„La 16 iunie 2002 a avut loc canonizarea lui Padre Pio, calugar capucin purtator al stigmatelor. Sfântul papa Ioan Paul al II-lea l-a canonizat sub numele de Sfântul Pio din Pietrelcina.

Viata Sfântului Pio din Pietrelcina:
Francesco Forgione s-a nascut la Pietrelcina, provincia Benevento, la 25 mai 1887. La 22 ianuarie 1903, la 16 ani, a intrat în convent si, ca franciscan capucin, îsi ia numele de fratele Pius de Pietrelcina. A devenit preot sapte ani mai târziu, pe data de 10 august 1910. În 1916, superiorii s-au gândit sa-l mute la “San Giovanni Rotondo”, pe Muntele Gargano, si aici, în Conventul “Santa Maria delle Grazie”, a început pentru parintele Pius o extraordinara aventura de taumaturg si de apostol al confesionalului. La 20 septembrie 1918, capucinul a primit stigmatele patimirii lui Cristos, care vor ramâne deschise, dureroase si sângerânde pentru cincizeci de ani. A murit la 23 septembrie 1968, la vârsta de 81 de ani. A fost declarat venerabil în 1997, beatificat în 1999 si canonizat în 2002.

Când a murit, la 23 septembrie 1968, la 81 de ani, stigmatele au disparut de pe trupul sau si înaintea a circa 100.000 de persoane venite de pretutindeni la înmormântarea sa, s-a initiat procesul de sanctificare ce îl asaza, cu mult înainte ca Biserica sa-l fi înaltat la cinstea altarelor, în devotiunea crestinilor din toata lumea, ca unul dintre sfintii cei mai iubiti din ultimul secol.

Crescut în familiaritate cu supranaturalul

Parintii sai, Grazio si Giuseppa, erau tarani saraci, dar foarte credinciosi. În familie se spunea “Rozariul” în fiecare seara, în casa, cu totii împreuna, într-o atmosfera de încredere filiala în Dumnezeu si în sfânta Fecioara. Supranaturalul s-a revarsat destul de timpuriu în viata viitorului sfânt: înca de copil, primea vizite frecvente din partea lui Isus si a Mariei, vedea diavoli si îngeri, dar întrucât se gândea ca toti s-ar fi putut sa aiba posibilitatea aceasta, nu vorbea despre ele cu nimeni. La 22 ianuarie 1903, intra în convent. Vrea sa plece ca misionar în tarile îndepartate, dupa ce a fost sfintit preot, dar Dumnezeu are cu el alte planuri cu totul aparte.

Primii ani de preotie sunt compromisi si amari din cauza conditiilor grave de sanatate, asa încât superiorii îl trimit de mai multe ori la Pietrelcina, în casa parintilor, unde clima i se potriveste mai mult. Parintele Pius este destul de grav bolnav cu plamânii. Medicii îi mai dau putin de trait. Ca si cum n-ar fi de ajuns, bolii i se mai adauga teribilele încercari la care îl supune diavolul care nu-l lasa deloc în pace pe sarmanul frate, torturându-l în trup si în duh.

Taumaturg si apostol al confesionalului

În 1916, este transferat la “San Giovanni Rotondo”. Un numar incalculabil de barbati si femei, de pe Gargano si din alte parti ale Italiei, încep sa alerge la confesionalul lui, unde el se afla 14-16 ore pe zi, pentru a spala pacatele si a reconduce sufletele la Dumnezeu. Slujirea care îsi soarbe propria forta din rugaciune si din altar, parintele Pius o realizeaza nu fara mari suferinte fizice si morale.

Unirea cu Cel Rastignit

La 20 septembrie 1918, capucinul primeste stigmatele patimirii lui Cristos. Parintele Pius este vizitat de un mare numar de medici, suferind din cauza neîntelegerilor si calomniilor pentru care trebuie sa suporte inspectii canonice infamante; fratele cu stigmate se declara “fiu al ascultarii” si suporta totul cu rabdare serafica. În sfârsit, este chiar suspendat a divinis, si numai dupa câtiva ani, dezlegat de acuzele calomnioase, poate fi reintegrat în slujirea lui preoteasca.

