (cf. v. 1). Isus, cu alte cuvinte, doreste sa se apropie de viata fiecaruia, sa parcurga drumul nostru pâna la capat, pentru ca viata sa si viata noastra sa se întâlneasca într-adevar.

Astfel are loc întâlnirea cea mai surprinzatoare, aceea cu Zaheu, conducatorul „vamesilor”, adica al perceptorilor de taxe. Asadar Zaheu era un bogat colaborator al ocupatorilor romani detestati; era un exploatator al poporului sau, unul care, datorita faimei sale rele nu putea nici macar sa se apropie de Învatator. Însa întâlnirea cu Isus îi schimba viata, asa cum a fost si în fiecare zi poate sa fie pentru fiecare dintre noi. Însa Zaheu a trebuit sa înfrunte câteva obstacole pentru a-l întâlni pe Isus: n-a fost usor, pentru el. A trebuit sa înfrunte câteva obstacole, cel putin trei, care pot sa ne spuna ceva si noua.
Primul este statura mica: Zaheu nu reusea sa-l vada pe Învatator pentru ca era mic. Si astazi putem risca sa stam la distanta de Isus pentru ca nu ne simtim la înaltime, pentru ca avem consideratie joasa de noi însine. Aceasta este o mare ispita, care nu se refera numai la autostima, ci atinge si credinta. Deoarece credinta ne spune ca noi suntem „copii ai lui Dumnezeu si suntem cu adevarat” (1In 3,1): am fost creati dupa imaginea sa; Isus si-a însusit omenitatea noastra si inima sa nu se va desparti niciodata de noi: Duhul Sfânt doreste sa locuiasca în noi; suntem chemati la bucuria vesnica cu Dumnezeu! Aceasta este „statura” noastra, aceasta este identitatea noastra spirituala: suntem fiii iubiti ai lui Dumnezeu, mereu. Întelegeti deci ca a nu ne accepta, a trai nemultumiti si a gândi negativ înseamna a nu recunoaste identitatea noastra cea mai adevarata: este ca si cum ne-am întoarce în alta parte în timp ce Dumnezeu vrea sa-si îndrepte privirea sa spre mine, înseamna a voi sa stingem visul pe care El îl nutreste pentru mine. Dumnezeu ne iubeste asa cum suntem, si niciun pacat, defect sau greseala nu-l face sa-si schimbe ideea. Pentru Isus – ne arata Evanghelia – nimeni nu este inferior si distant, nimeni nu este nesemnificativ, ci toti suntem preaiubiti si importanti: tu esti important! Si Dumnezeu se bazeaza pe tine pentru ceea ce esti, nu pentru ceea ce ai: în ochii sai nu valoreaza chiar nimic haina pe care o porti sau celularul pe care-l folosesti; nu-l intereseaza daca esti la moda, îl interesezi tu, asa cum esti, asa. În ochii sai valorezi si valoarea ta este inestimabila.
Când în viata ni se întâmpla sa tintim în jos în loc sa tintim în sus, ne poate ajuta acest mare adevar: Dumnezeu este fidel în iubirea fata de noi, chiar încapatânat. Ne va ajuta sa ne gândim ca ne iubeste mai mult decât ne iubim noi însine, ca crede în noi mai mult decât credem noi în noi însine, ca „este mereu suporter” pentru noi precum cel mai ireductibil dintre suporteri. Mereu ne asteapta cu speranta, si atunci când ne închidem în tristetile noastre, rumegând încontinuu asupra ofenselor primite si asupra trecutului. Dar a ne afectiona de tristete nu este demn de statura noastra spirituala! Ba chiar este un virus – aceasta afectionare de tristete – este un virus care infecteaza si blocheaza totul, care închide orice usa, care împiedica sa se redemareze viata, sa se reînceapa. În schimb, Dumnezeu este în mod încapatânat plin de speranta: crede mereu ca ne putem ridica si nu se resemneaza vazându-ne stinsi si fara bucurie. Este trist a vedea un tânar fara bucurie. Pentru ca suntem mereu fiii sai iubiti. Sa ne amintim de aceasta la începutul fiecarei zile. Ne va face bine ca în fiecare dimineata sa spunem asta în rugaciune: „Doamne, îti multumesc pentru ca ma iubesti; sunt sigur ca tu ma iubesti; fa sa ma îndragostesc de viata mea”. Nu de defectele mele, care trebuie corectate, ci de viata, care este un mare dar: este timpul pentru a iubi si pentru a fi iubiti.
