„„Fericiti cei milostivi, pentru ca ei vor afla milostivire” (Mt 5,7) a fost tema celei de-a XXXI-a Întâlnire Mondiala a Tineretului care a avut loc în binecuvântatul oras al Poloniei, Cracovia.
Fiind îndemnati de aceste cuvinte, un frumos grup de 51 de tineri apartinând Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, însotiti fiind de 3 preoti si de o sora, am luat parte la mult asteptatul moment din Cracovia, în perioada 25-31 iulie 2016.
Aceasta întânire a fost precedata de un schimb de experienta între tinerii Eparhiei de Oradea si tinerii proveniti din Diecezele: Matera, Acerenza, Melfi, Tricarico si Potenza din Italia.
Cuvintele nu pot descrie ceea ce am trait noi acolo în acele zile!
În prima zi, am vizitat orasul Czestochowa care adaposteste un frumos sanctuar al Fecioarei Maria, manastirea Jasna Gora. Aceasta este un loc de pelerinaj în Biserica Catolica datorita faptului ca adaposteste o icoana facatoare de minuni, cunoscuta sub numele de Madona Neagra de la Czestochowa. În capela centrala a acestui sanctuar, preotii care ne-au fost calauza au concelebrat Sfânta Liturghie împreuna cu Agostino Vallini, vicarul Romei.
Din programul zilnic nu a lipsit Sfânta Liturghie care ne-a permis sa îl primim cu adevarat pe Isus Cristos în noi.
Câteva din importantele momente la care am luat parte sunt: Sfânta Liturghie de deschidere, catehezele tinute de episcopi din întreaga lume în diferite limbi, pentru noi, tinerii din România, catehezele au fost tinute de episcopii nostri români, Preasfintitul Parinte Virgil Bercea, episcopul de Oradea, Preasfintitul Parinte Florentin, episcop de Cluj-Gherla, Preasfintitul Petru Gherghel, episcop de Iasi, în Parohia Stanislawa, ceremonia de primire a Sfântului Parinte Papa Francisc, Calea Sfintei Cruci celebrata cu totii alaturi de Sfântul Parinte în Blonia Park-Cracovia, noaptea de veghe si rugaciune împreuna cu Sfântul Parinte din Campusul Milostivirii, Sfânta Liturghie de încheiere celebrata de Sfântul Parinte si anuntarea locului viitoarei Întâlniri Mondiale a Tineretului ce va avea loc în 2019 în Panama. Au mai fost prezenti si Preasfintitul Parinte Alexandru Mesian, episcop de Lugoj si Preasfintitul László Böcskei, episcop de Oradea.

Am luat parte la o experienta unica din care fiecare a învatat ceva. Am luat parte la o adevarata sarbatoare a prieteniei si a fericirii! Mergeam pe strada si ne salutam cu totii, bateam palmele sau ne îmbratisam cu tineri din întreaga lume, ca si cum am fi prieteni de mult timp. Un sentiment extraordinar pe care doar daca îl experimentezi poti cu adevarat sa îl simti. Strazile erau pline tineri veseli, care cântau, dansau si acest lucru automat te molipseau si pe tine, oricât de trist sau indispus ai fi fost. A fost nemaipomenit sa vezi tineri de vârsta ta cu acelasi scop.
L-am vazut pe Sfântul Parinte Papa Francisc de mai multe ori în timpul sederii noastre în Cracovia si de fiecare data a fost primit cu bucurie si veselie de absolut toti tinerii. Am primit numeroase sfaturi din partea Sa pe care cu siguranta fiecare dintre noi le va pune în aplicare, în locul în care traieste si în care îsi desfasoara activitatea.
Multumim Bunului Dumnezeu ca ne-a ocrotit si ca ne-a ajutat sa ajungem cu bine acasa! Îi multumim de asemenea si pentru minunatele zile petrecute în Cracovia, unde am fost ocrotiti de cei doi mari Sfinti ai Poloniei, de Sfânta Faustina si de Sfântul Papa Ioan Paul al II-lea.

Câteva din parerile participantilor sunt:
„M-a impresionat faptul ca aceste zile au fost ca o sarbatoare a bucuriei. Chiar daca au fost multe sacrificii (pe care le-am dus si noi la altar la îndemnul Sfântului Parinte), au fost facute cu iubire. Fiecare fata pe care am privit-o este un dar de la Dumnezeu. Am vazut o biserica vie pe acel Campus al Milostivirii”.
„Mi se pare extraordinar faptul ca ne-am întâlnit cu atâtia tineri cu aceleasi valori morale. Mi-a placut îndemnul Sfântului Parinte de a nu sta cu privirea plecata, ci de a înfrunta lumea cu fruntea sus”.
„M-am distrat foarte tare si cum a spus si Sfântul Parinte: multi dintre noi nu au intrat la pensie înca, deci e un lucru bun”.
„O experienta unica si frumoasa pe care as repeta-o oricând”.
„Mi-a placut foarte mult ca l-am vazut pe Sfântul Parinte”.
„E placut sa vezi tineri de diferite natiuni ca se saluta pe strada”.
„Momentul care m-a impresionat a fost când Sfântul Parinte ne-a spus sa ne rugam cu totii în gând si atunci, în linistea aceea, parca toate rugaciunile noastre s-au înaltat spre cer”.
„Am vazut oameni care-si împartasau traditiile si experientele, iar statul la comun ne-a învatat sa ne acceptam unii pe altii”.
„Calea Crucii de pe camp mi-a placut foarte mult deoarece fiecare din acele texte erau din tema întâlnirii, iar fiecare statiune avea o fapta a milei trupesti sau sufletesti”.
„Doua momente m-au impresionatîn mod special: bucuria tinerilor de a fi catolici si bucuria de a-L împartasii pe Cristos”.
„O experienta minunata! Mi-a placut ca ne-am adunat atâtia tineri în numele Domnului si ca am stat cu totii împreuna”.
„Am cunoscut multe persoane frumoase si ma bucur ca plec de aici cu fericire si liniste sufleteasca”.
„Entuziasmul altora ne-a contaminat!”.