Maria, secretul sfinteniei lui Padre Pio

Chilia lui, numarul 5, avea întotdeauna pe usa o inscriptie cu o fraza celebra a sfântului Bernard: “Maria este întreaga ratiune a sperantei mele”. Maria este secretul maretiei lui Padre Pio, secretul sfinteniei sale. Ei îi dedica, în mai 1956, “Casa Sollievo della Sofferenza”, una dintre structurile sanitare cele mai renumite la nivel national si inernational, cu 70.000 de internari pe an, dotari ultramoderne si legaturi cu principalele institute de cercetari din lume. În anii ‘40, pentru a lupta cu arma rugaciunii împotriva realitatii cutremuratoare a celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Padre Pio a initiat grupurile de rugaciune, una dintre realitatile ecleziale cele mai raspândite actualmente în lume, cu mai mult de 200.000 de oameni evlaviosi raspânditi pe tot pamântul. Alaturi de “Casa Sollievo della Sofferenza”, ele constituie mostenirea lui spirituala, semnul unei vieti dedicate în întregime rugaciunii si însemnate de o devotiune arzatoare fata de sfânta Fecioara Maria.

Fratele se simtea protejat de ea în lupta de fiecare zi cu diavolul, cosaccio, cum îl numea el, si cel putin de doua ori Fecioara l-a vindecat în mod miraculos, în 1911 si în 1959. În ultimul caz, medicii îl dadusera de-a dreptul pierdut, când, dupa sosirea sfintei Fecioare Maria de la Fatima în pelerinaj la “San Giovanni Rotondo”, la 6 august 1959, parintele Pius a fost vindecat, pe neprevazute, spre uimirea si bucuria admiratorilor sai.

“Exista o scurtatura spre paradis?”, a fost întrebat odata. “Da, – a raspuns el – este sfânta Fecioara Maria”. “Ea – spunea fratele de la Pietrelcina – este marea prin care se ajunge la tarmurile splendorilor eterne”. Întotdeauna îi îndemna pe fiii sai spirituali sa se roage Rozariul si sa o imite pe sfânta Fecioara în virtutile ei de fiecare zi: umilinta, rabdarea, tacerea, curatia, caritatea. “As vrea sa am o voce atât de puternica – spunea el -, încât sa-i pot invita pe toti pacatosii, din toata lumea, sa o iubeasca pe sfânta Fecioara”.

El avea întotdeauna rozariul în mâna. Îl recita fara încetare, în întregime, mai ales în ceasurile de noapte. “Aceasta rugaciune – spunea Padre Pio – este credinta noastra, sprijinul sperantei noastre, revarsarea caritatii noastre”.

Testamentul sau spiritual, la sfârsitul vietii, a fost acesta: “Iubiti-o pe sfânta Fecioara si faceti sa fie iubita. Recitati mereu Rozariul”. Despre figura lui, în ultimii ani, s-au revarsat râuri de cerneala.

Sfintenia care salveaza

Un numar incalculabil de articole si foarte multe carti. Sunt mai mult de 200 de biografii ale lui numai în limba italiana. “Voi face mai mult zgomot mort decât viu”, prevazuse el cu ironia-i obisnuita. Padre Pio are cu adevarat o “clientela” mondiala. De ce atâta devotiune pentru acest sfânt Francisc din sud?

Parintele Raniero Cantalamessa explica astfel: “Daca toata lumea alearga dupa Padre Pio – asa cum odinioara alerga dupa sfântul Francisc din Assisi, – o face pentru ca intuieste vag ca nu tehnica, cu toate posibilitatile ei, nici stiinta, cu toate promisiunile ei, nu ne vor salva: numai sfintenia. Asta înseamna ca si cum ai spune: iubirea”. (calendarcatolic.ro)

Sursa:http://www.e-communio.ro