Zaheu avea un al doilea obstacol pe calea întâlnirii cu Isus: rusinea paralizanta. Despre asta am spus ceva aseara. Putem sa ne imaginam ce s-a întâmplat în inima lui Zaheu înainte de a urca în acel sicomor, a fost probabil o frumoasa lupta: pe de o parte o curiozitate buna, aceea de a-l cunoaste pe Isus; pe de alta parte riscul unei impresii proaste teribile. Zaheu era un personaj public; stia ca, încercând sa urce în acel copac, avea sa devina ridicol în ochii tuturor, el, un conducator, un om al puterii, dar atât de detestat. Dar a depasit rusinea, pentru ca atractia lui Isus era mai puternica. Poate ca ati experimentat ce se întâmpla când o persoana devine atât de atragatoare încât sa va îndragostiti de ea: atunci se poate întâmpla sa se faca de bunavoie lucruri care nu s-ar fi facut niciodata. Ceva asemanator s-a întâmplat în inima lui Zaheu, când a simtit ca Isus era asa de important încât ar fi facut orice lucru pentru El, pentru ca El era unicul care putea sa-l scoata din nisipurile miscatoare ale pacatului si nemultumirii. Si astfel rusinea care paralizeaza n-a învins: Zaheu – spune Evanghelia – „a alergat înainte”, „a urcat” si apoi, când Isus l-a chemat, „a coborât repede” (v. 4.6). A riscat si a intrat în joc. Acest lucru este si pentru noi secretul bucuriei: a nu stinge curiozitatea frumoasa, ci a intra în joc, pentru ca viata nu trebuie închisa într-un sertar. În fata lui Isus nu se poate raspunde cu un gând sau cu un simplu „mesaj”!
Dragi tineri, nu va rusinati sa-i duceti totul, în special slabiciunile, trudele si pacatele în Spovada: El va sti sa va surprinda cu iertarea sa si cu pacea sa. Nu fie frica sa-i spuneti „da” cu tot elanul inimii, sa-i raspundeti cu generozitate, sa-l urmati! Nu lasati sa vi se anestezieze sufletul, ci tindeti spre tinta iubirii frumoase, care cere si renuntare, si un „nu” puternic spus dopingului succesului cu orice pret si drogului de a va gândi numai la sine si la propriile comoditati.
Dupa statura mica si dupa rusinea paralizanta, exista un al treilea obstacol pe care Zaheu a trebuit sa-l înfrunte, de data asta nu înlauntrul sau, ci în jurul sau. Este multimea care murmura, care mai înainte l-a blocat si apoi l-a criticat: Isus nu trebuia sa intre în casa lui, în casa unui pacatos! Cât de greu este sa-l primesti cu adevarat pe Isus, cât de dur este sa accepti un „Dumnezeu, bogat în milostivire” (Ef 2,4). Vor putea sa va împiedice, încercând sa va faca sa credeti ca Dumnezeu este distant, rigid si mai putin sensibil, bun cu cei buni si rau cu cei rai. În schimb Tatal nostru „face sa rasara soarele sau peste cei rai si peste cei buni” (Mt 5,45) si ne invita la curajul adevarat: a fi mai puternici decât raul iubindu-i pe toti, chiar si pe dusmani. Vor putea râde de voi, pentru ca voi credeti în forta blânda si umila a milostivirii. Nu va fie teama, ci gânditi-va la cuvintele din aceste zile: „Fericiti cei milostivi pentru ca vor afla milostivire” (Mt 5,7). Vor putea sa va judece ca visatori, pentru ca voi credeti într-o noua umanitate, care nu accepta ura dintre popoare, nu vede granitele tarilor ca pe niste bariere si pastreaza propriile traditii fara egoisme si resentimente. Nu va descurajati: cu zâmbetul vostru si cu bratele voastre deschise voi predicati speranta si sunteti o binecuvântare pentru unica familie umana, pe care asa de bine o reprezentati aici!
