„Scrie Antoine de Saint-Exupery, undeva: prietenia este în primul rând pacea reciproca si zborul spiritelor pe deasupra amanuntelor vulgare. Admirabila definitie, dar ma întreb daca în lumea în care traim mai poate fi vorba de pace reciproca si de spirit? Sa fie oare doar impresia noastra ca discordia, cearta, dezbinarea, invidia, neîntelegerea, vrajba ocupa astazi pe nemeritate locurile din fata si nicidecum pacea? Daca mai aducem în discutie spiritul, cu atât mai mult vedem ca troneaza în cotidian doar vulgarul, mediocrul si subcultura. În plus, noul val migrator – cred ca nu ma însel numind astfel acest exod al popoarelor din Orientul sfâsiat de razboaie si ura catre un Occident prosper si centrat pe un umanism fara de Dumnezeu – face sa nasca în noi temeri ce pareau de mult apuse, manifestari care nu vestesc pacea si premonitii aducatoare de tulburari si de schimbari în tezaurul arhetipal al batrânei Europe. Tocmai de aceea, si cu atât mai mult în acest context, maxima lui Saint-Exupery ar trebui revalorizata si reacreditata iar prietenia, pacea reciproca si spiritul s-ar cuveni asumate ca o triada salvatoare de a fi, si ar trebui cultivate cu perseverenta.
Cred ca nu este nevoie sa ne întoarcem prea departe în istorie pentru a gasi argumente – Papa Francisc repeta cu o tenacitate demna de tot respectul si de o mult mai urgenta întelegere: dorim o lume a pacii, dorim ca în societatea noastra, sfâsiata de diviziuni si de conflicte, sa troneze pacea – si niciodata razboiul! . Pentru aceasta este nevoie sa se cultive prietenia deoarece este imposibil sa traiesti fara prieteni, fara idealuri, fara o inima deschisa, fara dorinta de a înfaptui lucruri marete . Prietenia si pacea, zborul spiritelor se construiesc daca stim sa facem lucruri marunte cu o inima mare, liberi în gândire, dornici de bine, deschisi catre Domnul si catre aproapele.
Am recurs la invocarea celor de mai sus pentru a avea un bun prag de pornire pentru o încercare cât-de-cât adecvata de a schita un portret. Maretia inimii, prietenia, libertatea, pacea, zborul spiritului si al sufletului, tenacitatea sunt atribute care-l caracterizeaza pe prietenul nostru Ioan-Aurel Pop, rectorul prestigioasei Alma Mater Napocensis. Ne cunoastem de un curs bun de vreme si cred ca pot spune ca suntem prieteni. Îmi place sa cred ca ne leaga aceeasi bataie a inimii, ritmate de chemarea miracolelor cunoasterii, dorul de libertate în a face binele mereu si mereu, zborul sufletesc catre alte sfere decât cele ale cotidianul invaziv si tenacitatea de a duce la împlinire un lucru început.
În fiinta acestui om minunat si aparent atât de fragil bate o inima mare, el dovedind prin toata lucrarea sa intelectuala ca este un om al pacii si al concordiei, dar hotarât a spune si scrie adevarul si doar adevarul; acribia aplecarii peste pagini prafuite de timp îi da împlinire si bucurie; concordia în abordarea problematicilor universitare este un îndreptar pentru binele Almei Mater; libertatea si seninatatea în a aborda teme controversate si a le repune în matca într-o maniera academica îi da credibilitate si autoritate bazate pe o cercetare fina si asidua. Profesorul Ioan Aurel Pop stie ca se poate construi în suflete doar daca ai vocatie si daca ai chemarea si energiile trebuincioase si harnicia si neodihna de a fi Dascal. Aceste imperative fiindu-i norma de viata, Domnia Sa Ioan Aurel-Pop seamana samânta cea buna în sufletele discipolilor si le deschide drumul spre libertate, spre stiintele istoriei, întru buna crestere a acestor tineri dar si spre binele comun neamului. Rector al unei Universitati multiculturale si multilingvistice, Profesorul Ioan-Aurel Pop face mereu apel la inteligenta si suflet, la curaj si speranta, la dreptate si pace, la toleranta si respect, la prietenie si daruire.
Avându-l aproape pe Ioan-Aurel Pop, poti spune cu deplina acoperire: da, mai sunt oameni carora le este draga pacea si orizonturile deschise; mai sunt oameni care traiesc din voluptatea studiului si a înaltarii sufletului; mai sunt oameni care printr-un zâmbet aduc binele în jur ; mai sunt oameni care-si doresc o lume a pacii si care cu convingere seamana astazi pentru ca mâine sa culeaga concordia; mai sunt oameni care stiu sa daruiasca bucuria oriunde se afla – acasa, în cetate sau la Universitate; da, mai sunt oameni de omenie! Asa îl stiu eu pe Domnul Ioan-Aurel Pop.