Multimea, în ziua aceea, l-a judecat pe Zaheu, l-a privit de sus în jos; în schimb Isus a facut contrariul: a ridicat privirea spre el (v. 5). Privirea lui Isus merge dincolo de defecte si vede persoana; nu se opreste la raul din trecut, ci întrevede binele în viitor; nu se resemneaza în fata închiderilor, ci cauta calea unitatii si a comuniunii; în mijlocul tuturor, nu se opreste la aparente, ci priveste la inima. Isus priveste inima noastra, inima ta, inima mea. Cu aceasta privire a lui Isus, voi puteti face sa creasca o alta umanitate, fara a astepta ca sa va numeasca „buni”, ci cautând binele prin el însusi, bucurosi sa pastrati inima curata si sa luptati pasnic pentru onestitate si dreptate. Nu va opriti la suprafata lucrurilor si sa nu aveti încredere în liturgiile lumesti ale aparitiei, în machiajul sufletului pentru a parea mai buni. În schimb, instalati bine conexiunea mai stabila, aceea a unei inimi care vede si transmite binele fara a înceta. Si acea bucurie pe care gratuit ati primit-o de la Dumnezeu, va rog daruiti-o gratuit (cf. Mt 10,8), pentru ca atâtia o asteapta! Si o asteapta de la voi.
În sfârsit sa ascultam cuvintele lui Isus spuse lui Zaheu, care par spuse înadins pentru noi astazi, pentru fiecare dintre noi: „Coboara repede pentru ca astazi trebuie sa ramân în casa ta” (v. 5). Coboara repede pentru astazi trebuie sa ramân cu tine. Deschide-mi usa inimii tale. Isus îti adreseaza aceeasi invitatie: „Astazi trebuie sa ramân în casa ta”. ZMT, am putea spune, începe astazi si continua mâine, acasa, pentru ca acolo vrea Isus sa te întâlneasca de acum încolo. Domnul nu vrea sa ramâna numai în acest oras frumos sau în amintirile dragi, ci doreste sa vina în casa ta, sa locuiasca în viata ta de fiecare zi: studiul si primii ani de munca, prieteniile si afectele, proiectele si visele. Cât de mult îi place ca în rugaciune toate acestea sa fie aduse la El! Cât de mult spera ca printre toate contactele si chat-urile de fiecare zi sa fie pe primul loc firul de aur al rugaciunii! Cât de mult doreste ca fiecarei zile a tale sa vorbeasca al sau Cuvânt, ca Evanghelia sa sa devina a ta si ca sa fie „navigatorul” tau pe drumurile vietii!
În timp ce îti cere sa vina în casa ta, Isus, asa cum a facut cu Zaheu, te cheama pe nume. Isus, pe noi toti, ne cheama pe nume. Numele tau este pretios pentru El. Numele de Zaheu evoca, în limba din acel timp,amintirea lui Dumnezeu. Încredeti-va în amintirea lui Dumnezeu: memoria sa nu este un „disc rigid” care înregistreaza si arhiveaza toate datele noastre, ci memoria sa este o inima duioasa de compasiune, care se bucura sa stearga definitiv orice urma a noastra de rau. Sa încercam si noi, acum, sa imitam memoria fidela a lui Dumnezeu si sa pastram binele pe care l-am primit în aceste zile. În tacere sa comemoram aceasta întâlnire, sa pastram amintirea prezentei lui Dumnezeu si a Cuvântului sau, sa reînsufletim în noi glasul lui Isus care ne cheama pe nume. Astfel sa ne rugam în tacere, comemorând, multumindu-i Domnului care ne-a voit si ne-a întâlnit aici.
Înregistrarea video poate fi vizionata aici: https://www.youtube.com/watch?v=djXcSQFQ0Hg

Traducator: pr. Mihai Patrascu
Sursa:http://www.magisteriu.ro